Prezent la un eveniment „dedicat reflecției asupra forței interioare și identității naționale a românilor”, cu tema „Reziliența psihologică și istorică a românilor”, care s-a desfășurat la Cluj-Napoca, președintele Academiei Române a spus, fără să numească țările din jurul României la care se referă, că „popoarele care merg până la sacrificiul suprem” se pierd.
„Avem țări în jur, și nu vreau să le numesc, care consideră că sacrificiul trebuie să meargă până la ultimul om. Nu câștigă nimic. Se pierd popoarele care merg până la sacrificiu suprem. Popoarele mici și mijlocii se pierd în istorie, își pierd rostul.
Învățați la școală de goți, huni, gepizi, avari, tătari, pecenegi, cumani – s-au dus. S-au topit în alte popoare. Și noi ne vom topi, probabil. Dar nu e bine să contribuim noi la această topire”, a subliniat Pop, la finalul unui răspuns mai amplu despre „cea mai adâncă lecție pe care istoria ne-a oferit-o ca popor, dar pe care am refuzat să o învățăm cu adevărat”, a spus Ioan-Aurel Pop.
Poporul român a fost „salvat” de-a lungul istoriei sale de un echilibru între „păstrarea dreptei cumpăniri între rezistență și conciliere”, a mai spus președintele Academiei.
Întrebat despre „visul pe care România încă nu și l-a permis”
„Nu și-a permis să fie o mare putere, dar nici n-ar trebui. Nu, ar trebui să avem simtul realități și până nu demult l-am avut. Adică l-am avut așa, cu volute, câteodată da, câteodată nu. Mai mult l-am avut decât nu”, a arătat Ioan-Aurel Pop.