Cardinal LUCIAN
prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş,
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credinţă cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei
Iubiţi fii sufleteşti,
În lumina sfântă a acestei nopţi dumnezeieşti, inimile noastre tresaltă de bucurie şi de nădejde, cântând: „Cât de sfântă, cu adevărat, şi întru totul prăznuită această noapte de mântuire şi strălucită, mai înainte vestitoare fiind a zilei celei purtătoare de lumină, a Învierii, în care Lumina cea fără de ani din mormânt cu trupul tuturor a strălucit”.
Paştile Domnului ne luminează din nou sufletele, aducându-ne aminte că viaţa a biruit moartea, că iubirea a biruit ura şi că speranţa a biruit deznădejdea. Căci Cel ce a fost răstignit a înviat şi, prin Învierea Sa, a deschis pentru noi toţi porţile vieţii veşnice. Este ziua în care cerul şi pământul se unesc în cântare, îngerii şi oamenii se bucură împreună, iar întreaga creaţie îşi regăseşte rostul şi speranţa.
Învierea este piatra de temelie a credinţei noastre. Este lumina care biruie întunericul, viaţa care zdrobeşte moartea, adevărul care risipeşte înşelarea (…).
Sărbătoarea Învierii nu este o comemorare, nu este o simplă aducere aminte, ci o realitate vie care ne transformă. În fiecare an, această noapte pascală ne introduce în misterul credinţei noastre – acela că Dumnezeu nu ne-a părăsit, ci S-a coborât până în adâncul durerii şi al morţii noastre pentru a ne ridica, împreună cu El, la o viaţă nouă. Marea taină a Învierii Domnului nostru Isus Cristos ni se deschide în acest an jubiliar, ca un moment providenţial de răscumpărare şi renaştere, ca „o intensă experienţă de har şi de speranţă” („Spes non confundit”, nr. 6). În acest An Jubiliar, desfăşurat sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”, Biserica adresează, fiecărui credincios în parte, chemarea de a-l trăi ca un an de har, în care avem cu toţii ocazia de a ne reînnoi credinţa. Cu această ocazie, vom putea, de asemenea, să ne reaprindem speranţa. Iar primul semn de speranţă trebuie „să se traducă în pace pentru lume, care încă o dată se află cufundată în tragedia războiului. Uitând dramele trecutului, omenirea este suspusă la o nouă şi dificilă încercare care vede atâtea populaţii oprimate de brutalitatea violenţei” („Spes non confundit”, nr. 8).
Dragi credincioşi,
Când rostim „Veniţi de luaţi lumină!”, nu vorbim doar de o lumânare aprinsă, ci de Lumina cea neînserată, Cristos-Dumnezeu, care luminează viaţa fiecăruia dintre noi. Este lumina care ne călăuzeşte în întunericul lumii, care dă sens suferinţei şi ne arată că moartea nu este un sfârşit, ci o trecere – Paşti – spre viaţa cea adevărată.
Această lumină nu se cumpără, nu se negociază, ci se primeşte cu inimă curată şi credinţă vie. Ea este darul pe care îl ducem în casele noastre, în familiile noastre, în gândurile şi în faptele noastre. Este chemarea de a trăi altfel: în iubire, în milă şi în iertare.
Înainte de mărirea Învierii a fost însă Crucea – semn al suferinţei, al lepădării de sine şi al ascultării desăvârşite faţă de voia Tatălui. Isus Domnul a îmbrăţişat suferinţa lumii, a luat asupra Sa păcatul omenirii şi a coborât până în adâncul iadului, pentru a ridica pe Adam din cădere. Aceasta este taina iubirii dumnezeieşti: o iubire care nu rămâne distantă, ci Se face aproape, Se jertfeşte, Se coboară, Se dăruieşte până la capăt. Astfel, Crucea devine scara către Rai, iar mormântul gol devine izvor de speranţă.
Iubiţi credincioşi,
Fiecare dintre noi este chemat să îşi poarte cu încredere propria cruce: suferinţe, boli, pierderi. Uneori, chiar ni se pare că viaţa noastră e învinsă de moarte, că nu mai e speranţă, că mormântul e închis. Dar tocmai în acea clipă, Cristos ne cheamă, aşa cum l-a chemat pe Lazăr: „Vino afară!”. Învierea Domnului ne oferă curajul de a ieşi din mormintele păcatelor şi ale descurajării. „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului“ (Mt. 28, 19). Dumnezeu este cu noi, şi cu El putem birui orice obstacol, oricât de mare ar părea.
Adevărul Învierii nu este doar o dogmă, ci o realitate vie, care trebuie să pătrundă în toate fibrele fiinţei noastre. Nu putem să rostim „Cristos a înviat!” cu buzele, dacă trăim ca şi cum El ar fi încă în mormânt. Să nu ne obişnuim cu întunericul! Să nu ne lăsăm furaţi de superficialitate, de frică, de păcat sau de deznădejde. Isus a înviat, cu viaţa Lui pe moartea noastră călcând!
(…)Trăim într-o vreme în care omul pare tot mai rupt de izvorul vieţii, tot mai singur, tot mai copleşit de teamă şi de îndoială. Lumea modernă, în ciuda progreselor tehnologice, suferă de o criză profundă: criza unui sens, a unei semnificaţii pentru propria existenţă.
În acest context, Biserica este far de lumină, este casă a milostivirii, spital pentru suflete şi şcoală a speranţei. Să nu aşteptăm minuni din afară, ci să devenim noi înşine minune unii pentru ceilalţi, mărturisitori credibili şi convinşi ai Învierii, începând cu rugăciunea din familie, cu împăcarea cu cei din jur, cu grija faţă de săraci, bolnavi, bătrâni, tineri şi copii lipsiţi de dragoste.
Adevărata lumină pascală nu se aprinde doar la slujba de Înviere, ci în fiecare suflet care se întoarce sincer la Dumnezeu. Să folosim acest prilej sfânt pentru a ne curăţi inimile şi a ne împărtăşi cu Trupul şi Sângele lui Cristos, cu viaţa Lui, cu lumina Lui.
În aceste vremuri marcate tot mai mult de egocentrism, profit, agresivitate, falsitate, atât de dezumanizante, să privim la exemplul Fericitului Card. Iuliu Hossu, la rezistenţa lui prin credinţă, speranţă şi iubire. Să ne lăsăm sufletele copleşite de lumina lui Cristos, şi, ca martori ai Învierii Lui, să fim pretutindeni purtători ai luminii adevărului, iubirii, bunătăţii şi solidarităţii. Să nu lăsăm păcatul, indiferenţa sau necredinţa să ne fure bucuria. Să nu trăim ca şi cum Cristos ar fi străin de vieţile noastre. El ne aşteaptă cu drag în fiecare zi, în taina rugăciunii, în tăcerea inimii, în Biserică, în aproapele nostru.
Dragii mei, să dăruim cu încredere lumina Învierii în familie, în societate, în lume. Să fim purtători ai păcii, ai dreptăţii şi ai frumuseţii credinţei. Să-i învăţăm pe copiii noştri să se roage, să iubească Biserica, să preţuiască faptele bune şi să trăiască în adevăr.
Să nu ne ruşinăm de Cristos! El nu S-a ruşinat să ne poarte pe Crucea Sa. Să fim demni de numele de creştini şi să ne trăim credinţa nu ca pe o obligaţie, ci ca pe o comoară vie!
Cu inima plină de speranţă şi de recunoştinţă, îl rog pe Domnul cel Înviat să vă binecuvânteze alături de cei dragi din familiile şi comunităţile Dumneavoastră, rugându-mă ca Lumina cea Lină a Învierii să vă pătrundă sufletele şi să vă călăuzească paşii în fiecare zi.
Cristos a înviat!
Adevărat a înviat!
†Cardinal LUCIAN