Supercupa Spaniei: Athletic Bilbao - Barcelona, miercuri, 21:00, DGS 1
Cupa Ligii Angliei: Arsenal - Newcastle, marți, 22:00, DGS 1
La turneul final care se va desfășura în Slovacia, ”Tricolorii” vor da piept în Grupa A cu Italia, Spania și țara gazdă.
Daniel Pancu (47 de ani), actualul selecționer al României U21, este suspendat pentru meciurile cu Italia și Spania, din Grupa A, din cauza faptului că a fost eliminat în finalul jocului cu Elveția U21, din preliminarii.
Mihai Stoichiță a declarat că nu l-ar deranja să fie pe banca echipei României U21, provizoriu, la primele două meciuri de la EURO ale ”Tricolorilor”, în cazul în care se va lua această hotărâre. Directorul tehnic de la FRF a transmis că decizia o va lua împreună cu președintele FRF, Răzvan Burleanu, dar nu va omite să îl consulte și pe Daniel Pancu.
”E o variantă ca eu să fiu pe bancă. Nu știu să vă spun acum dacă așa va fi, pentru că mai e timp până atunci. Dacă vă amintiți, eu am mai fost o dată într-un astfel de rol. În pandemie, când era Mutu antrenor, am jucat cu Malta, la Giurgiu și tot staff-ul era în carantină. Atunci am preluat eu comanda.
Am făcut și antrenamentele în Ghencea, iar la meci m-au ajutat, ca secunzi, Belodedici, Dinu Todoran și Țețe Moraru. Am câștigat clar, iar acel meci a fost primul ca titular bifat de Radu Drăgușin la U21. Cred că avea doar 18 ani.
Acum e un pic diferită situația. Secunzii lui Pancu nu sunt și ei suspendați. Ei vor sta pe bancă. Acum să vedem ce gândește și Pancu, ce își dorește, dar decizia oricum e la Burleanu și la mine.
Nu îmi este frică de provocări. Am o carieră în spate, de-asta am o licență Pro. Până la urmă, chiar și în fișa postului de director tehnic scrie că preiau atribuțiile unui antrenor principal în caz de forță majoră, cum a fost atunci, cu cazurile de COVID.
De-asta nu mai pot eu, că nu o să le convină unora. Nu mă interesează ce vor zice, oricum mi-au zis mulți vrute și nevrute. Aici nu e treabă de antrenor de echipă de club, ci muncă de selecționer. Și pentru cine nu știe, eu am la activ 5 echipe naționale antrenate”, a declarat Mihai Stoichiță, potrivit golazo.ro.
GRUPA A
GRUPA B
GRUPA C
GRUPA D