”Au o istorie mare în spate. Au modele de afaceri demodate. Nu se simt în largul lor în lumea digitală. Și îmbătrânesc. Presa de mainstream și unele dintre marile țări europene au multe în comun. Se simt dezorientate într-un secol care nu merge așa cum vor ele. Și mai au un lucru în comun. Dau vina pe Donald Trump.
Istoria UE este acum pe o pantă descendentă. Cel mai important moment politic din Europa în această săptămână este inaugurarea celui de al doilea mandate al lui Donald Trump. Trump nu este cauza relelor care se întâmplă în Europa, însă Trump este cel care va expune slăbiciunile Europei. Și de aceea europenilor le este frică de Trump”, scrie jurnalistul german Wolfgang Munchau, pentru Unherd.
”Le este teamă de politica sa comercială, care le poate dat mari bătăi de cap. Trump poate impune taxe vamale pentru produsele industriale, așa cum a propus în campania electorală. Trump poate viza cu aceste tarife China și Germania. Sau poate încerca să ajungă la niște acorduri. Într-un fel sau altul, Trump va încerca să protejeze SUA în fața surplusului producției din China și Germania. Legea pentru reducerea inflației a administrației Biden a obligat deja companiile industriale din Europa să-și mute o parte din producție în SUA. Tarifele lui Trump pot avea același efect: să deschidă o noua etapa a dezindustrializării Europei. Trump este imprevizibil, însă acesta este un scenariu cât se poate de realist.
Știm că lui Trump nu-i pasă de relația transatlantică; nu mai are aceeași importanță strategia pe care a avut-o până acum pentru SUA. O amenințare iminentă pentru Europa este reacția lui Trump la războiul din Ucraina. La nivel economic, europenii nu mai au cum să-și sporească sprijinul pentru Zelenski fără ajutorul SUA. Cancelarul Germaniei a și spus că nu este pregătit să sacrifice bunăstarea germanilor pentru a finanța noi livrări de arme în Ucraina, iar Olaf Scholz se luptă acum într-o nouă campanie electorală și respinge orice transferuri de la politica socială spre cea a apărării. Acum trei ani, când anunța o noua direcție strategică, lucrurile stăteau altfel. Se pare că acea reorientare depindea de prețul ce urma să fie plătit.
Alți lideri europeni sunt ceva mai diplomați decât Scholz, însă se confruntă cu aceleași constrângeri politice și economice. Să ne uităm la Emmanuel Macron. La nivel retoric, președintele Franței este într-o alta ligă față de Scholz, însă resursele țării sale se reduc – Franța nu poate mobiliza o armată mare și nici suficient sprijin militar și financiar. Având în vedere că războiul merge acum în favoarea Rusiei, țările UE ar trebui să facă sacrificii economice mari pentru a schimba situația. Nu cred că se va întâmpla așa ceva.
Cel mai probabil este ca Trump să încerce să impună un acord de pace în Ucraina. Însă asta ar demonstra ipocrizia și slăbiciunea Europei, care se va strădui să ofere garanții de securitate după război, să finanțeze reconstrucția Ucrainei și să primească Ucraina în Europa. Scenariul cel mai probabil este unul în care Ucraina, ca și Turcia, se va împotmoli în antecamera UE, unde singura ușă este cea pe care au intrat. Nu voi specula la ce concluzii vor ajunge ucrainenii când își vor da seama care este adevărul despre Europa de Vest, care a devenit un loc al vorbelor mari și al promisiunilor neîndeplinite.
Este grăitor faptul că Macron și Scholz au ales chiar acest moment pentru a-și arunca țările în crize politice. Pariul lui Macron cu alegerile anticipate din vara trecută a aruncat Franța într-o stagnare din care se luptă și acum să iasă. Președintele are un parlament scindat care l-a demis pe premierul Michel Barnier atunci când a prezentat proiectul de buget care dorea să țină în frâu deficitul bugetar. Noul premier, Francois Bayrou, nu pare să aibă o politică economică limpede. Nici lui Macron nu-i pasă de buget, el crezând că asta se poate rezolva doar prin creștere economică. Însă nu este cazul acum, când Franța neagă orice aritmetică fiscală. S-ar putea ca nici măcar o criză a datoriei franceze să nu-i facă pe politicieni să se concentreze la ce au de făcut.
În Germania, Scholz a provocat o criză politică chiar în ziua victoriei lui Trump, când a pus capăt coaliției după o ceartă pe chestiuni financiare cu ministrul său de Finanțe. Germania are o datorie mai mică decât Franța, însă problemele economiei germane sunt mai mari. Declinul industrial este evident, iar economia bazată pe export nu mai funcționează. Nu are legătură doar cu gazele ieftine din Rusia care nu mai intră în țară; are legătură și cu lipsa investițiilor și inovațiilor din ultimul deceniu și cu dependența de foarte puține ramuri industriale. Modelul economic german depinde de surplusul de cont curent, însă este concurată acum de China, iar SUA lui Trump nu vor mai absorbi surplusul german. Germania se apropie de momentul alegerilor din februarie și nu există niciun politician care să se concentreze asupra acestor probleme.
Toate acestea se întâmplă pe un fundal îngrijorător. Prietenii adevărați ai Europei sunt cei care încurajează reformele, nu cei care vor menținerea statu-quoului. Europa ascultă însă alte voci. Mesajul dominant este ca UE este atacată de populiști și fasciști. Decizia Curții Constituționale din România de a anula alegerile prezidențiale a fost salutată pentru că alegătorii au fost influențați de Rusia prin intermediul TikTok – sau pentru că a câștigat cine nu trebuia. Acum, Elon Musk este acuzat iî Germania pentru că face același lucru, pentru că susține partidul Alternativa pentru Germania.
Cât de mult a decăzut Europa? Îmi amintesc de o UE mult mai încrezătoare în anii 1980 și 1990. Introducerea euro, în 1999, a fost simbolul integrării europene. Atunci mă întrebam dacă nu cumva euro va înlocui dolarul ca valută globală. Lărgirea UE spre est, cinci ani mai târziu, a fost văzută ca un nou triumf. Însă apoi a venit declinul. Respingerea tratatului constituțional de către Franța și Olanda, în 2005, a pus capăt viselor transformării UE într-o federație. Iar criza financiară a expus slăbiciunile UE. Criza euro a scos ce era mai rău în toți liderii europeni. Doi politicieni germani au susținut că Grecia ar trebui să vândă o insulă pentru a-și plăti datoriile. Au urmat și alte insulte. UE nu a reușit să rezolve criza la nivel politic și a fost necesar un mare împrumut. Pentru mine, acesta a fost momentul în care integrarea europeană a murit.
Poate că lucrurile acestea nu ar fi contat atât de mult dacă economia ar fi fost mai puternică. Însă economia nu pare să mai fie o prioritate politică. În schimb, în ultimii cinci ani, UE s-a concentrat pe Agenda Verde, care nu face decât să ridice costurile pentru companii, să se concentreze pe Ucraina și pe niște legi pentru protecția datelor și social media care sunt concepute parca pentru a mai ține încă puțin UE în evul mediu întunecat din punct de vedere digital.
În vreme ce UE privește în direcția greșită, modelele de afaceri se prăbușesc. Este cel mai evident în Germania, dar și în Marea Britanie, Franța. Marea Britanie era centrul financiar al UE și un mare exportator de servicii – un model care a funcționat bine până la criza financiară. Asta, nu Brexitul, a dat lovitura mortală productivității britanice, care nu-și revine nici acum. Desigur, țările europene au modele diferite, iar toate aceste model s-au prăbușit din rațiuni diferite. Dat toate țările au în comun incapacitatea de a se reinventa. Nu este de mirare că marele lor proiect numit UE este pe marginea prăpastiei.
Aici ne aflăm acum, în fața unui viitor nesigur și potențial haotic. Am încercat să prezint situația din Europa într-un moment în care lumea devine tot mai puțin euro-centrică, mai puțin multilaterală și mult mai digitală. UE a devenit un loc al instabilității politice, al slăbiciunii economice și al declinului tehnologic – echivalentul geopolitic al Normei Desmond. UE a fost mare cândva și, ca o divă abandonată de public, nu se va retrage în liniște.”