Revolta Elenei Udrea, Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, lansează critici, din spatele gratiilor, la adresa foștilor judecători CCR care susțin că nicio instanță nu poate trece peste decizia Curții Constituționale și face o paralelă între turul doi al alegerilor prezidențiale și dosarul Gala Bute.
„Aud cum foști judecători ai CCR, susțin că domnul Călin Georgescu nu are nicio șansă, nici la Înalta Curte nici la CEDO sau CJUE, să obțină reluarea turului 2 la alegerile prezidențiale, pentru că decizia CCR nu poate fi încălcată, pentru că este obligatorie si pentru că atât instanțele din țară, cât și cele Europene, trebuie si vor respecta ceea ce a decis CCR!
Serios?!!!
S-a uitat deja ca în dosarul meu fabricat “Gala Bute”, din 7 aprilie 2022, 4 judecatori din 5 de la Înalta Curte au hotarat sa NU aplice decizia CCR, care spunea ca am fost judecată cu încălcarea legii de judecători aleși special de Statul Paralel ca sa mă condamne, si cei 4 judecători au refuzat sa deschidă dosarul Gala Bute, iar eu am ajuns la pușcărie, iar Rudel Obreja condamnat și el abuziv a si murit in pușcărie!!! Atunci cum s-a putut?
Dacă Înalta Curte a călcat in picioare dreptul meu la un proces corect, acum când e vorba de a apăra dreptul la 9 milioane de români de a vota liber, cu atât mai mult ICCJ trebuie să își respecte propria măsură și să lase neaplicată decizia CCR de anulare a turului 1 la prezidențiale, sau ordinele catre “Justitie” sunt acum pe invers?
Foștii judecători constituționali care par acum loviti de amnezie, ar trebui sa explice tocmai cum, dacă ICCJ cat si CJUE au facut un abuz in Gala Bute, astăzi au ocazia sa procedeze identic față de CCR, dar de data asta sa facă dreptate, mai ales ca ambii foști judecători au fost in componenta Curtii care au pronunțat respectiva decizie încălcată.
Domnul Tudorel Toader chiar mi-a fost avocat pe 7 aprilie 2022, pledând fără succes din păcate pentru mine in fața celor 5 judecători, obligativitatea respectării deciziei CCR si a reluarii judecării in condiții de legalitate a dosarului Gala Bute!”, a scris, pe Facebook, Elena Udrea.