Premieră în războiul din Ucraina. Concesia făcută de Putin

Premieră în războiul din Ucraina. Concesia făcută de Putin
📅 2025-04-20

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat o scurtă încetare unilaterală a focului în conflictul cu Ucraina cu ocazia sărbătorilor de Paște, începând de sâmbătă, ora 18.00 a Moscovei (15.00 GMT), și până luni, 21 aprilie, ora 00.00 (duminică, ora 21.00 GMT), chemând Kievul să-i urmeze exemplul, transmit Reuters, EFE și AFP.

‘Ghidată de considerente umanitare, partea rusă declară un armistițiu de Paște astăzi, de la ora 18.00 (15.00 GMT), până la miezul nopții între duminică și luni (duminică, ora 21.00 GMT). Dau ordin ca toate acțiunile militare să înceteze în această perioadă’, a declarat Putin, în prezența șefului de Stat Major, generalul Valerii Gherasimov, conform imaginilor transmise de televiziunea rusă.

Putin a mai spus că speră că Ucraina va urma exemplul Rusiei, dar i-a ordonat lui Gherasimov ca forțele ruse să fie pregătite să respingă orice încălcare a armistițiului de către Kiev.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Papa Francisc, în Duminica Paștelui: Iisus ”plânge lacrimile celor care suferă”

Papa Francisc, aflat încă în convalescență după pneumonia gravă de care a suferit recent, și-a făcut apariția la balconul bazilicii Sfântul Petru de la Vatican [...] The post Papa Francisc, în Duminica Paștelui: Iisus ”plânge lacrimile celor care suferă” appeared first on Cotidianul RO.

Ucrainean rătăcit pe munte la 1700 de metri altitudine

Un cetățean ucrainean în vârstă de 40 de ani care a trecut granița în România prin Munții Maramureșului urmează a fi recuperat, duminică, de echipa de [...] The post Ucrainean rătăcit pe munte la 1700 de metri altitudine appeared first on Cotidianul RO.

Gînd de Sărbătoarea Învierii

Tuturor celor care cred și tuturor celor care se îndoiesc le dorim o Sărbătoare a Învierii cît mai cuprinzătoare în gînd și sănătate [...] The post Gînd de Sărbătoarea Învierii appeared first on Cotidianul RO.

Imnul Ungariei și cel secuiesc la sfințirea bucatelor de la Miercurea-Ciuc

O mulțime impresionantă de persoane s-a adunat, duminică dimineața, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc la tradiționalul ceremonial de sfințire a [...] The post Imnul Ungariei și cel secuiesc la sfințirea bucatelor de la Miercurea-Ciuc appeared first on Cotidianul RO.

Zelenski acuză Rusia că a încălcat armistițiul

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat sâmbătă Rusia că a încălcat încetarea focului pe care omologul său rus Vladimir Putin tocmai o [...] The post Zelenski acuză Rusia că a încălcat armistițiul appeared first on Cotidianul RO.

PF Daniel, mesaj de Paști despre primejdia drogurilor

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace și bucurie și a atras atenția asupra consumului de droguri [...] The post PF Daniel, mesaj de Paști despre primejdia drogurilor appeared first on Cotidianul RO.

Politicienii, certați în Biserică pentru „dorința exacerbată de putere”

PS Ciprian, Arhiepiscopului Buzăului și Vrancei a abordat în mesajul rostit la sărbătoarea Sfintelor Paști și o temă oarecum sensibilă, dar extrem de actuală, [...] The post Politicienii, certați în Biserică pentru „dorința exacerbată de putere” appeared first on Cotidianul RO.

Doliu la Teatrul Național: S-a stins în ziua dintre moarte și Înviere

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti a anunţa duminică decesul actorului [...] The post Doliu la Teatrul Național: S-a stins în ziua dintre moarte și Înviere appeared first on Cotidianul RO.

UE are de ales între război și pace și între SUA și China (2)

UE era cândva mândră de a fi o putere soft și nu pierdea nici un prilej pentru ca, mai ritos sau mai aluziv, să evidențieze diferența [...] The post UE are de ales între război și pace și între SUA și China (2) appeared first on Cotidianul RO.

Hristos a înviat!

Cu făcliile aprinse în mâini, preoții strigă „Veniţi de luaţi Lumină!” [...] The post Hristos a înviat! appeared first on Cotidianul RO.

Good News

Only good and positive news.