După rezultatul extraordinar de la etapa județeană a Olimpiadei de Istorie, școala dărăbăneană a mai primit o veste excelentă. S-au dublat șansele pentru obținerea unui rezultat bun la etapa națională.
În urma redistribuirii locurilor la nivel național, eleva Andreea Timofte, din clasa a VIII-a D, de la Școala „Leon Dănăilă”, a primit dreptul de a participa la faza națională a Olimpiadei de Istorie. Andreea a obținut la faza județeană locul al doilea, cu un punctaj de 92 de puncte, acest fapt îi permite să reprezinte Darabaniul alături de Adriana Teioșanu.
La nivel județean, s-au mai calificat la etapa națională a Olimpiadei de Istorie: Rareș Mandache, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, la clasa a IX-a; Octavian Marciuc, Colegiul Național „A T. Laurian”, la clasa a X-a; Biță Gabriel, Liceul „Regina Maria” Dorohoi, la clasa a XI-a; Ungureanu Alexandru Ionuț, Colegiul National „Grigore Ghica” Dorohoi, la clasa a XII-a.
Adriana Teioșanu și Andreea Timofte sunt coordonate de profesorul Lucian Florea și în perioada 10-14 aprilie, la Râmnicu Vâlcea, au de apărat locul I, adus anul trecut la Darabani de Rareș Mandache.(A.D.A.)
11:52 am Luni, 03 Aprilie, 2023