România are o „Poliție bolnavă”, susține Sindicatul Europol, iar șeful Poliției Române nu are nicio reacție și continuă să transmită mesaje șefilor de inspectorate pentru a înăbuși voința de proteste prin diverse mijloace.
„De câțiva ani, șeful Poliției Române este numit politic. El nu ocupă funcția ca urmare a unui concurs. Este «uns» în această poziție de către oamenii politici din cadrul MAI”, arată Sindicatul Europol.
Anunțul că își dă demisa din funcția politică de «inspector general» ar fi fost un anunț firesc pe care l-am fi văzut într-o țară normală
„… în al douăsprezecelea ceas, în numele polițiștilor cărora li s-au tăiat salariile cu 1500 lei/lună pentru orele prestate în zilele de repaus și de sărbătoare legală, îi cerem să fie alături de noi și să tragă un semnal de alarmă cu privire la gravitatea situației, prin anunțarea demisiei sale din aceasta funcție începând cu data de 01 Februarie 2025 dacă nu se revine la plata orelor lucrate în zilele de repaus și de sărbătoare legală”, se arată într-o postare.
Postarea de pe Facebook
„Inspectorul general al Poliției Române, chestor șef de poliție, Benone-Marian Matei, anunță că își dă demisa din funcția politică de «inspector general», din cauza măsurilor fiscal bugetare care le reduc polițiștilor operativi salariile cu 1500 lei pe lună”, afirmă Sindicatul Europol, miercuri, pe rețeaua socială.
Sindicatul Europol. precizeazăînsă că „acesta era un anunț firesc pe care l-am fi văzut într-o țară normală. Faptul că șeful Poliției Române nu are nicio reacție și continuă să transmită mesaje șefilor de inspectorate pentru a înăbuși voința de proteste prin diverse mijloace – evident, la cererea conducerii MAI – ne demonstrează că România are o Poliție bolnavă”.