Un grup de universitari cere Academiei să-i retragă diploma lui Alex Mihai Stoenescu

Un grup de universitari cere Academiei să-i retragă diploma lui Alex Mihai Stoenescu
📅 2024-12-20

Un grup de 30 de universitari solicită, într-un apel adresat Academiei Române, retragerea Diplomei „Meritul Academic” acordată recent lui Alex Mihai Stoenescu.

„Cerem Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie şi Prezidiului Academiei Române retragerea Diplomei „Meritul Academic” acordată lui Alex Mihai Stoenescu şi anunţarea opiniei publice despre hotărâre printr-un comunicat. Acest act ar reprezenta o minimă reparaţie adusă prestigiului Academiei Române. Revocarea ar constitui şi o datorie faţă de victimele instituţiei de represiune, în particular, este o obligaţie faţă de victimele fostului informator al Securităţii, Alex Mihai Stoenescu”, se arată în apelul transmis, luni.

Semnatarii amintesc că la data de 4 decembrie, Academia Română a acordat Diploma „Meritul Academic” „pentru activitatea prodigioasă desfăşurată în domeniul istoriei” lui Alex Mihai Stoenescu, care ani la rând şi-a pus scrierile în serviciul fostei Securităţi.

„A promovat în spaţiul public ideea că Securitatea a participat la răsturnarea lui Ceauşescu, a susţinut teza că în anii 1980, Departamentul Securităţii Statului ar fi renunţat la reprimarea revoltelor populare pentru „a deveni exclusiv un serviciu de culegere de informaţii”, l-a prezentat pe Iulian Vlad, fostul Şef al DSS, drept un patriot. Alex Mihai Stoenescu a fost un colaborator prolific al Securităţii. Delaţiunile sale au trimis oameni în închisoare. Foşti ziarişti ai postului de radio Europa Liberă, foşti disidenţi, personalităţi culturale şi-au exprimat dezgustul moral faţă de răul făcut de acest om semenilor săi. Implicarea lui Alex Mihai Stoenescu în acţiuni de poliţie politică a fost recunoscută de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în 2010 şi confirmată de ICCJ în anul 2014″, precizează semnatarii sursa citată.

În apel se menţionează că „din perspectivă ştiinţifică, ‘opera’ istorică a lui Alex Mihai Stoenescu este mistificatoare şi mediocră”.

„Toate acestea sunt binecunoscute. Ne exprimăm consternarea că în ciuda caracterului falsificator al scrierilor lui Alex Mihai Stoenescu şi a trecutului său, Academia Română i-a acordat Diploma ‘Meritul Academic'”, se mai arată în apel.

Documentul este semnat, printre alţii, de: Radu Bogdan, Professor of Philosophy and Cognitive Science, Emeritus, Phd., Tulane University, New Orleans, Honorary Member the Romanian Academy, Bucharest; Liviu Ornea, profesor universitar dr., membru corespondent al Academiei Române; Adrian Miroiu, profesor universitar de ştiinţe politice, dr., fost preşedinte al SNSPA; Gabriel Andreescu, profesor universitar dr., Universitatea de Vest, Timişoara, membru al Academia Europaea; Bogdan Murgescu, prorector, Universitatea din Bucureşti, profesor universitar dr., Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, preşedinte de onoare, Societatea de Ştiinţe Istorice din România; Dennis Deletant, profesor universitar dr., Doctor Honoris Causa, Universitatea din Bucureşti, Visiting Ion Raţiu Professor of Romanian Studies at Georgetown University, Emeritus Professor of Romanian Studies at the UCL School of Slavonic and East European Studies; Armand Goşu, conferenţiar universitar dr., Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, associate fellow al DGAP, Berlin, Germania; Andrei Ursu, membru fondator al Fundaţiei Gheorghe Ursu, drd. Universitatea de Vest, Timişoara.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

E oficial. Bucureştenii vor plăti impozite şi taxe locale mai mari

Conform proiectului, în cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se... [...] The post E oficial. Bucureştenii vor plăti impozite şi taxe locale mai mari appeared first on Cotidianul RO.

Soluții pentru tensiune musculară și mușchi încordați

Tensiunea musculară sau întinderea musculară se referă la starea în care mușchii corpului rămân contractați pentru [...] The post Soluții pentru tensiune musculară și mușchi încordați appeared first on Cotidianul RO.

Duşmanul lui Mihai Gâdea s-a combinat cu Șoșoacă

A mers la pupitrul de presă al CCR, de unde i-a jignit și i-a acuzat din nou pe judecătorii constituționali de lovitură de stat. [...] The post Duşmanul lui Mihai Gâdea s-a combinat cu Șoșoacă appeared first on Cotidianul RO.

Crin Antonescu revine pe cai mari. În mintea lui Blaga, Muraru şi Thuma

Crin Antonescu revine pe cai mari. PNL a propus susținerea lui Crin Antonescu în funcția de candidat la alegerile prezidențiale din 2025. [...] The post Crin Antonescu revine pe cai mari. În mintea lui Blaga, Muraru şi Thuma appeared first on Cotidianul RO.

Erou în Satu Mare. Salvată chiar de câinele său

A fost salvată dintr-un incendiu de câinele său [...] The post Erou în Satu Mare. Salvată chiar de câinele său appeared first on Cotidianul RO.

Judecător condamnat pentru mită, pensionat bine-mersi

Președintele Klaus Iohannis a senmnat astăzi decretul privind eliberarea din funcția de judecător a domnului [...] The post Judecător condamnat pentru mită, pensionat bine-mersi appeared first on Cotidianul RO.

Sf. Ignatie Teoforul, copilul pe care Iisus l-a luat în brațe

Este ziua în care, prin tradiție, românii sacrifică porcul de Crăciun, [...] The post Sf. Ignatie Teoforul, copilul pe care Iisus l-a luat în brațe appeared first on Cotidianul RO.

Drulă: Teatru ieftin între PSD și PNL

Un teatru ieftin între PSD și PNL care vor face un Guvern până la Crăciun, spune deputatul USR Cătălin Drulă [...] The post Drulă: Teatru ieftin între PSD și PNL appeared first on Cotidianul RO.

Suntem la intersecția rutelor de transport gaze, dar ce urmează?

Documentul arată că, până acum cinci ani, depindeam la import doar de ruși. Investițiile în interconexiuni au schimbat lucrurile, dar [...] The post Suntem la intersecția rutelor de transport gaze, dar ce urmează? appeared first on Cotidianul RO.

Ciolacu s-a mai răzgândit o tură? PSD revine la negocieri (update)

PSD ar fi revenit la masa negocierilor pentru formarea unui guvern de coaliție, insă de data aceasta USR nu ar mai fi [...] The post Ciolacu s-a mai răzgândit o tură? PSD revine la negocieri (update) appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.