Remediile naturale ar putea să ne facă, uneori, mai rău. De ce le preferăm?

Remediile naturale ar putea să ne facă, uneori, mai rău. De ce le preferăm?
📅 2023-12-02

Oamenii sunt mai predispuși să apeleze la metodele „naturale” atunci când tratează o afecțiune, arată un studiu recent, iar motivul identificat de oamenii de știință este acela că nu vor să-și afecteze „adevăratul sine”.

Să spunem că într-o zi vă treziți cu o mâncărime puternică. Un medic vă recomandă două medicamente – unul natural și unul de sinteză – pentru a vă calma scărpinatul.

Pe care îl alegeți în fiecare situație și se schimbă răspunsul dacă vă tratați corpul și nu mintea?

Oamenii cred că medicamentele naturale sunt mai sigure

Suntem bombardați cu cuvântul „natural” cu fiecare ocazie în care cumpărăm alimente, suplimente, produse de înfrumusețare, articole de uz casnic, vin sau țigări. Oamenii sunt aproape convinși că produsele, alimentele și sunt mai sigure, mai sănătoase. De fapt, ar fi pur și simplu mai bune.

Acest tip de comportament se numește „preferința naturală”, sau prejudecata „naturalul este mai bun”. Atunci când consumatorilor li se spune că funcția a două produse este identică, ei îl preferă, totuși, pe cel natural.

Un studiu recent publicat în Journal of Consumer Psychology a adăugat un alt nivel de complexitate acestei ipoteze: oamenii sunt mai predispuși să apeleze la ceea ce este „natural” atunci când tratează ceea ce ei consideră a fi o afecțiune psihologică, în comparație cu una fizică. Pacienții au gravitat în jurul unui remediu natural atât pentru mâncărimi, cât și pentru schimbările de dispoziție, dar au fost mai înclinați să facă acest lucru pentru cea din urmă situație.

De ce preferă oamenii ce este „natural”?

Cercetarea a oferit o nouă explicație pentru motivul pentru care oamenii doresc ceea ce este „natural”: sunt îngrijorați de faptul că medicamentele sintetice le afectează „adevăratul sine”.

„Nu este vorba doar despre caracteristicile externe ale produsului, oricare ar fi acesta, ci și de o preocupare legată de modul în care mă afectează”, a declarat David Gal, profesor de marketing la Universitatea Illinois din Chicago, notează The Guardian.

Pe parcursul a șase experimente, Gal și colegul sau, Tianyi Li, au constatat o preferință puternică pentru medicamentele naturale în tratarea problemelor psihologice. Gal a declarat că erau conștienți de cercetările anterioare privind preferința naturală și se întrebau dacă această prejudecată ar fi exacerbată atunci când este vorba de afecțiuni psihice.

Legătura „naturalului” cu „adevăratul sine”

Acest lucru leagă pentru prima dată prejudecata potrivit căreia „naturalul este mai bun” de un alt domeniu de cercetare psihologică: adevăratul sine. Adevăratul sine este o credință care s-a dovedit a fi larg răspândită și nu se referă doar la „sinele” tău, ci la ceea ce consideri că este esența ta de bază, inima a ceea ce te face să fii cine ești. Oamenii spun în mod constant faptul că unele dintre lucrurile pe care le fac sau unele dintre trăsăturile lor sunt mai „adevărate” decât altele (de obicei, cele bune din punct de vedere moral).

Totuși, această preferință este o prejudecată, iar naturalul nu este întotdeauna echivalent cu mai sigur sau mai bun, a spus la rândul său Li. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, reglementate, iar compușii naturali ar putea avea mai multe impurități decât cei obținuți pe cale sintetică.

„A nu lua ceva sintetic poate împiedica oamenii să primească tratamentul de care au nevoie”, a completat Gal.

Atunci când ne afectează „alegerea naturală”

Consecințele acestei preferințe sunt mai importante atunci când vine vorba de medicină, spre deosebire – de exemplu – de alegerea biscuiților naturali în locul celor cu mai mulți aditivi, punctează Brian Meier, psiholog la Gettysburg College.

Un exemplu elocvent este cel din pandemie. La începutul pandemiei, persoanele care preferă au spus că sunt mai puțin dispuse să se vaccineze cu COVID-19, dovadă fiind rata scăzută de imunizare în anumite zone ale lumii.

Totuși, dacă ne păstrăm prejudecata față de produsele naturale nu va cauza probleme în toate cazurile, însă având în vedere faptul că poate afecta deciziile medicale cu miză mare, merită să ne gândim și să aflăm ce înseamnă acest concept.

„Am tendința de a lua untul de arahide natural fără să mă gândesc prea mult. Cu toate acestea, atunci când încetinim și încercăm să înțelegem o alegere, am putea fi capabili să ne gândim puțin mai profund la raționamentul nostru”, a mai spus Meier.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri descopera

10 noi specii de fosile de trilobiți, descoperite în cenușă vulcanică

Geologii au descoperit 10 noi specii de fosile de trilobiți într-o zonă relativ neexplorată a Thailandei. Aceste creaturi marine dispărute erau ascunse de 490 de milioane de ani și îi ajută pe oamenii de știință […] Articolul 10 noi specii de fosile de trilobiți, descoperite în cenușă vulca...

Cercetătorii au dezvoltat, în premieră, un nou mod de căutare a materiei întunecate

Existența materiei întunecate este o enigmă de lungă durată în Univers. Materia întunecată reprezintă aproximativ un sfert din Univers, însă nu interacționează semnificativ cu materia obișnuită. Existența materiei întunecate a fost confirmată de o serie […] Articolul Cercetătorii au dezvolt...

„Cea mai beată pasăre” din Noua Zeelandă este o specie de porumbel durduliu

Kererū, porumbelul dolofan al Noii Zeelande, este o pasăre minunată cu un penaj frumos și iridescent, dar este o pasăre măiastră cu un obicei nefericit: este cea mai beată pasăre din țară. Motivul pentru care […] Articolul „Cea mai beată pasăre” din Noua Zeelandă este o specie de porumbel d...

O cale navigabilă antică ar putea dezvălui cum au fost construite piramidele din Egipt

Denumită Ahramat Branch („Ramura Piramidelor” în arabă), această cale navigabilă antică trece prin apropierea a 38 de piramide diferite. Misterul privind modul în care au fost construite piramidele s-ar putea să fie rezolvat în cele […] Articolul O cale navigabilă antică ar putea dezvălui c...

Cercetătorii au aflat în sfârșit de ce vinul roșu ne dă dureri de cap

Dacă te bucuri din când în când de vin, s-ar putea să fi aflat pe propria piele că uneori vinul roșu dă dureri de cap. Oamenii de știință au descoperit că această durere poate avea […] Articolul Cercetătorii au aflat în sfârșit de ce vinul roșu ne dă dureri de cap apare prima dată în Descop...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..