SuperLiga: Gloria Buzău - Petrolul, luni, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Oțelul Galați - CFR Cluj, luni, 21:00, DGS 1
Pentru moldoveni a marcat Frederic Maciel (minutul 22), în timp ce pentru ”Câinii Roșii” a înscris Astrit Selmani (minutul 18 - penalty).
În minutul 59, gazdele au solicitat primirea unei lovituri de la 11 metri pentru un henț comis de mijlocașul Cătălin Cîrjan (21 de ani) în interiorul propriei suprafețe de pedeapsă.
Arbitrul Viorel Flueran a fost chemat la margine pentru a revedea această fază la monitorul VAR, însă centralul a decis să nu le acorde penalty moldovenilor.
Decizia arbitrului i-a scandalizat pe fanii Oțelului prezenți la stadion, care l-au huiduit timp de câteva secunde pe centralul partidei, dar și pe Dorinel Munteanu (56 de ani), antrenorul moldovenilor aflat la marginea terenului.
La scurt timp după finalul partidei de la Galați, Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, contactat telefonic la emisiunea Fotbal Club, a spus că nici nu trebuia luată în calcul posibilitatea acordării unei lovituri de pedeapsă pentru gazde.
În opinia oficialului lui Dinamo, Cătălin Cîrjan a atins mingea cu mâna, deoarece brațul acestuia a fost împins din spate de Samuel Teles, adversarul cu care fotbalistul ”Câinilor” se afla în duel.
”Nu pot să cred că vorbiți despre așa ceva (n.r. posibil penalty pentru Oțelul). La VAR s-a vorbit pentru că a fost o situație care a fost analizată. E o situație clară care chiar nu necesită comentarii.
Mingea îi lovește bratul lui Cîrjan, pentru că mâna lui a fost împinsă de adversar (n.r. Samuel Teles). A trebuit analizată faza la VAR pentru că a fost o fază în interiorul careului”, a spus Nicolescu, la emisiunea Fotbal Club.