Astăzi, 27 decembrie, creștinii din întreaga lume îl cinstesc pe Sfântul Ștefan, primul martir al Bisericii, în a treia zi de Crăciun. Este o zi deosebită, marcată de semnificații spirituale profunde și de tradiții păstrate cu sfințenie. Peste 500.000 de români își serbează astăzi onomastica, purtând cu mândrie numele sfântului care a devenit simbolul credinței neclintite în Iisus Hristos.
Sfântul Ștefan, de origine iudeu, a fost unul dintre cei șapte diaconi aleși de către Sfinții Apostoli din Ierusalim pentru a ajuta la împărțirea bunurilor și a hranei între credincioși. El a fost socotit arhidiacon, ocupând un loc de întâietate printre diaconi. Numele său, de origine greacă, înseamnă „coroană”, un simbol al victoriei și al martiriului.
Un cunoscător desăvârșit al Vechiului Testament și al învățăturilor lui Hristos, Sfântul Ștefan a fost primul care a vestit și a mărturisit credința în Iisus. Din acest motiv, el a fost judecat de Sinedriu, acuzat de blasfemie la adresa lui Moise și a lui Dumnezeu, și condamnat la moarte. A fost scos din cetate și ucis cu pietre, devenind astfel primul martir creștin. În timp ce era ucis, el s-a rugat pentru iertarea celor care îl omorau, spunând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta.”
De-a lungul timpului, tradițiile legate de sărbătoarea Sfântului Ștefan au căpătat accente spirituale și comunitare. Se spune că persoanele care au probleme de sănătate ar trebui să aducă în casă o icoană a Sfântului Ștefan, considerată aducătoare de pace, sănătate și spor. De asemenea, icoana este un dar simbolic pentru cei dragi, fiind oferită cu dorința de binecuvântare și armonie în familie.
În această zi, persoanele care sunt certate sunt încurajate să se împace, urmând exemplul de iertare al Sfântului Ștefan. Deși nu există obiceiuri speciale dedicate acestei zile, sărbătoarea este respectată atât în mediul rural, cât și în cel urban. Cei care poartă numele sfântului îl consideră un protector al casei și al familiei.
Pe vremuri, numele erau alese cu mare grijă, având adesea o semnificație profundă. Nou-născuții primeau numele unui sfânt, care devenea patronul lor spiritual, sau un nume menit să sperie duhurile rele, precum Urs, Lup, Grozavu sau Stoian. Onomasticile se topeau în sărbătorile comunității, iar respectul față de numele de sfânt era o dovadă a atașamentului față de tradiție. În zilele noastre, numele sunt mai des înlocuite cu diminutive, dar spiritul sărbătorii rămâne viu, iar cei care poartă numele Sfântului Ștefan sunt onorați în această zi specială.
Sacrificiul Sfântului Ștefan a avut un impact profund asupra primilor creștini. Rugăciunea sa pentru iertarea celor care îl omorau a fost un exemplu de iubire și credință neclintită. Se spune că Saul, un tânăr care păzea hainele celor ce aruncau cu pietre, a fost mișcat de moartea martirului. Mai târziu, după întâlnirea sa cu Hristos pe drumul Damascului, Saul a devenit Apostolul Pavel, unul dintre cei mai mari propovăduitori ai creștinismului.
Astfel, Sfântul Ștefan rămâne un model de curaj și credință, cinstirea sa fiind un prilej de reflecție asupra valorilor creștine și asupra importanței iertării, solidarității și iubirii aproapelui.