Miercuri, 28 august 2024, în Comuna Lipnița a fost organizată ceremonia de declararea a trei noi cetățeni de onoare, și totodată a fost inaugurat un mozaic mural pentru noii cetățeni de onoare.
Primarul Dinu Nicolae-Florin a decernat diplomele și hotărârile de acordare a cetățeniei de onoare pentru Bîrsă Robert-Sebastian, Novac Elena și Nicoară Cristian-Vasile – tineri fii ai comunei și totodată atleți de succes, premiați în mai multe competiții naționale și internaționale.
La eveniment au participat, alături de primar, consilierii locali din Lipnița și invitați, și prefectul Județului Constanța, Silviu Coșa, precum și deputatul Marian Crușoveanu.
Mozaic mural inedit
Evenimentul a beneficiat de o sărbătorire inedită, prilejuită de colaborarea dintre autoritatea locală și Asociația pentru Tineret Idunna, care intenționa edificarea unui mozaic mural în comună. Întrebat în legătură cu tema acestui mozaic, primarul Dinu Nicolae-Florin (care avea deja în vedere propunerea celor trei pentru titlul de cetățeni de onoare) a propus crearea acestui omagial adus atleților și activității sportive.
Munca voluntarilor asociației a fost încununată cu succes, fiind posibil ca mozaicul să fie gata până la data premierii celor trei atleți de top ai comunei – care au primit pe această cale și o splendidă recunoaștere a muncii lor și a succesului pe care l-au avut în ducerea faimei Comunei Lipnița și a Județului Constanța la scară națională și internațională.
P.R.