Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita a fost alertat, joi seara, după ce un bărbat din localitatea Tuşnad Sat, care efectua lucrări agricole în propria curte, a găsit un element de muniţie rămas neexplodat, ce părea a fi un proiectil, a informat Biroul de Presă al instituţiei.
„Echipajul pirotehnic al ISU Harghita s-a deplasat la faţa locului pentru asanarea zonei. Cu acest prilej, a constatat că era vorba despre un proiectil exploziv calibrul 76 mm, provenit, cel mai probabil, din al Doilea Război Mondial”, a precizat sursa citată.
Proiectilul a fost ridicat, transportat şi depozitat in siguranţă, în vederea distrugerii ulterioare.
În Harghita, se descoperă în mod frecvent elemente de muniţie din timpul conflagraţiilor mondiale, cele mai multe atunci când se efectuează lucrări agricole sau de construcţii, dar în ultima vreme s-au înmulţit şi cazurile când sunt găsite accidental de către detectorişti autorizaţi.
Specialiştii ISU atrag atenţia cetăţenilor ca atunci când descoperă elemente de muniţie să nu le atingă, să nu le mişte, să nu le lovească, să nu facă focul deschis în apropierea acestora sau să le folosească pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente şi să sune imediat la numărul de urgenţă 112.