Dramă în lumea fotbalului. Atacantul uruguayan Mathias Acuña a murit, sâmbătă, la Ambato (Ecuador) la vârsta de 32 de ani. El s-a sinucis, potrivit unui oficial. Mathias Acuña a jucat pentru clubul ecuadorian de primă divizie Mushuc Runa.
„Transmitem condoleanţele noastre pentru decesul lui Mathias Acuña”, a precizat clubul pe reţeaua X.
Luis Chango, preşedintele echipei, a declarat pentru site-ul Primicias că Mathias Acuña s-a sinucis într-un hotel din oraşul situat la 112 km sud de capitala Quito.
„Ca instituţie, vom acorda tot sprijinul nostru procedurilor de repatriere a cadavrului. Toţi membrii Mushuc Runa sunt îngroziţi de această situaţie”, a declarat oficialul.
La rândul său, Federaţia Uruguayană de Fotbal (AUF) s-a declarat „profund întristată de moartea” lui Mathias Acuña. „Transmitem condoleanţele noastre familiei, coechipierilor şi prietenilor săi”, a anunţat aceasta pe X.
Acuña se întorsese vineri în Ecuador pentru a se pregăti cu echipa sa pentru sezonul următor.
Acuña a sosit în Ecuador la mijlocul anului trecut, de la clubul grec Lamia, şi urma să joace în Copa Sudamericana în 2025. În ţara sa natală, el a jucat pentru cluburi precum CA Fénix şi Montevideo Wanderers.
Luna trecută, fotbalistul a postat pe reţelele de socializare că justiţia uruguayană i-a ordonat să poarte o brăţară electronică în timp ce era anchetat pentru că şi-ar fi abuzat fosta iubită.
Lamentamos con profunda tristeza el fallecimiento del futbolista uruguayo Mathías Acuña.
Nuestras condolencias a sus familiares, compañeros y amigos.
QEPD pic.twitter.com/UO0Kjc872b
— AUF (@AUFOficial) January 4, 2025
La saluda mental es clave para cualquier acción en la vida. Mathias Acuña habló con los colegas de Esto no es periodismo y les contó que sufría mucho al tener a sus hijos en Uruguay. Duro relato. Muchas fuerzas a sus familiares en este momento. Vuela alto goleador. pic.twitter.com/5yBzfB6H2w
— Joaquín Saavedra (@joacosaavedraq) January 5, 2025