Universitatea din Bucureşti bate şaua să priceapă calul

Universitatea din Bucureşti bate şaua să priceapă calul
📅 2024-11-27

Universitatea din Bucureşti (UB) a reiterat, miercuri, angajamentul său pentru apărarea democraţiei, libertăţii şi orientării euroatlantice a României şi a cerut partidelor politice să îşi revizuiască principiile de selecţie şi de promovare a liderilor şi candidaţilor în alegeri şi a decidenţilor din sistemul de administraţie.

De asemenea, reprezentanţii UB îi îndeamnă pe români să se informeze cât mai bine şi să meargă la vot pentru a decide ei viitorul României, în funcţie de evidenţe şi de certitudini privind candidaţii şi ofertele lor electorale, nu în funcţie de „manipulări şi promisiuni populiste”.

„Universitatea din Bucureşti reiterează în mod ferm angajamentul său pentru orientarea euroatlantică a României şi valorile democratice care sunt intrinseci statului român şi naţiunii române. Considerăm că sancţionarea ineficienţei în guvernare şi inechităţilor generate la nivel social trebuie făcută în interiorul sistemului democratic şi prin păstrarea orientării euroatlantice a României”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior transmis, miercuri.

În opinia reprezentanţilor instituţiei de învăţământ, orientarea euroatlantică a României, aşa cum este ea consfinţită de Constituţie, precum şi valorile fundamentale pe care acestea le exprimă reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român.

Potrivit reprezentanţilor UB, nu trebuie uitate tragediile şi suferinţele provocate în istorie de regimurile nedemocratice, autoritare, dictatoriale din secolul XX, şi nici victimele legionarismului şi comunismului.

Totodată, Universitatea din Bucureşti respinge „ferm orice formă de dictatură” şi rămâne angajată pe deplin în slujba dezvoltării unei societăţi româneşti bazate pe valorile euroatlantice ale libertăţii, pluralismului şi statului de drept prin misiunile sale asumate de cercetare şi educare.

„Le cerem partidelor politice să îşi revizuiască principiile de selecţie şi de promovare a liderilor şi candidaţilor în alegeri şi a decidenţilor din sistemul de administraţie. Pentru apărarea democraţiei şi a orientării euroatlantice şi pentru evitarea autoritarismului, România are nevoie de lideri politici competenţi, democraţi şi eficienţi, dar care înţeleg problemele oamenilor, ale societăţii şi propun soluţii de rezolvare a lor realiste şi umaniste, nu populiste sau mesianice”, se arată în comunicat.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Scandalurile de hărțuire sexuală au schimbat legea

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că petiţiile anonime vor fi luate în considerare dacă [...] The post Scandalurile de hărțuire sexuală au schimbat legea appeared first on Cotidianul RO.

Un româno-Trump sau o Kamala Harris de paie?

Cei mai cumpliți profitori ai Securității comuniste, sorosiști, progresiști și lgbt-iști se întrec între ei în a acuza SRI-ul.. [...] The post Un româno-Trump sau o Kamala Harris de paie? appeared first on Cotidianul RO.

Speculații după revenirea lui Hellvig în PNL

Fostul director al SRI Eduard Hellvig, care s-a reînscris marţi în PNL, precizează că el crede în preşedintele interimar al [...] The post Speculații după revenirea lui Hellvig în PNL appeared first on Cotidianul RO.

Fostul purtător de cuvânt al BOR: Dumnezeu ne-a îndemnat să nu „dormim”.

Vasile Bănescu: A ne trezi, a deschide ochii și a privi realist în jur este o datorie a cărei urgentă împlinire ne scutește de păcatul smintirii [...] The post Fostul purtător de cuvânt al BOR: Dumnezeu ne-a îndemnat să nu „dormim”. appeared first on Cotidianul RO.

Când devine periculos pentru copii statul pe telefon?

În jurul timpului petrecut pe telefon, sunt controverse care îi nedumeresc pe părinți. Cum e mai bine? Citește [...] The post Când devine periculos pentru copii statul pe telefon? appeared first on Cotidianul RO.

Ploaie de amenzi pentru furnizorii de energie

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 518.000 lei, în urma controalelor [...] The post Ploaie de amenzi pentru furnizorii de energie appeared first on Cotidianul RO.

The Spectator: O explicație simplă pentru succesul ”șocant” al lui Georgescu

Ceilalți se axează pe Ucraina și pe afirmarea loialității față de organizațiile supranaționale precum UE si NATO, în vreme ce el a spus limpede că singura lui preocupare este România [...] The post The Spectator: O explicație simplă pentru succesul ”șocant” al lui Georgescu appeared first on Coti...

Câți bani au cheltuit candidații în campania prezidențială

Candidații din primul tur al alegerilor prezidențiale au cheltuit peste 100 de milioane de lei pentru campania electorală [...] The post Câți bani au cheltuit candidații în campania prezidențială appeared first on Cotidianul RO.

Cu Lasconi în frunte, vom avea victorii multe!

Opțiunea euroatlantică a României este de neclintit, fiind apărată de proceduri clare, de tratate ferme... [...] The post Cu Lasconi în frunte, vom avea victorii multe! appeared first on Cotidianul RO.

Rolul grăsimilor sănătoase într-o dietă echilibrată

Din dorința de a avea o siluetă de invidiat multe persoane renunță complet la grasimi. Greșit, ne spun nutriționiștii și medicii. De ce? [...] The post Rolul grăsimilor sănătoase într-o dietă echilibrată appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.