Un județ din România impune pe drumuri propria rovinietă

Un județ din România impune pe drumuri propria rovinietă
📅 2025-01-30

Tarifele de liberă trecere pentru mai multe drumuri din județul Brașov, cunoscute și sub denumirea de ‘rovinieta de Brașov’, vor intra în vigoare din 15 aprilie, au stabilit, în ședința de joi, consilierii județeni brașoveni.

Aceste tarife au fost stabilite anul trecut, în aprilie, prin ‘Regulamentul pentru eliberarea și folosirea permiselor de liberă trecere pentru circulația vehiculelor pe drumurile județene din județul Brașov’, care prevedea aplicarea lor începând cu 1 ianuarie 2025.

Conform proiectului de hotărâre care se afla în mapa consilierilor brașoveni, aceste tarife ar fi urmat să se aplice din 1 iunie, însă vicepreședintele CJ Brașov, Todorică Șerban, a cerut ca data să fie modificată pentru 15 aprilie.

Administratorul public al județului, Zoltan Szenner, a explicat, în timpul ședinței, că prorogarea datei de aplicare a noilor tarife a fost necesară deoarece STS, căruia Consiliul Județean Brașov i-a solicitat să asigure hosting-ul bazei de date a platformei digitale pe care urmează să se încaseze această taxă, a transmis un răspuns final, negativ, abia în 9 ianuarie.

Conform lui Szenner, reprezentanții CJ Brașov au avut, în ultima perioadă, discuții cu cei ai Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), care au o serie de propuneri privind modificarea acestui Regulament, însă chiar dacă ‘o parte dintre aceste propuneri au fost pertinente’, modificarea acestuia ar fi presupus o relansare a proiectului în dezbatere publică.

Una dintre aceste propuneri era ca pe sectoarele de drum județean ce fac obiectul reglementării ‘rovinietei de Brașov’ să se monteze, sub indicatoarele de restricții, plăcuțe adiționale care să menționeze exceptarea de la aplicarea restricțiilor pentru transportatorii riverani respectiv pentru cei ce desfășoară operațiuni de încărcare/descărcare, a anunțat reprezentantul FORT, deputatul PSD Augustin Hagiu.

Conform regulamentului amintit, tariful pentru liberă trecere se va aplica pe 16 drumuri județene, patru categoriile: 3,5 – 7,5 tone, 7,5 – 12 tone, 12 – 24 tone și 24 – 40 tone. Tarifele sunt diferențiate în funcție de lungimea drumului, de perioada pentru care sunt solicitate permisele și de tonajul vehiculului.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Explicațiile lui Călin Georgescu după ce i-a jignit pe românii din Diaspora

Călin Georgescu a reacționat după ce au fost făcute publice declarații ale sale în care îi numește pe românii care lucrează în străinătate s „sclavi” și „analfabeți”. [...] The post Explicațiile lui Călin Georgescu după ce i-a jignit pe românii din Diaspora appeared first on Cotidianul RO.

Lasconi reclamă presiuni: Au fost mai multe încercări

Președinta USR, Elena Lasconi, declară că în nicio ședință a Biroului Național al partidului nu a fost abordată chestiunea retragerii sale din cursa prezidențială. [...] The post Lasconi reclamă presiuni: Au fost mai multe încercări appeared first on Cotidianul RO.

FCSB, înfrângere în fața a 50.000 de spectatori

Campioana României, FCSB, și formația engleză Manchester United se înfruntă pe Arena Națională din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa [...] The post FCSB, înfrângere în fața a 50.000 de spectatori appeared first on Cotidianul RO.

„Anvelopă” pentru pensionari în bugetul pe 2025

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că probabil sâmbătă va avea loc ședința de Guvern în care va fi aprobat bugetul pe anul 2025, iar joi seară proiectul de [...] The post „Anvelopă” pentru pensionari în bugetul pe 2025 appeared first on Cotidianul RO.

Nicușor Dan, despre cazul Șoșoacă: „Nu mi se pare corect”

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a apreciat joi că respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale de către Curtea Constituțională a fost o [...] The post Nicușor Dan, despre cazul Șoșoacă: „Nu mi se pare corect” appeared first on Cotidianul RO.

Ce a moștenit primarul Sectorului 1 de la Clotilde Armand

Primarul Sectorului 1 a susținut astăzi prima conferință de presă de la preluarea mandatului, prezentând situația financiară critică găsită la nivelul administrației [...] The post Ce a moștenit primarul Sectorului 1 de la Clotilde Armand appeared first on Cotidianul RO.

Statul român este bolnav, doctorul – impostor, iar tratamentul este inexistent

Închipuiți-vă, dragii mei, că noi toți, cei 19 milioane de români suntem acționari la o firmă imensă, [...] The post Statul român este bolnav, doctorul – impostor, iar tratamentul este inexistent appeared first on Cotidianul RO.

Rusia va discuta cu Trump, nu și cu ”paraziții strategici” europeni

Trump nu are interes să negocieze pornind de la termenii Rusiei, consideră analiștii ruși. Totuși, dacă vor fi negocieri, ele vor fi peste capul europenilor, considerați în Rusia instigatori la război [...] The post Rusia va discuta cu Trump, nu și cu ”paraziții strategici” europeni appeared firs...

Ciolacu: ”Foarte puțin probabil” ca PSD să aibă un alt candidat

Prim-ministrul a fost întrebat cum comentează faptul că există voci în PSD, printre care se numără și fostul deputat Radu Cristescu, care contestă candidatura [...] The post Ciolacu: ”Foarte puțin probabil” ca PSD să aibă un alt candidat appeared first on Cotidianul RO.

Un județ din România impune pe drumuri propria rovinietă

Tarifele de liberă trecere pentru mai multe drumuri din județul Brașov, cunoscute și sub denumirea de 'rovinieta de Brașov', vor intra în vigoare din [...] The post Un județ din România impune pe drumuri propria rovinietă appeared first on Cotidianul RO.

Good News

Only good and positive news.