Europa League: Tottenham - Man. United, miercuri, 21:45, DGS 1
Minifotbal: România - Uzbekistan, miercuri, 20:45, DGS 2
Hagi jr. rămâne astfel liber și va trebui să-și găsească o nouă echipă. Gigi Becali și-a exprimat dorința de a-l lua la FCSB, însă e greu de crezut că mijlocașul va da curs propunerii patronului campioanei României.
Un apropiat al lui Ianis Hagi a transmis că au existat negocieri pentru prelungirea înțelegerii cu Rangers, însă cele două părți nu au ajuns la un numitor comun. Sursa menționată a anunțat că acum impresarul e gata să-i găsească românului un nou angajament.
Recent, a apărut varianta Borussia Monchengladbach pentru Ianis Hagi. ”Acum, discuțiile sunt avansate și transferul pare să fie la orizont", a scris un jurnalist german, apropiat de Gladbach. De asemenea, Genoa și Fiorentina s-au interesat de serviciile fotbalistului în ultima perioadă, iar presa din Turcia a notat că Galatasaray și Fenerbahce sunt la rândul lor atente la ceea ce se întâmplă cu Hagi.
Ajuns pe Ibrox în ianuarie 2020, mai întâi sub formă de împrumut de la Genk, Ianis Hagi a fost transferat definitiv jumătate de an mai târziu, în schimbul a 3,5 milioane de euro. În sezonul 2023/2024 a fost împrumutat la Alaves.
Citește și: Dat afară de Rangers, a răbufnit la adresa conducerii: ”Nu mi s-a oferit această oportunitate”