Bogdan Huțucă anunță creșterea pensiilor militarilor. Deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, a anunțat recent pe pagina sa de socializare că pensiile militarilor vor crește în luna decembrie, așa cum a fost promis. Această majorare reprezintă un act de reparație pentru mulți dintre pensionarii militari și polițiști care au fost uitați de sistem de fiecare dată când solda sau salariul de grad sau funcție au fost majorate. Este important de menționat că aceste majorări nu se aplică pensionarilor militari care ocupă funcții publice, numite sau alese.
Bogdan Huțucă anunță creșterea pensiilor militarilor
„În luna decembrie, peste aproximativ 30 de zile, pensiile militarilor cresc, așa cum am promis!
Este un act de reparație pentru mulți dintre pensionarii militari dar și polițiștii care au fost uitați de sistem de fiecare dată când solda/salariu de grad sau funcție au fost majorate.
Majorările nu se aplică pensionarilor militari care ocupă funcții publice, numite sau alese.
Proiectul a fost adoptat de Senat fără nici un vot împotrivă.
Acum, în speranța că proiectul nu va suferi un ”sabotaj” la Curtea Constituțională și va fi promulgat, mă întreb de ce a fost nevoie să iasă pensionarii militari în stradă pentru ca PSD să descătușeze acest proiect?”, a transmis Huțucă.
foto credit: MApN