Istoria modernă a României este marcată de evenimente controversate, uneori dramatice, ce au definit parcursul politic și social al țării. Un astfel de episod, descris de Radu Rosetti, este plebiscitul pentru alegerea lui Carol I ca domnitor al României în 1866, un moment plin de semnificații și tensiuni politice. .
În 1866, România traversa o perioadă de instabilitate. Alexandru Ioan Cuza, domnitorul care a înfăptuit Unirea Principatelor Române, fusese înlăturat în februarie 1866 printr-o conspirație a marilor boieri și a grupurilor politice nemulțumite. După abdicarea lui Cuza, țara avea nevoie de o nouă conducere stabilă și legitimă, iar soluția găsită a fost aducerea unui principe străin pe tronul României. Această decizie nu a fost lipsită de controversă și nici de opoziție.
Carol-Ludovic de Hohenzollern-Sigmaringen, viitorul Carol I, a fost propus ca domnitor al României. Pentru a-i legitima venirea, s-a organizat un plebiscit național, însă metodele prin care acest vot a fost desfășurat au fost departe de a fi democratice sau corecte, așa cum subliniază Radu Rosetti.
În „Amintirile” lui Rosetti, întâlnim un exemplu elocvent al presiunilor și manipulării exercitate asupra populației rurale, neinformată și vulnerabilă. Țăranii din comuna Căiuți resping alegerea lui Carol I pentru că nu aveau motive să fie nemulțumiți de reformele lui Cuza, inclusiv împroprietărirea.
De asemenea, Rosetti face referire la cifrele oficiale ale plebiscitului: 689.969 de voturi pentru „da” și doar 224 pentru „nu”. Aceste rezultate nu aveau cum să reflecte realitatea fiind rezultatul excluderea voturilor nefavorabile sau al falsificării acestora la nivel central.
Această situație reflectă tendința guvernului vremii de a ascunde disidența și de a crea aparența unei unanimități naționale.
Poporul român de la mijlocul secolului XIX era majoritar rural. Reforma agrară a lui Cuza îi eliberase pe țărani de sub dominația boierească, iar acest lucru crease o loialitate față de fostul domnitor. Pentru acești oameni, impunerea unui principe străin era dificil de înțeles și acceptat.
Radu Rosetti evidențiază o fractură între voința reală a populației și deciziile politice luate în numele acesteia. Rezultatul plebiscitului nu este doar o victorie a „patriotismului”, ci și o oglindă a abuzului de putere și a imaturității democratice a epocii.
Episodul plebiscitului din 1866 reprezintă mai mult decât o simplă alegere politică. Este o lecție despre: fragilitatea democrației în fața intereselor politice și a manipulării, despre distanța dintre elitele politice și masele populare, o problemă ce avea să persiste mult timp în România modernă.