Lucrările RAJA programate în perioada 12-14 mai 2025, ce au afectat localitățile Năvodari, Ovidiu, Lumina, Sibioara și Corbu, au fost finalizate

Lucrările RAJA programate în perioada 12-14 mai 2025, ce au afectat localitățile Năvodari, Ovidiu, Lumina, Sibioara și C
📅 2025-05-21

Lucrările de conectare a noilor rețele de alimentare cu apă din localitățile Lumina și Năvodari, județul Constanța, au fost finalizate în cursul acestei zile, în toate cele șase puncte de lucru. Începând de dimineață, au fost terminate întâi intervențiile de pe strada Trandafirilor din localitatea Lumina. Au fost închise apoi, punctele de lucru din zona stației Cota 20 Ovidiu, unde s-au desfășurat două operațiuni majore: conectarea noii conducte de aducțiune DN 600 la stație și realizarea legăturilor cu rețelele principale de distribuție. Pe măsură ce aceste procese au fost finalizate, echipele au deschis vanele pe anumite sectoare, în vederea reumplerii sistemului afectat pe o lungime de aproximativ 30 km. În urmă cu puțin timp, echipele constructorului au reușit să termine și lucrările de punere în funcțiune a magistralei, care subtraversează liniile de cale ferată din localitatea Lumina. Astfel, au fost demarate și ultimele manevre de vane necesare pentru repunerea în funcțiune a întregului sistem afectat și restabilirea distribuției apei potabile către toți abonații.

Intrarea în presiune a rețelei necesită timp, deoarece acesta trebuie să revină treptat la capacitate, prin umplerea conductelor și stabilizarea parametrilor de funcționare. Având în vedere că instalația de aducțiune a fost golită pe o lungime de aproximativ 30 km, alimentarea cu apă la parametri optimi va fi restabilită progresiv, în funcție de topografia rețelei, precum și de consumurile înregistrate în această perioadă.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri dezvaluiri

Informare RAJA – Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța și în localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord

În perioada 26 – 28 mai 2025, la nivelul sistemului centralizat de alimentare cu apă din municipiul Constanța, se vor executa lucrări complexe de conectare a noilor conducte magistrale reabilitate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Pentru realizarea acestora, furnizarea apei p...

Modernizarea sistemului de transport public în Delta Dunării, mai aproape de realitate

Administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani, a participat marți, 20 mai, la Sala „Mihail Kogălniceanu” a Consiliului Județean, la o întâlnire de lucru cu oficiali din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii care a avut ca obiectiv prezentarea Studiului tehnic elabo...

Ponta, personajul-cheie al campaniei la prezidențiale

Rezultatele alegerilor prezidențiale au fost finalizate și oficializate, iar atenția presei va fi concentrată în următoarea săptămână pe noul președinte. Cel mai probabil nimeni nu se va mai deranja cu deslușirea marilor mistere ale campaniei recent încheiate – unele dintre ele decisive pentru re...

,,Noaptea Muzeelor” la Muzeul de Artă Constanța – Artă, teatru și emoție

Sâmbătă, 18 mai 2025, Muzeul de Artă Constanța a celebrat Noaptea Muzeelor printr-un program artistic deosebit, care a reunit iubitori de artă din toate colțurile orașului și nu numai. Vizitatorii au avut acces la expoziția permanentă a muzeului și la cele două expoziții temporare, una dintre ele...

Fanfara „Muzica Apelor” sărbătorește Ziua Constanței prin concerte speciale pe Faleza Cazinoului

Fanfara Muzica Apelor vă invită să sărbătorim împreună, într-un mod autentic, zilele orașului Constanța, – cel mai vechi oraș locuit continuu din România, cu o istorie de peste 2.500 de ani. Cunoscut în antichitate sub numele de Tomis, Constanța este un important centru cultural, comercial și tur...

Zilele Constanței la Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Zilele Constanței prin ateliere de creație artistică realizate pentru publicul iubitor de artă. Activitatea, intitulată, „Harta orașului meu”, va cuprinde două workshop-uri, care se vor desfășura miercuri, 21 mai 2025, în intervalele orare 10.00–12.00, respec...

Lucrări noi în Comana – Strada Unirii în proces de asfaltare

Comuna Comana din județul Constanța, se află într-un amplu proces de modernizare, iar sprijinul oferit de Primărie și de celelalte instituții abilitate contribuie constant la îmbunătățirea infrastructurii locale. În acest context, începând cu data de luni, 19 mai 2025, vor începe lucrările de asf...

Primăria comunei Cerna anunță organizarea unei licitații publice pentru vânzarea a trei terenuri intravilane

Comuna Cerna, județul Tulcea, organizează o licitație publică cu strigare pentru vânzarea a trei terenuri ce aparțin domeniului privat al localității. Decizia vine în urma adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 3 din 27 ianuarie 2025 și este realizată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. ...

„Cunoaștem Dobrogea prin joc și voie bună!” – Proiect educațional în comuna Peceneaga

Implicarea activă a Primăriei Comunei Peceneaga județul Tulcea în derularea proiectelor educative, reprezintă un exemplu concret de susținere a educației și culturii la nivel local. Print parteneriate cu asociații și instituții din comunitate, administrația locală demonstrează că investiția în co...

Bogdan Huțucă: De votul nostru, pentru prima dată în ultimii 35 de ani, depinde totul!

Cu doar câteva ore înainte de deschiderea secțiilor de votare pentru alegerea noului președinte al României, deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, a transmis un mesaj puternic către cetățeni, subliniind importanța scrutinului și impactul major al alegerilor asupra viitorului țării....

Good News

Only good and positive news.