Supercupa Spaniei: Athletic Bilbao - Barcelona, miercuri, 21:00, DGS 1
Cupa Ligii Angliei: Tottenham - Liverpool, miercuri, 22:00, DGS 2
A fost prima partidă amicală disputată de ”Câini” în cadrul stagiului de pregătire pe care îl susțin în Antalya, Turcia.
Unicul gol al formaţiei ”alb-roşii” a fost înscris de Dennis Politic în minutul 17 la partidei. Pentru învingători, aflaţi pe locul 6 în prima ligă elveţiană, au înscris Lindrit Kamberi (minutul 45), Damienus Reverson (minutul 76) şi Joseph Sabobo (minutul 87).
Tehnicianul Zeljko Kopic a început partida cu următorul unsprezece:
Au mai intrat în repriza secundă jucătorii Golubovic, Costin, Patriche, Mărginean, Opruţ, Bani, Olsen, Borduşanu, Soro, Abdallah și Neagu.
Dinamo va mai disputa un meci amical în 13 ianuarie, cu FK Novi Pazar, ocupanta locului 10 în primul eşalon din Serbia, potrivit Agerpres.
Formaţia condusă de Zeljko Kopic are programat primul meci oficial din 2025 pe 19 ianuarie, în deplasare cu Universitatea Craiova, în cadrul etapei a 22-a a Superligii.
”Prima repriză cu elvețienii a fost bună. Am avut momente foarte bune de joc. În apărare am avut probleme la fazele fixe, dar se întâmplă în meciurile de pregătire.
Per total, cei de la FC Zurich au meritat victoria. Noi am arătat în prima repriză că putem juca un fotbal bun. Pop a evoluat bine. Important e să creștem de la meci și să ajungem la forma pe care o dorim.
Încă nu am semnat prelungirea cu Dinamo. Vorbim despre Ianis Stoica, dar trebuie să mă consult și cu cei din conducere. Încercăm să îl aducem, însă nu este chiar așa ușor”, a declarat Zeljko Kopic, la finalul partidei.