Potrivit sursei citate, în perioada cu restricţii, în zona afectată – kilometrul 234+200 – se va circula fie pe un sector de drum îngustat, fie alternativ şi dirijat de piloţi de circulaţie.
„În vederea executării lucrărilor de amenajare a sensului giratoriu în soluţie provizorie pentru asigurarea accesului la organizarea de şantier, din cadrul obiectivului ‘Proiectare şi execuţie autostrada Sibiu-Piteşti, secţiunea 2 Boiţa – Cornetu, kilometrul 13+170 – kilometrul 44+500’, vor fi instituite restricţii de circulaţie, astfel: pentru executarea, în afara DN7, a lucrărilor de lărgire a părţii carosabile, racordare a drumului nou construit la sectorul de drum naţional, amenajare a insulelor separatoare de sensuri şi a insulei centrale a giraţiei, traficul se va desfăşura în ambele sensuri ale DN7, pe un sector îngustat, având lăţimea de minimum 5,5 m, iar pentru executarea, în partea carosabila a DN 7, a lucrărilor de finalizare a insulei centrale a giraţiei precum şi de aplicare a marcajelor rutiere temporare, pe perioade limitate de timp (intervale de maxim 7 minute), se va circula altenativ, pe un singur sens, dirijat cu piloţi de circulaţie, marcajele urmând a fi realizate cu un utilaj semnalizat corespunzător”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.
După finalizarea acestor lucrări, circulaţia rutieră se va desfăşura prin sensul giratoriu realizat în soluţie provizorie pe toată perioada executării lucrărilor la autostrada Sibiu-Piteşti, au mai precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea.