În ultimele decenii, lumea a asistat la un declin constant al dreptului internațional, un proces care acum se accelerează într-un ritm alarmant. Guverne și lideri puternici din diverse colțuri ale lumii fac declarații și acțiuni care sugerează că ordinea globală cedează în fața dominației brute a forței.
Acest fenomen este ilustrat prin exemple din diferite regiuni, unde geopolitica se transformă într-un joc al intereselor unilaterale, fără respect pentru convențiile internaționale.
De ce amenință Donald Trump cu preluarea Groenlandei de la Danemarca, a Canalului Panama sau chiar cu anexarea Canadei? În Caucaz, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, invocă retorica „eliminării fascismului armean” pentru a justifica ambițiile expansioniste ale țării sale.
Turcia, sub conducerea lui Recep Tayyip Erdogan, folosește retorica combaterii terorismului pentru a-și legitima operațiunile militare împotriva kurzilor din Siria. În sud-vestul Siriei și în Fâșia Gaza, Israelul își consolidează dominația asupra teritoriilor ocupate, invocând securitatea națională.
Un exemplu mai puțin vizibil, dar la fel de semnificativ, este politica Emiratelor Arabe Unite în Yemen. Insula Socotra, o bijuterie ecologică și strategică, este practic anexată de EAU.
Aceste exemple nu sunt simple accidente geopolitice. Ele reprezintă simptome ale unei ordini mondiale aflate în colaps, în care dreptul internațional a fost subminat de precedentul Kosovo, destrămarea Iugoslaviei și introducerea unei „ordini bazate pe reguli” lipsite de legitimitate universală. Sistemele care ar trebui să garanteze pacea globală, precum ONU sau Consiliul de Securitate, sunt ineficiente sau paralizate de conflictele dintre marile puteri.
Relațiile internaționale devin tot mai mult un joc al puterii brute. Cei puternici iau ceea ce doresc, iar cei slabi sunt forțați să accepte pierderi teritoriale și suverane. Această tendință marchează sfârșitul unei ere în care granițele erau garantate de tratate și negocieri. În locul lor, intrăm într-o epocă de instabilitate, unde doar forța militară și economică poate proteja interesele naționale.
În următorii ani, granițele lumii așa cum le cunoaștem se vor schimba dramatic. Ordinea internațională care a dominat de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, este pe cale să fie înlocuită de o lume în care supraviețuiește doar cel mai puternic. Pentru statele mici și vulnerabile, această realitate reprezintă o amenințare existențială.
În vreme ce lumea liberă și democratică occidentală denunță agresiunea Rusiei în Ucraina și anexarea de teritorii, ipocrizia devine tot mai evidentă atunci când privim acțiunile pe care aceste țări le pregătesc sau le justifică. Statele Unite, care se autoproclamă „campioana democrației” și „garantul păcii mondiale,” manifestă un interes crescând pentru resursele naturale ale Groenlandei și controlul strategic al Canalului Panama. Aceste aspirații geopolitice reflectă, în esență, aceeași logică expansionistă pe care o condamnă în cazul Rusiei.
Ceea ce este ironic – și profund îngrijorător – este că lumea occidentală, care susține respectarea dreptului internațional și suveranitatea statelor, pare dispusă să încalce aceste principii atunci când interesele sale strategice sau economice o cer. Astfel, linia de demarcație dintre ceea ce este considerat „agresiune” și ceea ce este prezentat ca „necesitate geopolitică” devine tot mai subțire și mai subiectivă. Această ipocrizie subminează legitimitatea Occidentului de a condamna alte state pentru comportamente similare, contribuind la degradarea încrederii globale în principiile dreptului internațional.
Prin urmare, dacă marile puteri occidentale adoptă aceeași mentalitate a „dreptului celui puternic,” ele nu fac decât să confirme că în lumea de astăzi, granițele și suveranitatea sunt determinate nu de lege, ci de puterea de a impune voința prin forță. Această dublă măsură nu doar că justifică, indirect, acțiunile altor puteri precum Rusia, ci deschide calea pentru un viitor în care normele internaționale nu vor mai avea nicio valoare, iar dominația forței va fi singura regulă care contează.