SuperLiga: Univ. Craiova - Dinamo, duminică, 20:30, DGS 1
SuperLiga: Botoșani - CFR Cluj, duminică, 18:00, DGS 1
Imediat, Dinamo a intrat în cursa pentru stoperul român, însă gruparea din SuperLiga nu este singura care și-l dorește.
Conform celor de la Corriere dello Sport, citați de pianetaserieb.it, Ionuț Nedelcearu a ajuns pe lista celor de la Cosenza (locul 20 din Serie B).
Sursa citată susține că ultima clasată din a doua divizie din Italia caută un nou fundaș central, iar internaționalul român este principala țintă.
”Internaționalul român ar aduce un plus și în ceea ce privește experiența pe teren și ar fi un profil excelent pentru a obține salvarea de la retrogradare”, au scris italienii.
Astfel, Dinamo va trebui ”să se lupte” cu Cosenza pentru a reușit transferul lui Ionuț Nedelcearu sub comanda lui Zeljko Kopic.
Andrei Nicolescu, administratorul special al celor de la Dinamo, a vorbit despre posibilitatea ca Nedelcearu să se întoarcă în Ștefan cel Mare din postura de jucător liber de contract.
”Știm că Nedelcearu se află în ultimele șase luni de contract cu Palermo. Totul va depinde de decizia pe care o va lua împreună cu clubul său. Este clar că pentru noi ar reprezenta o oportunitate bună.
Dacă va ajunge la un acord pentru prelungirea contractului, va rămâne la Palermo. În caz contrar, vom analiza dacă există condițiile necesare pentru a-l aduce la noi.
Din câte știm, jucătorul va trebui mai întâi să-și clarifice situația cu Palermo”, a spus Nicolescu, potrivit iloveparmacalcio.com.