O renumărare parţială a voturilor exprimate în cadrul alegerilor legislative din weekendul trecut în Georgia a confirmat victoria partidului aflat la putere, Visul Georgian, a declarat joi Comisia Electorală pentru AFP, în timp ce opoziţia denunţă un scrutin „furat”, relatează Agerpres.
Această renumărare, care a cuprins aproximativ 12% din secţiile de votare şi 14% din buletinele de vot, „nu a condus la vreo modificare semnificativă a rezultatelor oficiale anunţate anterior”, a precizat comisia. „Cifrele finale s-au modificat doar foarte puţin în aproximativ 9% din secţiile de votare unde au fost renumărate voturile”.
Partidul Visul Georgian, aflat la putere din 2012, a ieşit învingător în alegerile legislative desfăşurate sâmbăta trecută, însă opoziţia nu recunoaşte aceste rezultate.
Preşedinta georgiană Salome Zurabişvili, în dezacord cu guvernul, a denunţat un sistem „sofisticat” de fraude în timpul acestor alegeri legislative. Convocată de parchet în cadrul anchetei cu privire la această „presupusă falsificare”, Salome Zurabişvili a anunţat miercuri că nu va da curs citaţiei.
Observatorii internaţionali au constatat, de asemenea, nereguli în timpul scrutinului, iar Uniunea Europeană a solicitat o anchetă cu privire la aceste acuzaţii. Scrutinul este văzut drept un test pentru viitorul european al Georgiei, care are ambiţia de a se alătura UE şi NATO.