Convorbirea între Olaf Scholz și Vladimir Putin a deschis o „cutie a Pandorei”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Cancelarul german și liderul rus au discutat la telefon despre războiul din Ucraina, potrivit The Guardian.
Scholz l-a îndemnat pe omologul său rus să retragă trupele din Ucraina și să negocieze cu Kievul pentru a obține o „pace justă și durabilă”, în prima convorbire dintre un lider occidental important și Putin din decembrie 2022.
Convorbirea telefonică de o oră a avut loc după ce Putin ar fi vorbit cu președintele ales al SUA, Donald Trump, a cărui viitoare administrație a promis să facă presiuni pentru o încetare rapidă a .
Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, a declarat că Scholz a subliniat hotărârea de nezdruncinat a Germaniei de a sprijini Ucraina în „războiul de agresiune” al Rusiei, pentru cât mai mult timp posibil.
că apelul lui Scholz cu Putin a deschis o „cutie a Pandorei”, subminând eforturile de izolare a liderului rus.
„Acum pot exista alte conversații, alte apeluri. (…) Iar acest lucru este exact ceea ce Putin vrea de mult timp: este extrem de important pentru el să își slăbească izolarea”, a declarat Zelenski.
Președintele ucrainean a încercat să îl curteze pe Trump în ultimele zile, declarând la un post de radio că războiul Rusiei împotriva țării sale se va „termina mai repede” sub noua administrație.
„Războiul se va încheia, dar nu există o dată exactă. Desigur, cu politica acestei echipe, care va conduce acum Casa Albă, războiul se va termina mai repede”, a spus el vineri. Zelenski a subliniat că „pacea corectă” este vitală pentru Ucraina.