Comisia de la Veneţia a interpretat rolul lui Ulise şi al calului troian din legenda Troiei în variantă contemporană, Troia fiind de această dată Curtea Constituţională a României. Din sala Marelui Consiliu, învăluită de clarobscurul picturilor lui Tintoretto şi Veronese, Comisia de la Veneţia, de altfel cunostinţa veche a românilor, ne-a adresat verdictul întelepţilor săi, extrem de important chiar dacă a fost dat sub forma opiniilor; chiar şi în aceasta formă, a stârnit panică printre puciştii democraţiei. Suveraniştii aşteptau recunoaşterea drepturilor lor, pentru că în România, demnitatea zace în noroi, călcată de bocanii proeuropenilor noştri. De la solemnul «invalidarea alegerilor nu poate fi justificată decât în circumstanţe excepţionale» (ştiam şi noi, în plus eram şi extrem de revoltaţi, pentru acest motiv ne adresam Comisiei); se modulează puţin, «deciziile ar trebui să indice cu precizie încălcările şi dovezile, şi nu trebuie să se bazeze exclusiv pe informaţii clasificate deoarece acest lucru nu ar garanta transparenţa şi vericafibilitatea necesare». Se simte jena şi prudenţa Comisiei de a nu cauţiona un asemenea act anticonstituţional, care i-ar păta credibilitatea şi moralitatea, formulate însă cu o anumită diplomaţie intelectuală, în spiritul veneţian.
Se continuă : «Informaţiile secrete nu pot fi considerate probe !! «Aţi auzit domnilor magistraţi? Anularea alegerilor este total ilegală, nu intră în competenţele Curţii! De aici rezultă caracterul loviturii de stat. CCR nu este prevazută ca autoritate judecătorească, ea judecă legi, nu persoane sau informaţii. Instituţiile constituţionale veghează cadrul legislativ care permite desfăşurarea în condiţii legale ale alegerilor, atât. Nu era rolul Curţii! Pentru milioanele de cetăţeni care-şi iubesc ţara lor, România, suveranişti şi proeuropeni cu inima, nu cu mâna dusă pentru imagine în dreptul inimii, pentru tot acest popor a fost o mare bucurie şi victorie morală. Sigur, Comisia de la Veneţia a navigat dintotdeauna în apele Comisiei Europene, deci o anume prudenţa a ei este explicabilă şi formulată în spiritul principiilor juridice. Se observă şi consilierea despre cum ar trebui modificate legile electorale şi metodele UE, care ar putea pe viitor şi în cazul altor state » justifica » aceste atitudini autocrate pentru a preîntâmpina repetarea alegerilor nedorite de sistemul centralizat progresist. O poziţionare « veneţiană » care are simbolica ei, dar are meritul să trimită un semn clar, fie el discret şi elegant, autorilor acestui act anticonstituţional care a zguduit din temelii democraţia europeană, spre stupefacţia lumii întregi şi umilirea României.
Singura soluţie ce poate distruge zidul dintre elitele de la Bruxelles şi dreptul naţiunilor a rămas forţa civică – voinţa poporului – unica metereză împotriva « botniţei » care se pregăteşte în întreaga Europă prin acest experiment românesc de laborator. Să fie clar, rezultatul alegerilor din decembrie a fost posibil datorită revoltei şi trezirii poporului român după 35 de ani de dominaţie a aceleaşi clase politice cleptocratice. 35 de ani de escrocherii, fapte de corupţie în care s-a furat prin lege, comasări politice în vederea confiscării puterii pe termen lung, încălcări ale drepturilor cetăţenilor, ordine de la partenerul strategic, nerespectarea Constituţiei şi trădarea intereselor naţionale, dominaţia sorosiştilor şi serviciilor care decid în România astăzi! Nu a fost nici Rusia, nu a fost nici China, nu a fost nici tik-tok-ul, nu au fost nici legionarii, fasciştii, sau putiniştii! Poporul este suveran în alegerea sa, fiecare cetăţean are conştiinţa şi valorile sale; sistemul nu i se poate substitui, iar dacă o face prin mijloace coercitive, cetăţenii au legitimitatea de a-şi impune demnitatea şi drepturile imuabile pe care Constituţia le conferă.
Democraţia a fost contestată chiar de sistem într-un stat făcând parte din UE, cu îngăduinţa şi ordinul acesteia (a se vedea declaraţia lui Thierry Breton, fost comisar european). CCR nu este un stat în stat, el nu este decât un instrument întors cu cheiţa de Servicii, politicieni influenţi şi factori externi, este o armă a sistemului politic. Sistemul caută disperat să inventeze probe, şi a găsit o diversiune, cea a probelor secretizate în numele cărora oricine poate fi distrus fără a se putea apăra. Oracolul secret decide că eşti vinovat! « Somnul raţiunii zămisleşte monştri!
Trăim în plin Kafka. Oponentul, adică suveranistul, devine inamic şi trebuie dezumanizat. Este considerat exterior umanităţii. Stânga mondială a decis că are monopolul umanităţii. Pretinsa ei moralitate o confortează în ura ei ca mijloc de a exista. Schopenhauer spunea despre adevăr că parcurge trei etape: 1-Este ridiculizat; 2-Întâmpină o mare opoziţie; 3-Devine o evidenţă. Din aceleaşi considerente se tem de Georgescu care a devenit mai mult decât un potenţial câstigător al alegerilor prezidenţiale; el reprezintă astăzi simbolul mişcări suveraniste, cea de care se tem globaliştii de la Bruxelles.
Statele naţionale vor să fie respectate şi refuză o dictatură UE pe modelul URSS. În acest moment, România are o conducere politică de tip autocrat susţinută şi dirijată de Comisia Europeană. Reconstrucţia unei Europe trebuie să se facă pe fundamentele statelor naţionale. Sorosismul şi woke-ismul vor dispărea din societăţi, înlocuite cu meritocraţia, moralitatea şi loaialitatea într-o Europă a naţiunilor, nu a tehnocraţilor gri, care au devenit inchizitorii moderni ai Europei. Suveraniştii sunt categoric proeuropeni, însă au in plus demnitatea, patriotismul şi dragostea pentru ţările lor.
Instalarea lui Trump la Casa Albă reprezintă o revoluţie culturală. Stânga woke este înspăimântată, iar ideile lui Trump sunt considerate în Europa, rasiste şi homofobe, ceea ce este total fals; ele apără familia tradiţională formată din bărbat şi femeie, protejează copiii de fenomenul decadent care contrazice biologicul, cel al transgenderismului. În acelaşi timp, o serie de analişti occidentali care nu fac parte din zona mainestrem îşi pun întrebarea dacă decadenţa occidentală nu a contribuit şi ea la refuzul unei părţi importante a cetăţenilor faţă de ideologia progresită. Nu este şi vina decadenţei occidentale?
După prăbuşirea URSS-ului, occidentalii în frunte cu americanii au condus războaie în numele pretinsei libertăţi, în Irak, Afganistan, Siria, Iugoslavia, Libia, Ucraina (prin procură) şi în alte zone ale lumii pentru a schimba conducători şi regimuri, au creat conflicte, crize, sărăcie, refugiaţi, imigraţie, insecuritate in întreaga lume. Despre aceste dezastre este interzis să se vorbească, însă ele sunt consecinţa acestui Occident belicos. Făcând o introspectie a războaielor americane in lume, pe buna dreptate, Trump face bilanţul celor 9 mii de miliarde, pretul bombardării Orientului Mijlociu. « Ce ne-au adus? Nimic! Am semănat moartea, şi pentru ei şi pentru ai noştri ».
În România nu se vorbeşte decât de Rusia invadatoare care are ca plan atacarea Europei, fantasmul propagandei pentru înspăimântarea popoarelor. Suntem însă departe de adevăr. Două treimi din umanitate considera că agresiunea rusă este de fapt riposta la strategia NATO de a ameninţa Rusia, implantându-se la graniţele ei, în Ucraina.
Trump a câştigat pentru că a înfruntat maşina ideologică. Poporul american, nemulţumit de proliferarea woke-ismului, de invazia imigraţionistă, de pierderea identităţii si de întreţinerea războaielor, l-a impus pe Trump preşedinte pentru a restabili tradiţia Americii conservatoare contra progresismului incluziv, pentru a se redeschide spre inovaţie şi progres. Discriminarea pozitivă şi rasismul anti-alb promovate de vechea administraţie au fost oprite.
În toate ţările se simte aspiraţia spre identitate şi suveranism. Chinezii îl redescoperă pe Confucius; turcii devin otomani; ruşii devin vechii ruşi; ungurii îşi afiseaza mândria naţională în faţa Comisiei Europene; Italia lui Georgia Meloni începe să devină un important jucător în politica externă, atrage investiţii mari americane; Trump este suveranist şi vorbeşte despre preşedintele William Mckinley şi creşterea economică a Americii în timpul mandatului lui. Ce face România în acest timp? Se remarcă prin cea mai crasă obedienţă faţă de Bruxelles, ceea ce a dus la anularea alegerilor prezidenţiale pentru a împiedica curentul suveranist să se instaleze în România.
Identitatea creează autoritate şi mândrie naţională, iar UE nu are nevoie de această formă de rezistenţă. Proiectul globalist de federalizare a Europei urmăreşte să înlocuiască caracterul european al populaţiei cu un mozaic etnic metisat cu imigraţia de origine africană şi musulmană, mozaic lipsit astfel de forţa istoriei, mult mai simplu de dominat.
Acest procedeu de dislocare a omului din istoria sa are în esenţă ceva ce aminteşte de vremuri sumbre. Pentru această construcţie globalistă, suveranismul trebuie distrus, de fapt se distruge legătura cetăţeanului cu identitatea sa şi cu propriul său spaţiu. El devine un nomad modern destructurat în esenţialitatea sa.