Revoltă. „Știți cât ne-ar costa sistemul de irigații în România?”

Revoltă. „Știți cât ne-ar costa sistemul de irigații în România?”
📅 2025-01-15

Aflat la Orodel, județul Dolj, în cea de-a treia zi a campaniei pe care o întreprinde în județele din sudul României afectate de secetă și de pesta micilor rumegătoare, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR și liderul delegației partidului în Parlamentul European, Claudiu Târziu, a opinat că “un sistem de irigații ne-ar costa mai puțin decât despăgubirile pentru secetă”.

„Sărăcia și dezorganizarea costă mult mai mult decât investițiile care ar putea elimina aceste flageluri – este ceea ce am afirmat întotdeauna.

Să facem un calcul simplu: în acest an, culturile agricole au fost devastate de secetă și, implicit, de lipsa sistemelor de irigații. Dacă, în 1989, România avea o rețea de irigații întinsă pe aproximativ 3,2 milioane de hectare, în 2002 se mai irigau puțin peste 400 de mii de hectare.

Anul acesta, potențialul de producție al României este de 30 de milioane de tone de porumb, potrivit ministrului agriculturii. În realitate, după lunile de secetă cumplită, este așteptată o recoltă de maxim șapte milioane de tone. Așadar, mai puțin de un sfert din potențial.”, a afirmat Târziu, conform unui comunicat transmis de AUR.

Potrivit eurodeputatului, „guvernul promite că va plăti despăgubiri de 200 de euro la hectar pentru o suprafață calamitată de două milioane de hectare. Aceasta înseamnă 400 de milioane de euro”.

„Știți cât costă reabilitarea întregului sistem de irigații în România?

Tot dintr-o estimare oficială, vorbim despre aproximativ 1,7 miliarde euro, termenul de realizare fiind anul 2027. Dacă vor mai urma doi ani de secetă, guvernul va cheltui deja peste jumătate din bugetul de investiții pe despăgubiri, fără a mai calcula și pierderile de producție, taxele, datoriile acumulate de agricultori ș.a.m.d.”, a mai afirmat Claudiu Târziu în discuțiile purtate cu fermierii doljeni.

„Oricând a fost vorba despre o solicitare venită din exterior, România a scos instantaneu miliarde de euro și a plătit: sisteme Patriot, avioane de vânătoare vechi de 30 de ani, avioane de ultimă generație, tancuri, vaccinuri, ajutor financiar și material pentru Ucraina și multe altele. Toate acestea se ridică ușor la 15 – 20 de miliarde de euro.

Dar niciodată, atunci când ar fi putut să investească în economia sau agricultura țării, în infrastructură, educație sau cercetare, guvernul nu a găsit banii necesari, nu a avut la dispoziție instrumentele legale sau nu a avut parte de înțelegere la partenerii externi.

Ideea de bază rămâne: investiția în agricultura românească este cea mai profitabilă cheltuială, pentru că banii se reîntorc rapid, iar o industrie uriașă poate prospera și poate contribui la bugetul statului dacă este scoasă din colaps”, a mai declarat liderul europarlamentarilor AUR.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

În presa ungară. Iohannis a fost ofițer al Securității ceaușiste

Într-un material mai amplu pe care Independent [...] The post În presa ungară. Iohannis a fost ofițer al Securității ceaușiste appeared first on Cotidianul RO.

Iulian Chifu a șocat presa din străinătate cu „duritatea” declarațiilor împotriva protestatarilor

O persoană care este într-adevăr pregătită să fie dură [...] The post Iulian Chifu a șocat presa din străinătate cu „duritatea” declarațiilor împotriva protestatarilor appeared first on Cotidianul RO.

Mourinho, după un meci bun. Păcat că ”istoria unor partide este scrisă în avans”

Astăzi am avut un meci bun, [...] The post Mourinho, după un meci bun. Păcat că ”istoria unor partide este scrisă în avans” appeared first on Cotidianul RO.

Eminescu – Omul deplin al culturii românești

Sesiunea omagială 'Eminescu - Omul deplin al culturii [...] The post Eminescu – Omul deplin al culturii românești appeared first on Cotidianul RO.

Distrugerea „constituțională” a democrației

Anularea alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, opera unui „președinte” care nu a înțeles Constituția nici la capătul mandatului, și (...) [...] The post Distrugerea „constituțională” a democrației appeared first on Cotidianul RO.

PNL pornește prin bălării după postaci

Mă așteptam ca după anvergura prostestului de duminică partidele politice, președintele României și premierul să fi dat semne că au înțeles ceva. [...] The post PNL pornește prin bălării după postaci appeared first on Cotidianul RO.

Dezbatere în studioul Cotidianul TV: Sarmalele lui Ciolacu pe post de activitate politică

O vânătoare de vrăjitoare ca să-i abată pe români de la chestiile importante. Dar românii nu dorm! [...] The post Dezbatere în studioul Cotidianul TV: Sarmalele lui Ciolacu pe post de activitate politică appeared first on Cotidianul RO.

Gest surprinzător făcut de Biden pentru Cuba

Președintele american în exercițiu Joe Biden a decis să retragă Cuba de pe lista neagră a statelor care susțin terorismul pentru a [...] The post Gest surprinzător făcut de Biden pentru Cuba appeared first on Cotidianul RO.

Hoții au dat lovitura la o șosea de centură abia inaugurată

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi a anunţat, marţi, că hoţi necunoscuţi au furat sistemul de evacuare a apelor pluviale de la [...] The post Hoții au dat lovitura la o șosea de centură abia inaugurată appeared first on Cotidianul RO.

Șofer oprit cu focuri de armă

Un tânăr de 26 de ani a fost oprit, marţi, de poliţişti în trafic cu focuri de armă, pe drumul naţional DN 22C [...] The post Șofer oprit cu focuri de armă appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.