SuperLiga: Rapid - Unirea Slobozia, marți, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Oțelul, marți, 20:30, DGS 1
”Dădea cu bățul în cap. Doamna Irina m-a jignit. Aveam 14 ani. Un băț peste umăr, peste cap, peste coc, peste picioare, niște unghii băgate în carne, am fost băgată la perete. Am fost bătute, ciupite, jignite, ani de sclavie”, a spus una dintre gimnaste, într-un material realizat de Asociația Română pentru Apărarea Drepturilor Sportivilor ”Europa Unită”.
Irina Deleanu, după izbucnirea scandalului de la FRGR: ”Cum aș fi putut să fac așa ceva?”
Galerie Foto
”S-au întâmplat aceste lucruri?”, a fost întrebată Irina Deleanu, președinta FRGR, care a răspuns imediat: ”Niciodată de față cu mine. Niciodată, exact ce am spus. Eu, de exemplu, în colaborarea mea cu Maria Gîrbă, niciodată nu am suferit asemenea tratament”.
”(n.r.- Ați jignit-o pe Christina Drăgan?) Niciodată, eu am o fetiță de vârsta Christinei Drăgan. A stat cu mine în casă, cu fetița mea la masă, ea și cu sora ei. Cum aș fi putut să fac așa ceva? (n.r.- Excludeți varianta în care în absența dumneavoastră să se fi întâmplat astfel de lucruri?) Nu, n-o exclud!”, a mai transmis Irina Deleanu, potrivit iamsport.ro.
În urma acestui scandal, Alexandra Piscupescu (30 de ani) și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al Federației Române de Gimnastică Ritmică. Aceasta a dezvăluit la rândul ei că, în perioada în care era în activitate, a fost supusă de asemenea unui tratament reprobabil.
Alexandra Piscupescu a plecat de la Federația Română de Gimnastică Ritmică
Galerie Foto
”Sunt Alexandra Piscupescu, Maestru al Sportului, fostă sportivă de performanță cu o experiență de 24 de ani în acest sport, 16 ani de carieră sportivă (2000-2016), arbitru național de 11 ani (2013-2024), arbitru internațional de 7 ani (2017-2024) și antrenor de 10 ani (2015-2025).
De-a lungul carierei mele de gimnastă, am trăit momente de bucurie intensă, dar și clipe grele, care mi-au pus la încercare forța interioară. De fiecare dată, am ales să merg mai departe, ghidată de iubirea profundă pentru acest sport extraordinar.
Unul dintre cele mai dureroase momente a fost pierderea șansei de a participa la Jocurile Olimpice de la Londra 2012, dintr-un motiv pe care l-am perceput ca fiind profund nedrept. Totuși, nu m-am lăsat descurajată. Am continuat să muncesc cu aceeași pasiune, dorindu-mi să îmi împlinesc visul la Jocurile Olimpice de la Rio 2016.
Din păcate, atunci am întâmpinat cel mai greu obstacol al carierei mele: o accidentare care mi-a spulberat orice șansă de calificare. Aceasta nu este o postare despre finalul carierei mele de sportivă, ci despre drumul meu mai departe.
Am avut privilegiul de a mă antrena sub îndrumarea unor antrenoare titrate din gimnastica românească, iar parcursul meu din toată această perioadă a venit cu un preț pe măsură. Am fost o gimnastă ca oricare alta, motivată în schimbde dorința de a-mi atinge visul prin muncă și dedicare.
Încă din copilărie, mi-am dorit să devin antrenor. Nici măcar în cele mai dificile momente nu am renunțat la această dorință si nu m-am abătut niciodată de la acest drum. Mama mea a avut un rol esențial în această călătorie – a crezut în mine și m-a încurajat mereu, spunându-mi că talentul și pasiunea sunt daruri rare, care nu trebuie risipite. Ea a crezut în mine cu o forță incredibilă și m-a susținut cu tot ce a avut.
Când am început antrenoratul, am avut dorința de a demonstra, de a reuși, ceea ce m-a făcut să mă implic total in acest sport, fără să îmi dau seama că există și alte abordări. Am greșit de multe ori, dar am încercat mereu să învăț și să mă îndrept. Călătoriile și experiențele internaționale mi-au deschis ochii asupra unor metode noi, mai potrivite vremurilor în care trăim. Am înțeles că performanța poate fi atinsă și prin alte mijloace decât cele pe care le cunoșteam.
Mi-am schimbat perspectiva și am început transformarea cu mine însămi.
Performanța sportivă este un drum dificil, pe care fiecare sportiv îl alege cu asumare. Dar există o linie fină între exigență și abuz, iar această graniță trebuie să fie respectată. Cred că este esențial să recunoaștem greșelile, să învățăm din ele și să ne îndreptăm, pentru binele generațiilor viitoare.
La 23 de ani, când am început colaborarea cu FRGR, mi-am dorit să contribui cu tot ce aveam mai bun – timp, resurse, energie și cunoștințe. Am învățat enorm de la colegele mele, dar, pe măsură ce am evoluat, am realizat și ce fel de antrenor și om nu vreau să devin.
Sunt recunoscătoare pentru șansele primite – de a învăța, de a călători, de a întâlni oameni care mi-au modelat parcursul. Dar aceste șanse nu au fost privilegii, ci oportunități pe care le-am valorificat cu muncă și sacrificii. Nimic nu a fost oferit pe tavă – fiecare realizare a avut un preț plătit în timp, suflet și libertate.
În ceea ce privește participarea mea la documentarul despre abuzurile din gimnastică, vreau să clarific un lucru: nu am avut niciodată intenția de a denigra pe cineva. Ceea ce m-a motivat a fost o revoltă față de ceea ce eu personal am considerat ca sunt umilințe nejustificate, care au marcat copilăria și tinerețea mea. Deși eu am depășit momentul și am iertat, mi-a fost greu să asist la perpetuarea unui model de responsabilizare a eșecului exclusiv pe umerii sportivului.
Astăzi, constat cu regret că nu mă mai regăsesc în acest sistem și nu vreau să fiu o unealtă a unui mecanism care nu reflectă valorile în care cred. Din acest motiv, îmi anunț retragerea din funcția de vicepreședinte ales al FRGR. Am ajuns la concluzia că, din această poziție, nu mai pot contribui real la dezvoltarea gimnasticii ritmice. Nu am nevoie de o funcție ca să continui să lupt pentru acest sport. Nu mi-am dorit niciodată să ocup locul altcuiva, așa cum s-a speculat. Unicul meu obiectiv a fost și rămâne progresul gimnasticii ritmice, prin șanse egale și corecte pentru toți.
Diferențele dintre viziunea mea și cea a FRGR au creat o atmosferă negativă și distructivă. Ultimul an a fost extrem de greu pentru mine – am pierdut-o pe mama, pe bunica, am luptat cu o boală pe care am învins-o și, pe lângă toate acestea, am fost supusă amenințărilor, intimidării, izolării, denigrării și discriminării. Nu vreau să mai tolerez astfel de comportamente.
De aceea, aleg să merg mai departe, ghidată de valorile mele și de viziunea pe care o am pentru acest sport. Sunt tristă să văd cât de mulți oameni sunt forțați de împrejurări să joace un rol, să își ascundă adevărul. Le doresc, din suflet, să ajungă și ei la sentimentul de libertate pe care îl trăiesc eu astăzi – libertatea de a te exprima și de a fi autentic.
Cu stimă, respect, apreciere și cele mai bune gânduri”, a postat Alexandra Piscupescu, pe contul personal de Facebook.