Fotbal/ Liga a III-a: Final de an rău pentru Bacău - Deșteptarea.ro - Liderul presei băcăuane

Fotbal/ Liga a III-a: Final de an rău pentru Bacău - Deșteptarea.ro - Liderul presei băcăuane
📅 2024-07-27

În ultima etapă din maxi-tur, CSM a pierdut locul 1 în Seria 1 după înfrângerea de la Fălticeni, FC-ul lui Costel Enache a fost învins acasă de Bucovina Rădăuți, în timp ce în Seria 5, Viitorul Curița a contabilizat al zecelea eșec stagional

Etapa a 15-a, ultima din maxi-turul Ligii a III-a la fotbal, a înregistrat eșecuri pe linie pentru divizionarele C băcăuane. Cea mai indigestă înfrângere a fost cea suferită de CSM Bacău. Echipa antrenată de Cristi Popovici a pierdut ultimul meci din 2023 (1-2 la Fălticeni, contra Șomuzului) și, odată cu el, și locul 1 în Seria 1, care a fost preluat din nou de Foresta Suceava, învingătoare cu 2-1 la Miroslava.

Sâmbătă, contra uneia dintre cele mai ambițioase și mai constante formații din Seria I (în ultimele opt meciuri Șomuz a adunat trei victorii, patru egaluri, și o singură înfrângere, și aia cu cântec, 2-3 la Miroslava, cu gol primit în min. 90+7 dintr-un penalty contestat), „CSMeii” băcăuani au făcut un joc modest, în special pe faza defensivă. Ionel Stoian, cu un șut în stânga lui Țăranu (min. 15) și Vasile Sahlean, cu un lob elegant după o cursă de aproape 40 de metri pe banda stânga (min. 31) au permis gazdelor din Fălticeni să conducă la pauză cu 2-0.

La cinci minute de la reluare, Corban a „fulgerat” vinclul porții adverse cu un vole cu stângul de la marginea careului, dar golul de 2-1 a fost tot ceea ce au reușit oaspeții. Pentru CSM Bacău rămâne amărăciunea de a nu ierna pe locul 1, care nu poate umbri însă total satisfacția de a „aconta” practic play-off-ul încă din 2023. În cele trei etape din mini-returul programat în martie, băcăuanii au toate șansele de a reveni a reveni pe primul loc, cu atât mai mult cu cât vor întâlni Foresta pe teren propriu în runda a 17-a, penultima a sezonului regulat.

Până atunci, însă, „CSMeii” au nevoie de o consolidare de lot în perioada de iarnă, asta dacă vor să privească și dincolo de play-off. Cu un 1-2 a încheiat 2023 și FC Bacău.

Vineri, la Ruși Ciutea, formația antrenată de Costel Enache a fost învinsă de Bucovina Rădăuți la capătul unui joc în care gazdele meritau măcar un egal. „Alb-roșii” au deschis scorul în min. 25 prin Andrei Pavel, care a finalizat simplu, cu capul, un balon recentrat în fața porții de pe partea dreaptă, tot cu capul, de Ganea, după o lovitură liberă executată de pe stânga de Drugă, însă Bucovina a întors rezultatul până în pauză, ca urmare a reușitelor lui Netbai (min. 41) și Pintilei (45). Finalul de an a adus o înfrângere (a zecea stagională) și Viitorului Curița, care a cedat cu 1-0 (Toderașcu, min. 13), partida de pe terenul celor de la Olimpic Cetate Râșnov.

Seria 1

Rezultatele etapei a 15-a, ultima din 2023: FC Bacău- Bucovina Rădăuți 1-2, Știința Miroslava- Foresta Suceava 1-2, Șomuz Fălticeni- CSM Bacău 2-1, CSM Vaslui- Rapid Brodoc 1-1. Aerostar Bacău a stat.

Programul etapei viitoare/ 9 martie 2024: Foresta Suceava- FC Bacău, Bucovina Rădăuți- Aerostar Bacău, Rapid Brodoc- Șomuz Fălticeni, CSM Bacău- Știința Miroslava. CSM Vaslui stă.

Clasament

1 Foresta Suceava              13              8              3              2              32-18              27p.

2 CSM Bacău                            13              8              1              4              19-11              25p.

3 Bucovina Rădăuți              13              6              5              2              21-13              23p.

4 Știința Miroslava              14              6              1              7              21-22              19p.

5 CSM Vaslui                            14              4              6              4              22-20              18p.

6 FC Bacău                            13              4              3              6              18-18              15p.

7 Șomuz Fălticeni              14              3              6              5              19-25              15p.

8 Aerostar Bacău              13              3              3              7              12-19              12p.

9 Rapid Brodoc         13         3         2         8         11-29         11p.

 

Seria 5

Rezultatele etapei a 15-a, ultima din 2023: AFC Odorheiu Secuiesc- Kids Tâmpa Brașov 2-0, ACS SR Municipal Brașov- Olimpic Zărnești 1-6, Ciucaș Târlungeni- Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 0-1, KSE Târgu-Secuiesc- AFC Câmpulung Muscel 2022 0-0, Olimpic Cetate Rășnov- Viitorul Curița 1-0.

Programul etapei viitoare/ 9 martie 2024: Olimpic Zărnești- Olimpic Cetate Rășnov, Viitorul Curița- AFC Odorheiu Secuiesc, Kids Tâmpa Brașov- KSE Târgu-Secuiesc, AFC Câmpulung Muscel 2022- Ciucaș Târlungeni, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2- ACS SR Municipal Brașov.

Clasament

1 Olimpic Zărnești                                          15              10              3              2              50-20              33p.

2 AFC Câmplung Muscel 2022              15              10              3              2              28-10              33p.

3 Olimpic Cetate Râșnov                            15              10              2              3              35-17              32p.

4 AFC Odorheiu Secuiesc                            15              8              4              3              26-10              28p.

5 Kids Tâmpa Brașov                            15              7              5              3              23-13              26p.

6 KSE Târgu-Secuiesc                            15              5              3              7              15-26              18p.

7 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2              15              5              1              9              23-26              16p.

8 Viitorul Curița                                          15              3              2              10              22-33              11p.

9 Ciucaș Târlungeni                                          15              3              2              10              12-35              11p.

10 ACS SR Municipal Brașov              15              1              1              13              10-54              4p.

 

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri desteptarea

România pe primul loc la copii aflați în risc de sărăcie

În anul 2023, aproape 20 de milioane de copii din Uniunea Europeană (UE) erau expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială. Această cifră reprezenta 24,8% din totalul copiilor sub 18 ani, menținându-se relativ stabilă comparativ cu anul 2022, cu o creștere ușoară de doar 0,1 puncte procentua...

Croația interzice intrarea oficialilor muntenegreni: Contextul și implicațiile rezoluției Jasenovac

O criză diplomatică între Croația și Muntenegru a escaladat brusc, după ce autoritățile croate au interzis intrarea în țară a lui Andrija Mandić, președintele Parlamentului Muntenegru, Aleksa Bečić, premierul țării, și Milan Knežević, președintele Partidului Democrat. Decizia vine pe fondul unei ...

TIR încărcat cu lemne, confiscat de polițisti la Răcăciuni

La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Bacău, în colaborare cu cei ai Serviciului Rutier și ai Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni, au efectuat o importantă acțiune de depistare a unui transport ilegal de material lemnos î...

Tenis/ Trofeul Dedeman & Simba Invest: Sâmbătă aflăm finaliștii la simplu și câștigătorii la dublu

Ediția din acest an a Trofeului Dedeman & Simba Invest la tenis se apropie de sfârșit. Sâmbătă, competiția ITF dotată cu premii în valoare de 25.000 dolari plus ospitalitate și găzduită de baza SCM Bacău își va afla finaliștii probei de simplu și câștigătorii la dublu. La simplu, avem o semif...

Vladivostok: A fost creat un detașament de menținere a ordinii format din foști luptători din războiul din Ucraina

Guvernatorul Teritoriului Primorsky din Rusia, Oleg Kozhemyako, a anunțat astăzi formarea unui detașament special pentru menținerea ordinii și siguranței publice în Vladivostok. Grupul, denumit acum “Tiger Law and Order”, este compus din 300 de voluntari provenind din forța militară T...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..