Triunghiul electoral Făgădău-Palaz-Muhscină: Câteva coincidențe teribile și un teren pe malul mării

Triunghiul electoral Făgădău-Palaz-Muhscină: Câteva coincidențe teribile și un teren pe malul mării
📅 2024-11-15

Sorin Muhscină este fratele politicianului George Muhscină și acționar alături de acesta la firma Plasty Prod. Totodată, el este proprietarul în acte al unei vile somptuoase pe țărmul mării, peste drum de Claudiu Palaz. La fel ca în cazul lui Palaz, Muhscină și-a construit curtea peste Aleea Pescăruș – drum public al Constanței. Decizia lui George Muhscină de a se înscrie în campania electorală ca independent care țintește voturile PNL inaugurat o zodie norocoasă pentru familia sa: Școala soției lui Muhscină a primit în chirie un nou sediu – de la RAEDPP, iar fratelui său (Sorin Muhscină) i-a fost vândut în sfârșit terenul de sub casă – de către primăria lui Făgădău. După ani de tergiversări, tranzacționarea terenului s-a petrecut fix când George Muhscină își anunța oficial plecarea la lupta electorală împotriva PNL. Șirul coincidențelor legate de Muhscină, Palaz și Făgădău este însă mult mai lung…

Casa lui Muhscină, pusă în plan de arhitectul lui Palaz

În urmă cu un an, scriam despre casa trecută în acte ca aparținând tatălui lui Claudiu Palaz și în care – după toate indicațiile – locuiește chiar Claudiu Palaz. Aceasta a fost construită în buza falezei, la capătul străzii Tabla Buții, iar curtea casei se suprapune fostei Străzi Pescăruș. Palaz nu a fost singurul ”norocos” care a încălecat această stradă a municipiului. Peste drum de el se ridică vila deținută în acte de Sorin Muhscină, fratele lui George Muhscină, construită în aceleași condiții – până în buza falezei, peste ceea ce a fost odată Strada Pescăruș.


Practic, ultima oară când a fost văzut ce mai rămăsese din această stradă (devenită între timp alee pietonală) este în planurile de construire ale celor două vile. Atât Muhscină, cât și Palaz s-au extins cât au putut, făcând strada să dispară și întrerupând circulația pe buza falezei. Până prin 2012, mai exista doar o potecă pe care se putea trece, cu greu, pe buza falezei. Ulterior, piscina vilei lui Muhscină a fost reconfigurată, iar accesul întrerupt. Planul urbanistic arată proprietatea lui Muhscină retrasă cu 5 metri față de capătul străzii și marginea falezei. În realitate – așa cum poate constata oricine merge la o plimbare pe strada Tabla Buții (vezi foto) – gardul lui Muhscină e acum aliniat cu strada, fix în buza falezei.
În planul avizat pentru construirea vilei lui Sorin Muhscină încă mai figura o alee pietonală de 3 metri lățime – drum public al municipiului. În realitate, aceasta fost înghițită pe loc de curtea lui Muhscină. Ca o curiozitate – schița tehnică a planului de urbanism pe baza căruia a fost construită vila lui Muhscină e semnată de Dan Dilancea – arhitectul de suflet al ”vecinului” Palaz și interpus al acestuia în mai multe afaceri imobiliare.

Muhscină iese la luptă, iar Făgădău vinde terenul

Așa cum scriam mai sus, intrarea lui George Muhscină în campania electorală a inaugurat o zodie norocoasă pentru familia sa. Pentru Sorin Muhscină și vila din strada Tabla Buții, aceasta a însemnat ieșirea dintr-un impas ce dura din 2019. În 30 septembrie 2019, Consiliul Local vota o hotărâre înaintată de Decebal Făgădău, prin care se aproba vânzarea directă a unei felii de teren din dreptul vilei de pe strada Tabla Buții. Hotărârea bifa două obiective: Transfera de la Primărie la Sorin Muhscină ce mai rămăsese din faleză, respectiv recunoștea dreptul de proprietate al lui Muhscină asupra întregii curți extinsă peste fosta stradă.
Mai rămânea de bifat al treilea obiectiv – aprobarea evaluării prețului de vânzare și efectuarea tranzacției. În mod normal, asemenea hotărâri de consiliu sunt urmate la maxim o lună de zile de cea prin care se aprobă evaluarea și se dă lumină verde schimbării de proprietar. În acest caz, în mod bizar, după aprobarea vânzării directe s-a așternut liniștea.
Au trecut luni, lunile s-a transformat în anotimpuri, a venit Anul Nou și anul nou a fost să fie anul electoral 2020. Pe 30 iulie 2020, Făgădău a pus în sfârșit în discuție un nou proiect de HCL prin care se aproba prețul de vânzare al terenului către Sorin Muhscină. Proiectul a fost aprobat joi seara, 30 iulie. Lunea următoare, 3 august, George Muhscină ținea o conferință de presă, prin care anunța că PNL e rău, că toți candidații PNL nu trebuie votați și că electoratul liberal ar trebui să se reorienteze către el – gest evident de a scădea scorul electoral al PNL.
În urma acestei uimitoare coincidențe, rămâne o mare întrebare: Ce a fost mai întâi – manevra electorală a lui Muhscină, sau vânzarea terenului de pe buza falezei? În definitiv, o conferință de presă nu poate fi organizată de pe o zi pe alta… Iar contractul de vânzare-cumpărare nu putea fi perfectat înainte ca hotărârea să fie comunicată și să intre în vigoare – ceea ce se putea întâmpla cel mai devreme vinerea dinaintea conferinței lui Muhscină, sau, și mai probabil – chiar în timp ce Muhscină își anunța manevra electorală.

Pe vecinii școlii lui Muhscină îi paște o… evacuare!

Ședința de consiliu prin care Făgădău trecea proiectul de vânzare a terenului de pe faleză a fost se pare una cu noroc pentru familia Muhscină: Pe lângă hotărârea cu terenul vândut direct lui Sorin Muhscină, pe ordinea de zi a mai figurat și trecerea unui imobil public – din proprietatea Municipiului, în cea a Județului Constanța. Era vorba de clădirea fostei școli nr.19, din cartierul Medeea.
Demersul primarului Făgădău venea în urma unei solicitări a Consiliului Județean, care ceruse în urmă cu mai puțin de o lună acest spațiu în scopul relocării Centrului Județean de resurse educaționale. Este vorba de instituția care evaluează și ajută copiii cu probleme și cu handicap să se dezvolte și să se integreze în sistemul educațional.
Acest centru funcționează actualmente pe Bulevardul Mamaia nr. 197. Dacă vi se pare cunoscută adresa, asta este pentru că noi am scris în urmă cu câteva zile un alt articol, despre felul în care după intrarea lui George Muhscină în lupta împotriva PNL, RAEDPP-ul primăriei Constanța a închiriat un imobil în Bulevardul Mamaia nr.197 către școala Petre Ispirescu. Aceasta este administrată de soția lui George Muhscină, iar el a declarat în repetate rânduri că a ”investit timp, energie și mulți bani pentru a o înființa, dezvolta și susține”.
În sine, ideea de a reloca Centrul de Resurse în fostul sediu al Școlii 19 e noaptea minții. Instituția e luată dintr-un sediu de circa 1.000 de metri pătrați și mutată în altul – de suprafață egală dacă nu chiar mai mică. Dintr-o locație relativ centrală și ușor accesibilă, instituția e dusă în cartierul Medeea, în capătul orașului și pe o stradă fără acces direct la mijloacele de transport în comun – ceea ce garantează că li se va face și mai grea viața copiilor și părinților care au nevoie de Centrul de Resurse. În plus, Consiliul Județean va trebui să investească sume considerabile în renovarea și reconfigurarea noului spațiu din Medeea, vor trebuit cărate dintr-o parte într-alta mobila și echipamentele Centrului etc. Practic, toată această relocare nu are nicio logică.
Dacă totuși căutăm un sens, îl putem găsi la școala Petre Ispirescu. Momentan, școala administrată de soția lui Muhscină funcționează într-un corp de clădire din spatele Centrului de Resurse, având acces prin curtea imobilului, pe o poartă de fier, rablagită. Spațiul școlii, așa cum a fost descris chiar de George Muhscină, este ”o magazie, o magherniță”.
Odată mutat Centrul de Resurse Educaționale în cartierul Medeea, partea de imobil în care își desfășoară acesta activitatea va deveni liberă de contract. Iar școala lui Muhscină ar putea să se extindă și să aibă ieșirea la Bulevard cu care ”o școală de top” – cum a caracterizat-o George Muhscină – să se poată mândri. Ar mai fi de adăugat că partea de imobil în care funcționează momentan Centrul de Resurse este o clădire-emblemă a orașului Constanța, cu o fațadă impresionantă, o curte largă, chiparoși și alți arbori – practic singurul spațiu verde rămas pe marginea Bulevardului Mamaia.
Dacă școala administrată de soția lui Muhscină va rămâne în ”maghernița” din curte, sau se va extinde către bulevard cu concursul primăriei lui Făgădău, rămâne ca timpul să o dovedească.

Drepta unită – unită cu Făgădău!

Toate hotărârile de consiliu au un inițiator. În cazul celei de consiliu local prin care se vindea terenul către fratele lui George Muhscină, inițiatorul a fost primarul Decebal Făgădău. Pentru Hotărârea de Consiliu Județean prin care imobilul interpus între bulevard și școala administrată de soția lui George Muhscină este lăsat liber de chiriași, numele inițiatorului… așa cum poate vă așteptați după ce ați citit restul articolului… este Claudiu Palaz. Claudiu Palaz, vecinul lui Sorin Muhscină, a inițiat hotărârea de consiliu absurdă, prin care Centrul de Resurse este trimis, împotriva oricărei logici, la capătul orașului, în Medeea.
Putem spune că astfel s-a realizat, în sfârșit, #dreaptaunită pentru care pretinde că militează Muhscină. PMP-istul Palaz și AdevăratLiberalul Muhscină și-au dat mâna peste acte, hotărâri și mai multe imobile – și-au dat mâna cu PSD-istul Făgădău, care i-a servit de fiecare dată cu promptitudine. (foto – Casa Muhscină, cu vila lui Palaz în partea dreaptă)

Muhscină, Făgădău a uitat să îți spună ceva

La toate cele de mai sus, mai trebuie făcută o adăugire: Falezele și terenul adiacent sunt, conform legii, proprietate publică a Statului Român. În urmă cu mai mulți ani, Primăria Constanța a făcut un matrapazlâc, însușindu-și din pix hălci din faleză, pe care apoi le-a scos la mezat în beneficiul unor persoane și grupuri de interese. Deja, Apele Române au demarat procedurile legale pentru recuperarea terenului însușit ilegal de primărie. În contextul acesta, Muhscină s-ar putea să descopere, mai devreme sau mai târziu, că terenul din buza falezei vândut de primăria lui Făgădău la un preț nici prea mare, nici prea mic, e un ”măr otrăvit”. Și că toți banii și deranjul au fost de pomană, terenul trebuind să revină în domeniul public.

Un articol de Răzvan PETRE

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri dezvaluiri

OMD Mamaia-Constanța dă startul competiției „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun din Constanța” – O invitație la creativitate și spirit de sărbătoare

În acest an, magia Crăciunului prinde viață într-un mod special la Constanța, odată cu lansarea primei ediții a competiției „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun din Constanța”. Organizată de OMD Mamaia-Constanța, competiția invită toate afacerile locale – de la magazine, cafenele, restaurante, pâ...

Un nou proiect important pentru dezvoltarea traficului în Tulcea

În oraşul de pe malul Dunării se pregătește pentru o investiție mult așteptată de locuitori, care va contribui la dezvoltarea traficului în Tulcea. E vorba de construirea unui sens giratoriu la intersecția străzilor Isaccei, Taberei și Energiei. Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat...

PSD duce mai departe tradiția dezvoltării Dobrogei

Pe 14 noiembrie s-au împlinit 146 de ani de când Dobrogea a devenit, pentru totdeauna, parte a României. A fost, după câștigarea Independenței României, primul mare act politic al Regelui Carol I, care a dovedit viziune și mai multă înțelegere a modului în care urma să se dezvolte România decât m...

Ziua Dobrogei, marcată la Monumentul Independenței din municipiul Tulcea

Ștefan Coman, consilierul președintelui Consiliului Județean Tulcea, a participat, astăzi, la ceremonialul militar și religios organizat pentru a marca Ziua Dobrogei. În urmă cu nouă ani, această zi de importanță istorică deosebită pentru noi a fost recunoscută și la nivel național. Legea privind...

Plata datoriilor la bugetul local, fără penalități, o oportunitate pentru locuitorii comunei Pantelimon

Primăria comunei Pantelimon anunță o măsură benefică pentru locuitorii care au datorii restante la bugetul local. Până pe 25 noiembrie 2024, cetățenii pot depune cereri pentru anularea penalităților, beneficiind astfel de condiții avantajoase pentru plata restanțelor. Conform unei hotărâri adopta...

Ionuț Floca, noul primar din Adamclisi, spune că va continua proiectele adversarului său din alegeri

Noul primar al comunei Adamclisi, Ionuț Floca, învestit în funcție pe 30 octombrie, promite că va fi primarul tuturor, deși un număr destul de mare de cetățeni nu l-au votat, așa cum reiese din rezultatul alegerilor locale din 9 iunie 2024. Floca, candidatul PSD, a câștigat primăria cu 454 de vot...

VIDEO Primarul din Ostrov prezintă proiectele finalizate în comună

Neculae Dragomir, primarul comunei Ostrov, a detaliat într-un interviu principalele proiecte finalizate în localitate, subliniind impactul acestora asupra comunității. De la infrastructură modernizată până la digitalizarea administrației publice, edilul a oferit o privire de ansamblu asupra progr...

Raportul de sustenabilitate IULIUS 2023: 500.000 de mp certificați LEED, scăderea cu 26% a consumului total de energie şi progrese privind reducerea amprentei asupra mediului

Grupul IULIUS, unul dintre cei mai mari dezvoltatori mixed-use de regenerare urbană din România, a continuat să facă progrese în implementarea strategiei de sustenabilitate la nivelul întregului portofoliu. IULIUS a dezvoltat peste 310.000 mp de retail, în două proiecte mixte (Palas Iași și Iuliu...

Și noua plângere a sportivului Laurențiu Toma împotriva CSM Constanța a fost respinsă de Comisia Centrală de Disciplină!

Ultima plângere a sportivului Laurențiu Toma împotriva CSM Constanța a fost respinsă. Comisia Centrală de Disciplină a Federației Române de Handbal a respins, ca nefondată, cea mai recentă plângere formulată de sportivul Laurențiu Toma împotriva Clubului Sportiv Municipal (CSM) Constanța. Decizia...

George Șișcu: La mulți ani, Dobrogea!

George Șișcu: La mulți ani, Dobrogea! Astăzi, deputatul George Șișcu a marcat o zi semnificativă în istoria Dobrogei printr-o postare dedicată pe rețelele de socializare. Aniversăm 146 de ani de la alipirea Dobrogei la patria-mamă, un eveniment ce a avut loc după Războiul de Independență și a adu...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.