Marius Șumudică a intrat pe lista FRF: Ilie Dumitrescu și Helmut Duckadam au reacționat

Marius Șumudică a intrat pe lista FRF: Ilie Dumitrescu și Helmut Duckadam au reacționat
📅 2024-09-07

Principala țintă a celor de la FRF este Gică Hagi (59 de ani), managerul tehnic al Farului, dar cei de la Federație au și alte variante.

Marius Șumudică, pe lista FRF: cum au reacționat Ilie Dumitrescu și Helmut Duckadam au reacționat

După ce Marius Șumudică a intrat pe lista celor de la FRF pentru postul de selecționer, potrivit celor de la Fanatik, Ilie Dumitrescu și Helmut Duckadam au reacționat.

Cei doi nu au emoții că tehnicianul nu s-ar putea descurca pe banca primei reprezentative.

E un antrenor cu experiență. A antrenat și în Turcia. E un antrenor care știe să scoată maximum de la jucători”, a spus Ilie Dumitrescu, la Fotbal Club.

Câteodată face bine. Un om de show face câteodată bine. Eu m-aș bucura, dacă s-au gândit el. Eu l-am propus pe el, Dorinel Munteanu și Mircea Rednic”, a spus și Helmut Duckadam.

”E o soluție bună. Îi cunoaște pe jucătorii de la națională”, a precizat Ionel Dănciulescu.

Gică Hagi e favoritul cititorilor Digi Sport, în timp ce Adrian Mutu a strâns cele mai puține voturi

Pe lângă ”Rege”, Adrian Mutu (45 de ani), Mirel Rădoi (43 de ani), Dan Petrescu (56 de ani), Cristi Chivu  (43 de ani) sau Mircea Lucescu (78 de ani) se află pe lista federalilor. 

Pe site-ul Digi Sport, cititorii au putut să-și exprime opinia și să își voteze favoritul pentru banca tehnică a echipei naționale de fotbal a României. 

Astfel, 74.151 de urmăritori au votat la întrebarea ”Cine e cel mai potrivit selecționer pentru România, după plecarea lui Edi Iordănescu?”, iar Gică Hagi a ieșit primul cu nu mai puțin de 19.377 de voturi. 

Pe doi s-a clasat Mircea Lucescu cu 17740 de voturi (23,82%), în timp ce podiumul a fost completat de către Cristi Chivu care a strâns 8.219 voturi (11,08%). 

La polul opus, cele mai puține voturi le-a strâns Adrian Mutu. Doar 2109 oameni cred că ”Briliantul” este înlocuitorul perfect pentru Edi Iordănescu, adică 2,84% din votanți. 

Cum arată sondajul:

Sondaj / Captură Digi Sport

Răsturnare de situație: Gică Hagi i-a promis lui Răzvan Burleanu că îi va da răspunsul final săptămâna viitoare

Galerie Foto

”Regele” a fost ales primul pe listă, astfel că cei din conducerea Federației Române de Fotbal au trecut la pasul următor și au demarat negocierile.

Joi, 25 iulie, Gică Hagi a avut o primă discuție cu președintele FRF. Dacă inițial "Regele" a părut decis să refuze propunerea Federației Române de Fotbal, lucrurile au luat acum o turnură neașteptată. 

Căpitanul "Generației de Aur" este tentat să preia din nou echipa națională, după mandatul scurt din 2001, scrie Fanatik. Doar că proprietarul și managerul tehnic al Farului se vede pus într-o situație foarte complicată.

Gică Hagi și-ar dori să conducă naționala României în campania de calificare la Cupa Mondială 2026, dar, pe de altă parte, trebuie să gestioneze foarte bine relația cu sponsorii Farului și ai Academiei Hagi.

Anumiți sponsori importanți ar fi transmis că nu vor mai investi la fel de mult în gruparea de la Ovidiu dacă ”Regele” va părăsi clubul, scrie sursa citată.

După întâlnirea de joi, Gică Hagi nu i-a dat un răspuns oficial lui Răzvan Burleanu și nici colaboratorilor săi nu le-a comunicat vreo decizie.  El a transmis că trebuie să se asigure că proiectul pe care îl are la Farul nu se va prăbuși după plecarea lui.

Răzvan Burleanu i-a transmis lui Gică Hagi că nu îl presează și i-a transmis un mesaj clar: "Te așteptăm cât vrei!".

Președintele FRF l-a simțit pozitiv pe alesul FRF pentru postul de selecționer. "Regele" a promis că va da un răspuns săptămâna viitoare.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri digi sport

Vestea pe care Mircea Lucescu nu voia să o audă înainte de România - Lituania

Vestea pe care Mircea Lucescu nu voia să o audă înainte de România - Lituania

Dennis Man a fost propus la Juventus, iar Gică Popescu a reacționat

Dennis Man a fost propus la Juventus, iar Gică Popescu a reacționat

Germania - Ungaria 5-0 / Țările de Jos - Bosnia-Herțegovina 5-2 / Ucraina - Albania 1-2. Toate rezultatele

Germania - Ungaria 5-0 / Țările de Jos - Bosnia-Herțegovina 5-2 / Ucraina - Albania 1-2. Toate rezultatele

Federația a luat decizia, după ce selecționerului Angliei i s-a cerut demisia pentru gestul care a scandalizat întreaga țară

Federația a luat decizia, după ce selecționerului Angliei i s-a cerut demisia pentru gestul care a scandalizat întreaga țară

MERCATO 2024 | Toate transferurile verii sunt AICI. Cei mai valoroși jucători care încă nu și-au găsit echipă

MERCATO 2024 | Fereastra de transferuri din vara acestui an a fost una electrizantă.

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..