Media: Digi Sport Special, joi, 20:00, DGS 1
Premier League: Manchester United - Southampton, joi, 22:00, DGS 1
În ultimele săptămâni, cel poreclit ”Messi al portarilor” de Gigi Becali s-a aflat în negocieri avansate cu FC Botoșani și Petrolul Ploiești. Mai mult, goalkeeperul a mers și alături de ”Lupii Galbeni” în cantonamentul din Antalya (Turcia) pentru a se pregăti pentru a doua jumătate a acestui sezon. Însă, în cele din urmă, mutarea sa pe Ilie Oană a picat.
În ultimele zile, în presă au apărut informații că Andrei Vlad s-a înțeles cu Aktobe, iar acest lucru a fost confirmat în cursul zilei de luni (13 ianuarie) chiar de un oficial al clubului din Kazakhstan.
Oleg Shevchenko, antrenorul cu portarii de la Aktobe, a dezvăluit în presa din Kazakhstan că formația sa l-a ales pe Andrei Vlad, dintr-o serie de 15 portari analizați.
De asemenea, antrenorul a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Vlad, pe care-l vede capabil să devină unul dintre cei mai apreciați goalkeeperi din campionatul kazah.
”Din luna noiembrie am analizat cu atenție 15 portari, atât din Kazahstan, cât și din străinătate. În cele din urmă, l-am ales pe românul Andrei Vlad. Ce ne-a atras la el? Este un fotbalist de calitate, care are un potențial foarte mare.
Vlad este rapid și are reflexe excelente. A demonstrat că este un jucător bun din punct de vedere tehnic și tactic, atât în jocul de pe linia porții, cât și atunci când iese din poartă. La 25 de ani, Vlad are o experiență solidă pe scena internațională. Cred că acesta poate fi un transfer de mare succes pentru FC Aktobe.
Vlad are toate șansele ca în 2025 să devină unul dintre cei mai buni portari din Kazahstan. Nivelul său se aliniază ambițiilor unui club mare, așa cum este Aktobe, care luptă pentru titlu și pentru accederea în grupa unei competiții europene”, a spus Oleg Shevchenko, la Vesti.
Andrei Vlad a evoluat foarte puțin în ultimele două sezoane pentru FCSB (a jucat doar în 7 partide, iar în restul timpului a fost rezerva lui Ștefan Târnovanu). În tricoul ”roș-albastru” (pe care-l îmbrăca din iulie 2017), portarul a adunat 121 de meciuri (a primit 118 de goluri, iar în 49 de meciuri a ținut poarta intactă).
Aktobe, care va fi destinația cea mai probabilă a lui Vlad, se află pe locul al 3-lea în campionatul din Kazakhstan (cu 43 de puncte), la patru lungimi în spatele liderului Kairat Almaty. La Aktobe, Vlad ar urma să fie coechipier cu Bogdan Vătăjelu (31 de ani), fostul căpitan al Universității Craiova.