Ce ne scoate din sărite - Deșteptarea.ro - Liderul presei băcăuane

Ce ne scoate din sărite - Deșteptarea.ro - Liderul presei băcăuane
📅 2024-07-27

 Am fost curioasă să aflu ce anume îi irită pe unii dintre oamenii pe care nu-i cunosc în mod direct, ci din scrisul lor, așa că am urmărit o anchetă deloc convențională (așa cum sunt de obicei cele făcute de revista bănățeană „Orizont”), ca să văd ce au răspuns. Și cu cine mă întâlnesc în motivele de enervare, de ieșit din papuci, din pepeni, cum se mai zice. Am o mică listă cu astfel de motive, pe primele locuri stând parveniții, ipocriții, moraliștii, vanitoșii, mitocanii, proștii cu ifose, adică toți cei care mă pot face să-mi pierd autocontrolul. Pe care, de obicei, îl gestionez destul de bine, din rațiuni de civilitate. Dar să mă întorc la ancheta despre care vorbeam. Antropologul și teologul Teodor Baconschi spune că-l scot din sărite: „tutuiala comercială, traficul bucureștean, dependența de social media, contraselecția dintre slujitorii statului, aceasta din urmă stârnindu-mi și mie maximum de nervare, nedumerire, revoltă. Oare chiar nu mai sunt oameni onești, cu școală făcută în mod cinstit, cu scaun la cap, cu simțul realității, care să fie chemați să se ocupe de treburile importante din stat?

 Ajung la Rodica Culcer, cunoscută jurnalistă, analist politic, căreia multe lucruri din spațiul public românesc îi stârnesc cele mai neplăcute stări, minciuna și cinismul, dispariția reperelor morale, ceea ce duce la proliferarea răului, „corupția sponsorizată de guvern”. Manevrele noii nomenklaturi, care nu se mai satură de privilegii peste privilegii, folosindu-se, pentru a-și atinge scopurile de „fondul primitiv al României profunde, ignorante și lipsite de empatie, ușor de atras spre xenofobie și alte forme de ură față de aproape”. Bine punctate toate acestea, cu luciditate și simț critic.

Poetul Emilian Iachimovski are și el o listă destul de lungă de triste realități autohtone care-l împiedică să-și păstreze calmul. Selectez câteva, convinsă că mulți dintre cititorii ziarului îi vor da dreptate. Așadar: mârlănia înflorită pe străzi, în magazine și în parcuri, dobitocii care au valoare doar cât ceasurile și hainele lor de firmă, greața care curge prin geamurile instituțiilor publice, anihilarea oricăror norme de conduită și de bune maniere, mutilarea limbii române, renunțarea tinerei generații la tradiții și credință, debusolarea și însingurarea generate de rețelele de socializare, care nu produc decât întemnițare voluntară, false relații de apartenență la grup, de prietenie. Gândesc la fel, mai ales în legătură cu rețelele, eu găsind absolut inept faptul de a te expune în acel mediu total nepotrivit cu bunul-simț, cu decența. Dar, vai, ce depășită sunt invocând termeni din aceștia, goliți acum de sens!

Un alt participant la anchetă, scriitorul Adrian Lesenciuc, răspunde că prostia îl scoate cel mai tare din sărite, nuanțând apoi formele „rafinate și updatate ale acesteia”. Reproduc unele dintre acestea: „îndobitocirea programată, în bula ideologică, alimentarea continuă la același flux de știri, postadevărul ca formă de insinuare a prostiei, adevărul subiectiv, al bulei, dorința, setea, beția de putere, râvna în rău (bună observație, excelentă formulare!), hybrisul, dictatura, umilirea ca rezultat al prostiei, discriminarea, simplificarea și generalizarea, etichetarea”. Toate simptome clare al prostiei. Poet și preot, Cristian Muntean , un om „puțin iritabil”, cu o capacitate de îngăduință pe care o are în firea lui, recunoaște totuși că îl calcă pe nervi cel mai mult „aflarea în treabă la români”, definită așa de Petre Țuțea. Deși nu crede că aceasta e specifică doar românilor, pentru că este aplicabilă și altor popoare. Autosuficiența, mândria, aroganța, lipsa de educație sunt cele care determină stupida aflare în treabă. Și, ceea ce mi s-a părut cu deosebire însemnat, preotul Cristian Muntean afirmă că: „Mă deranjează imaginea Bisericii care nu e cunoscută în realitatea ei profundă, dar și lipsa de reacție a Bisericii față de problemele ei din interior”.

 Am spicuit doar câteva fraze din răspunsurile pe care le-am găsit semnificative într-un grad general, reflectând starea actuală a unei societăți în derivă. În care existăm, încercând să mai amortizăm ceva din zgomotul și furia care ne epuizează, ne scoate din sărite pe cei mai mulți dintre noi. Cu excepția indiferenților, pe care nu-i atinge nimic, pentru că ei doar vegetează, nu trăiesc.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri desteptarea

TIR încărcat cu lemne, confiscat de polițisti la Răcăciuni

La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Bacău, în colaborare cu cei ai Serviciului Rutier și ai Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni, au efectuat o importantă acțiune de depistare a unui transport ilegal de material lemnos î...

Tenis/ Trofeul Dedeman & Simba Invest: Sâmbătă aflăm finaliștii la simplu și câștigătorii la dublu

Ediția din acest an a Trofeului Dedeman & Simba Invest la tenis se apropie de sfârșit. Sâmbătă, competiția ITF dotată cu premii în valoare de 25.000 dolari plus ospitalitate și găzduită de baza SCM Bacău își va afla finaliștii probei de simplu și câștigătorii la dublu. La simplu, avem o semif...

Vladivostok: A fost creat un detașament de menținere a ordinii format din foști luptători din războiul din Ucraina

Guvernatorul Teritoriului Primorsky din Rusia, Oleg Kozhemyako, a anunțat astăzi formarea unui detașament special pentru menținerea ordinii și siguranței publice în Vladivostok. Grupul, denumit acum “Tiger Law and Order”, este compus din 300 de voluntari provenind din forța militară T...

Haos și dezastre la Jocurile Olimpice de Vară din Franța

Franța, țara iubirii și a eleganței, a devenit în ultimele zile epicentrul unui scandal uriaș! Jocurile Olimpice de Vară au debutat în urmă cu doar două zile, dar în loc de sărbătoare și sport de înaltă performanță, evenimentul a fost marcat de haos și nemulțumiri. Incidente Șocante și Plângeri d...

Ungaria va proteja teritoriul său prin orice mijloace posibile. Reacție dură la decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene

Șeful Biroului Prim-ministrului Ungariei, Gergely Gulyás, a criticat vehement o decizie recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) împotriva politicii de migrație a Ungariei, calificând-o drept „scandaloasă, intolerabilă și revoltătoare”. Gulyás a afirmat că această hotărâre demonstre...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..