Pompierii din cadrul Detaşamentului Sighişoara au intervenit, vineri, în Gara Albeşti, unde au fost depistate scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş.
UPDATE Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat că, începând cu ora 21:07, traficul feroviar a fost reluat în condiţii de siguranţă în zona HM Albeşti Târnava, ca urmare a intervenţiilor personalului de specialitate.
Mai multe locuinţe aflate în zona de risc vor fi evacuate preventiv, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Potrivit sursei citate, zona a fost balizată şi se va realiza un dispozitiv de protecţie cu spumă. Preventiv, se va proceda la evacuarea locuinţelor din zona de risc, perimetrul de siguranţă fiind stabilit pe o rază de 200 de metri.
Trenul respectiv este format din 12 vagoane tip cisternă încărcate cu benzină.
Una dintre ele prezintă scurgeri de carburant, echipajele de intervenţie stabilind că scurgerea este cauzată de lipsa unui robinet la una dintre conducte (50 mm).
Reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate “CFR” SA transmis că, începând cu ora 15:38, traficul feroviar este întrerupt în zona haltei Albeşti Târnava, din cauza scurgerii de combustibil semnalate.
„Scurgerea de combustibil a fost constatată la unul dintre vagoanele tip cisternă (al patrulea) ale trenului nr. 66007002 (aparţinând SNTFM CFR Marfă SA), tren care se află la intrarea în HM Albeşti Târnava. Deoarece în zonă circulaţia feroviară se desfăşoară pe line simplă, aceasta este întreruptă momentan, până la soluţionarea incidentului”; transmite CFR.