SUA își retrage trupele de la hub-ul logistic din Polonia

SUA își retrage trupele de la hub-ul logistic din Polonia
📅 2025-04-17

Statele Unite urmează să-și retragă trupele și echipamentele de la baza Rzeszów-Jasionka, un aerodrom din sud-estul Poloniei folosit ca centru logistic pentru transportul ajutorului militar destinat Ucrainei, gestionarea acestei platforme urmând să fie preluată de Polonia și de alți aliați din cadrul NATO, au anunțat marți comandamentul militar american și ministrul polonez al apărării, relatează agențiile DPA și EFE.

Trupele americane de la Rzeszów-Jasionka nu se vor retrage din Polonia, ele urmează să fie relocate spre alte baze din această țară, iar decizia este motivată de considerente economice.

Potrivit unui comunicat al comandamentului american pentru Europa și Africa, USAREUR-AF, ‘această relocare planificată face parte dintr-o strategie mai amplă de optimizare a operațiunilor militare americane, de îmbunătățire a sprijinului pentru aliați și parteneri, precum și de creștere a eficienței’.

La rândul său, comandantul USAREUR-AF, generalul Christopher Donahue, a spus că această decizie va conduce la ‘economii de zeci de milioane de dolari pe an pentru contribuabilii americani’.

În acest timp, ministrul polonez al apărării, Wladislaw Kosiniak-Kamysz, a ținut să asigure că trupele americane retrase de la Rzeszów-Jasionka vor rămâne în Polonia, dar vor fi redesfășurate la alte baze. ‘Decizia, desigur, a fost convenită cu noi și am indicat bazele unde putem accepta acești soldați americani’, a indicat ministrul.

Baza aeriană Jasionka, situată în apropierea orașului Rzeszów, la aproximativ 50 de kilometri de granița cu Ucraina, a devenit de la începutul războiului din această țară principalul centru logistic prin care este canalizat ajutorul militar furnizat armatei ucrainene. Aproximativ 95% din acest ajutor este transportat prin această bază.

Statele Unite au precizat că acest flux va continua prin hub-ul de pe aerodromul Rzeszów-Jasionka, dar de acum înainte Polonia și alte țări din NATO își vor asuma sarcina asigurării securității bazei, unde au fost desfășurate sisteme antiaeriene puternice, inclusiv baterii Patriot.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Furtul tezaurului dacic. Încă un suspect arestat

Acest al cincilea suspect care a fost arestat nu este persoana care apare în imaginile surprinse într-un magazin de bricolaj din Assen, însă [...] The post Furtul tezaurului dacic. Încă un suspect arestat appeared first on Cotidianul RO.

Jaqueline Cristian, o nouă înfrângere

La simplu, Jaqueline Cristian a fost învinsă surprinzător de... [...] The post Jaqueline Cristian, o nouă înfrângere appeared first on Cotidianul RO.

Opinia simplă nu poate fi ilegală

Faptul că minim 1000 de persoane anonime decid că acea opinie politică este conținut ilegal, care trebuie eliminat și care trebuie să determine sancționarea autorului opiniei, nu înseamnă decât că... [...] The post Opinia simplă nu poate fi ilegală appeared first on Cotidianul RO.

Cinci reguli pentru sărbători fără probleme

Specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică au transmis joi mai multe recomandări în contextul apropiatelor sărbători pascale, printre care [...] The post Cinci reguli pentru sărbători fără probleme appeared first on Cotidianul RO.

Maru, arestat preventiv. Ce droguri a consumat Rareş în garajul lui

Acuzat că i-ar fi dat droguri tânărului de 20 [...] The post Maru, arestat preventiv. Ce droguri a consumat Rareş în garajul lui appeared first on Cotidianul RO.

Rusia amenință Germania. Va fi „participare directă la ostilități”

Rusia va considera orice lovitură cu rachete germane Taurus împotriva unor ținte ruse drept o ''participare directă'' a Germaniei în conflictul din Ucraina, [...] The post Rusia amenință Germania. Va fi „participare directă la ostilități” appeared first on Cotidianul RO.

Psihologul Mihai Copăceanu: preoţii să vorbească despre pericolul consumului de droguri

În zilele în care noi depunem eforturi și suntem agitați și fugim dintr-o parte în alta, blocându-ne ore la rând prin... [...] The post Psihologul Mihai Copăceanu: preoţii să vorbească despre pericolul consumului de droguri appeared first on Cotidianul RO.

Declarația dată la Securitate de Crin Antonescu (foto)

Candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, a prezentat public conținutul declarației pe care a dat-o în fața Securității în cazul plecării din țară a [...] The post Declarația dată la Securitate de Crin Antonescu (foto) appeared first on Cotidianul RO.

Elena Lasconi contra USR. Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat

Adevărul a fost de partea mea. Nu a fost o luptă uşoară, dar a fost una necesară. [...] The post Elena Lasconi contra USR. Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat appeared first on Cotidianul RO.

Decesul medicilor rezidenți. Conducerea spitalului neagă

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență 'Sfântul Spiridon' din Iași a transmis, joi, că... [...] The post Decesul medicilor rezidenți. Conducerea spitalului neagă appeared first on Cotidianul RO.

Good News

Only good and positive news.