Unitatea 2 de la Cernavodă, decuplată din sistemul energetic

Unitatea 2 de la Cernavodă, decuplată din sistemul energetic
📅 2025-05-11

Unitatea 2 CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând cu data de 11 mai iar desincronizarea de la Sistemul Energetic Național va avea loc la ora 11:00, a anunțat vineri SN Nuclearelectrica.

‘Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, inițiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane și bugetare corespunzătoare. În perioada opririi planificate, se vor efectua activități din următoarele programe: Programul de mentenanță preventivă; Programul de mentenanță corectivă; Programul de inspecții; Programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate; Programul de implementare modificări de proiect’, se precizează în anunțul Nuclearelectrica transmis Bursei de la București.

Lucrările se vor executa în condiții de siguranță pentru personalul centralei, public și mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă, precizează sursa citată.

Nuclearelectrica are ca domenii de activitate producerea de energie electrică, termică și de combustibil nuclear. Societatea funcționează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deținând 82,49% din acțiuni, iar alți acționari 17,50%, după listarea companiei la bursă în 2013.

Centrala nucleară (CNE) Sucursala Cernavodă exploatează două unități nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unități din cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear și este în curs de realizare a unui ciclu integrat al combustibilului prin achiziționarea unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a sprijini proiectele de investiții pe termen lung ale companiei.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Radu Soviani: Banca Națională joacă politic

Analistul economic Radu Soviani consideră că depricerea monedei naționale într-o singură zi, până la 5,1 lei pentru un euro [...] The post Radu Soviani: Banca Națională joacă politic appeared first on Cotidianul RO.

Ziua Europei – ziua Sfântul Nicușor

Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată o manifestare de Ziua Europei la asemenea proporții. Cea din București a concurat cu cele pro-Georgescu din [...] The post Ziua Europei – ziua Sfântul Nicușor appeared first on Cotidianul RO.

Ion Cristoiu acuză BNR de manipulare

Ion Cristoiu afirmă că Banca Naționale a României a intervenit abuziv pe piața valutară și că scumpirea euro din ultimele zile a fost deliberată. [...] The post Ion Cristoiu acuză BNR de manipulare appeared first on Cotidianul RO.

George Simion: Ce facem din 19 mai încolo cu voi?

Nu am deloc emoții privind rezultatul alegerilor de duminica viitoare, atâta timp cât ele sunt corecte și libere [...] The post George Simion: Ce facem din 19 mai încolo cu voi? appeared first on Cotidianul RO.

Nicușor Dan își scoate susținătorii în stradă

Candidatul independent la președinția României, Nicușor Dan, organizează duminică de la ora 18,00 un miting în Capitală, pe care l-a denumit "România în lumină" [...] The post Nicușor Dan își scoate susținătorii în stradă appeared first on Cotidianul RO.

Oferta lui Putin pentru Ucraina, după presiunile occidentale

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat disponibilitatea Moscovei de a se așeza la masa discuțiilor cu Ucraina la Istanbul, pe 15 mai, [...] The post Oferta lui Putin pentru Ucraina, după presiunile occidentale appeared first on Cotidianul RO.

FCSB, campioană prin jocul rezultatelor

FCSB a devenit campioana României pentru al doilea sezon consecutiv, după ce partida dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj s-a încheiat la egalitate, 2-2. [...] The post FCSB, campioană prin jocul rezultatelor appeared first on Cotidianul RO.

„Dacă nu s-au speriat de ruși, s-or speria de foame”

Frica a devenit principala armă electorală a sistemului. Statul român a devenit unul psihocratic. Puterea și controlul sunt exercitate prin frică [...] The post „Dacă nu s-au speriat de ruși, s-or speria de foame” appeared first on Cotidianul RO.

Viktor Orban își schimbă discursul după o discuție cu liderul UDMR

Guvernul de la Budapesta consideră decisivă poziția UDMR, a spus șeful executivului ungar, adăugând că în chestiuni referitoare la politica față de maghiarii [...] The post Viktor Orban își schimbă discursul după o discuție cu liderul UDMR appeared first on Cotidianul RO.

Băsescu, despre diaspora: „Nu are dreptul să întoarcă țara spre Est”

Fostul președinte Traian Băsescu le transmite românilor din diapora că nu au dreptul să întoarcă țara spre Est, oricâți bani au trimis în țară [...] The post Băsescu, despre diaspora: „Nu are dreptul să întoarcă țara spre Est” appeared first on Cotidianul RO.

Good News

Only good and positive news.