O serie de evenimente s-au întâmplat de-a lungul timpului la 24 ianuarie.
S-a realizat Unirea Principatelor Române
Pe 24 ianuarie 1859 Adunarea Electivă a Țării Românești se pronunță pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, realizându-se astfel Unirea Principatelor Române. Moldova se unea cu Țara Românească, iar domnitor al ambelor principate era ales Alexandru Ioan Cuza. În cei 7 ani de domnie, a reușit să pună bazele României moderne. A creat primul guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu. A fost conceput Codul Civil și Codul Penal, s-a dat legea învățământului primar obligatoriu și au fost înființate și primele universități din țară, cea de la Iași – care îi poartă numele.
Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza are loc la 24 ianuarie 1862 deschiderea primului Parlament unic al României la București. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza proclamă în mod solemn, în fața Adunărilor Moldovei și Țării Românești, „Unirea definitivă a Principatelor„, iar orașul București este proclamat capitala țării.
Tot la 24 ianuarie însă 1864 apare Legea privind înființarea Curții de Conturi.
135 de ani de la nașterea pictorului Petre Iorgulescu-Yor
(foto Petre Iorgulescu-Yor)
Despre Iorgulescul-Yor se poate spune că a fost un romantic care nu și-a dus revolta până la capăt, un suflet neliniștit, permanent preocupat de înnoirea mijloacelor de expresie. Viața sa cunoaște un traseu agitat, într-un climat de efervescență care nu era numai al epocii, ci și al spiritului său neliniștit.
S-a născut la 24 ianuarie 1890, îl localitate Râmnicu Sărat.
Absolvent al Facultății de Drept din Iași în anul 1914, Iorgulescu se desparte fără regrete de o carieră politică, impusă de familie și se dedică pe deplin artei. În 1919 pleacă la Paris și studiază la Academia Julian, apoi la Academia modernă la clasa profesorilor Othon Friesz și Maurice Denis.
Debutează ca artist la Salonul Oficial francez (1920), unde a organizat prima sa expoziție personală de desene, manifestare elogios primită de presa franceză a vremii.
În anul 1927, Iorgulescu-Yor a pictat, împreună cu prietenul său, artistul Vasile Popescu, într-un sat de pe malul Siretului, iar în perioada cuprinsă între anii 1928 – 1939, a expus la Salonul Oficial București.
Yor excelează ca peisagist, fiind atras îndeosebi de farmecul Balcicului, de atmosfera medievală a Sighișoarei, de satele transilvănene sau de așezările din sudul țării. A fost un important colorist al perioadei interbelice, folosind o paletă largă de culori, preferatele sale fiind nuanțele calde, liniștitoare.
Ultimii ani de viață îi sunt marcați de o gravă suferință fizică și psihică care l-a dus spre sinucidere. Cu toate acestea artistul a continuat să lucreze cu pasiune, participând cu numai câteva luni înainte de moarte la Salonul oficial.
Moare pe 29 aprilie 1939 la Cluj.
125 de ani de la moartea omului politic, publicist, profesor Nicolae Ionescu
(foto Nicolae Ionescu)
Nicolae Ionescu s-a născut în anul 1820, Bradu, judeţul Neamţ, fiind publicist, om politic, membru fondator al Societăţii Academice Române (Academia Română) şi vicepreşedinte al Academiei Române între 1889 – 1892.
A desfăşurat o activitate didactică intensă, a participat la Revoluţia din 1848, a fost senator, deputat şi ministru de Externe. S-a remarcat ca un orator deosebit.
Nicolae Ionescu era fratele mai mic a lui Ion Ionescu de la Brad, părinţii celor doi fiind preotul Ion Isăcescu şi Safta Cima. A studiat la Academia Mihăileană din Iaşi, după care a urmat Facultatea de Drept la Paris, unde a obţinut licenţa în ştiinţe juridice.
Aici, el s-a alăturat Societăţii Studenţilor Români şi a luat parte la diferite acţiuni de susţine a culturii române, printre altele fiind redactor la revista „Étoille du Danube”, care apărea la Bruxelles. Surprins în capitala Franţei de „primăvara popoarelor”, Ionescu nu a reuşit să revină în ţară decât în martie 1848.
Pe 3/5 mai 1848 a fost prezent la Marea Adunare Naţională de la Blaj şi s-a numărat printre semnatarii documentului redactat la Braşov pe 12 mai 1848, „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”.
După înfrângerea mişcărilor revoluţionare s-a autoexilat în Franţa, dar i se permite să revină în ţară în 1854. Unionist fervent, Nicolae Ionescu a colaborat la ziarul „Zimbrul”, apoi la „Steaua Dunării” şi la „Tribuna Română” din Iaşi.
A fost, pe rând, profesor de istorie universală la Liceul militar din Iaşi (15 noiembrie 1850), inspector general al Şcoalelor (până în 30 iunie 1866), profesor de istorie la Liceul naţional, apoi la Universitatea din Iaşi.
Nicolae Ionescu s-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Academice Române, iar pentru bogata sa contribuţie în dezvoltarea culturii a fost ales vicepreşedinte al acestui for.
Deputat din 1866, om politic cu vederi politice liberale, Nicolae Ionescu a pus bazele Facţiunii Liberale şi Independente pe 2 iunie 1867. Pe 24 mai 1875, participă la unificarea grupărilor liberale în Partidul Naţional Liberal, fiind şi ministru de Externe în primul Consiliu de miniştri condus de Ion C. Brătianu.
În 1880, Ionescu îl urmează pe Gheorghe Vernescu în disidenţa liberalilor sinceri, având o contribuţie importantă în cadrul Opoziţiei Unite pentru răsturnarea Guvernului Brătianu. După îndeplinirea acestui obiectiv, Ionescu revine în PNL, dar nu a mai avut o prezenţă notabilă în activitatea politică.
Nicolae Ionescu a încetat din viaţă pe 24 ianuarie 1905, la vârsta de 85 de ani.
120 de ani de la nașterea marelui actor Grigore Vasiliu Birlic
(foto Birlic)
La 24 ianuarie 1905, Fălticeni, jud. Suceava, se năștea Grigore Vasiliu Birlic unul dintre cei mai mari actori români de comedie. Ce a jucat în multe piese de teatru, precum și în filme. Numele de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind doar o poreclă pe care a primit-o datorită succesului din piesa Birlic, jucată la începutul carierei sale.
Fiul unui negustor din Fălticeni ajuns un geniu al comediei era atât de iubit de public încât oamenii se călcau în picioare să prindă un bilet la un spectacol în care juca Grigore Vasiliu Birlic. Puțină lume știe ce înseamnă Birlic, numele care a devenit o marcă pentru îndrăgitul actor. În ciuda celebrității, acesta a rămas un om modest toată viața.
Grigore Vasiliu s-a născut pe 24 ianuarie 1905, în familia unui mic negustor de pe strada Pârâul Târgului din Fălticeni. În copilărie a vrut să se facă clovn la circ, dar a fost tempestiv potolit de către tatăl său. A absolvit în anul 1924 cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, făcând parte din prima promoție a liceului.
Scriitorul Eugen Dimitriu, fondatorul Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni, povestește în cartea Orașul Muzelor că: „Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viață: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniștea deplină a orei, și toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecția… Observațiile pe care le primea erau făcute cu înțelegere. Profesorii aveau intuiție, îl și vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea „săcătură”. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptașul se băga sub masă.”
La dorința familiei sale care considera actoria ca fiind o meserie neserioasă, Grigore Vasiliu se înscrie la Facultatea de Drept din Cernăuți. În paralel, până a-și lua licența în drept, a făcut figurație la Teatrul Național din Cernăuți pentru a-și câștiga traiul. Remarcat de directorul Dragoș Protopopescu, este distribuit pentru prima dată de către regizorul Aurel Maican în rolul unui tâmpit din comedia Musca spaniolă, scrisă de vienezii Arnold și Bach, și adaptată de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Fiind peltic, a fost „mai gâgă decât ar fi cerut textul” și astfel a repurtat încă de la început un succes răsunător.
A avut un frate mai mare, Vasile Vasiliu (1902-1988), sculptor, cu care semăna fizionomic așa de mult, încât mulți credeau că sunt frați gemeni. Era poreclit „Falti“, de la orașul de baștină, Fălticeni.
„Birlic”
(foto Birlic pe scenă)
Birlic, care era titlul unei piese scrise de vienezii Arnold și Bach, adaptată special pentru el de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Acțiunea din piesă era localizată în nordul Moldovei, eroul principal (un funcționar) purtând numele de Costache Perjoiu, zis Birlic, din Fălticeni.
Cu rolul titular din farsa Birlic, tânărul Grigore Vasiliu a cunoscut un succes uriaș, astfel încât a ajuns să se identifice cu personajul și să-i adopte numele. Mai întâi o poreclă ce stârnea râsul, Birlic (cuvânt de origine turcă însemnând asul de la cărțile de joc) a devenit o marcă pe care actorul a adăugat-o numelui său, transformând-o în renume.
Sică Alexandrescu și Tudor Mușatescu au creat pentru Birlic aproape exclusiv spectacole comice, cel mai adesea cu piese ușoare, din repertoriul bulevardier. Sică Alexandrescu montează piesă după piesă cu Birlic în rolul principal, toate având un mare succes la public. Birlic a impresionat publicul și criticii teatrali prin creațiile sale actoricești complexe, având capacitatea de a trece foarte ușor de la un rol din registrul tragic la un rol din registrul comic și invers.
Radu Beligan îl consideră un „geniu al comediei, al umorului românesc”, așezându-l alături de Constantin Tănase. Criticii au spus că umorul și fizionomia sa l-ar fi putut propulsa într-o carieră internațională de excepție, dacă nu ar fi fost prizonierul unei cinematografii marginale.
A fost strălucit în piesele de teatru D-ale carnavalului, Conu Leonida față cu reacțiunea și O scrisoare pierdută de Caragiale, Avarul și Burghezul gentilom de Molière, Bădăranii de Carlo Goldoni, Egor Bulicov de Maxim Gorki, Revizorul de Nikolai Gogol, Oameni care tac de Alexandru Voitin, Nunta lui Krecinski de Suhovo-Kobalin, Mielul turbat de Aurel Baranga. Jocul său era caracterizat de un puternic timbru personal și de o intonație inimitabilă. A jucat în peste 25 de filme, într-o perioadă în care numărul realizărilor cinematografice era redus.
Despre Caragiale, Birlic avea să spună:
„Ca unul dintre actorii care am interpretat cele mai multe personaje – 13 – din opera marelui nostru dramaturg, îl evoc cu afectuoasă recunoștință și pentru succesele actoricești pe care mi le-a prilejuit. Au constituit pentru mine, în cei peste 35 de ani de teatru, o adevărata școală a măiestriei actoricești, personaje ale maeștrilor dramaturgiei noastre. Șapte roluri în cele patru comedii.”
Birlic era conștient de faptul că arta căreia i se închină este perisabilă:
„Spre deosebire de arta scriitorului, a pictorului și a muzicantului, arta actorului este, din păcate, perisabilă! Din creația lui nu rămâne nimic. Cinematograful biruie astfel o fatalitate dând actorului un pic de acces la nemurire. (…) Eu, Birlic cel din sală, îl urmăresc pe Birlic de pe ecran, dându-mi seama că el va supraviețui, că această imagine a artei mele va continua să trăiască în ochii unui spectator care nu s-a născut încă.”
Simțind că se apropie momentul plecării sale de pe scena vieții, Birlic a cerut impresarului Gaby Michăilescu să reia pentru public piesa de succes care l-a consacrat: „Birlic”, la care a fost și regizor. Alături de el, au jucat actori de mare renume cum ar fi: Silvia Dumitrescu-Timică, Alexandru Giugaru, Petre Ștefănescu-Goangă, Nicolae Gărdescu, Vasilica Tastaman, Antonescu-Cărăbuș. A fost ultimul mare triumf al lui Birlic.
Artist al poporului, Grigore Vasiliu Birlic s-a stins din viață la data de 14 februarie 1970, la București, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.
„Avea un fizic împotriva tuturor canoanelor profesionale. Era un om mărunțel, insignifiant, cu o figură caricaturală. Iar în mijlocul acestei fețe ilare se aflau doi ochi de o infinită tristețe, doi ochi de câine bătut. Acest contrast crea un soi de tensiune care era însăși esența artei lui. El juca precum un echilibrist care merge pe-o sârmă, atent să țină această cumpănă fragilă între tragic și comic. (…) Lawrence Olivier spunea că actorul sculptează în zăpadă… Așa s-a întâmplat și cu Birlic: și-a sculptat în zăpadă marile roluri. El a fost în primul rând actor de teatru.”, a spus Radu Beligan
„Victor Rebengiuc îl descrie ca: „Un geniu al comediei. Foarte ciudat, el trăia comedia ca pe-o dramă, situația era comică, nu se strâmba să fie comic… Comicul parcă ieșea din ochii lui triști.”