Precizări noi pentru pensionarii băgaţi în ceaţă

Precizări noi pentru pensionarii băgaţi în ceaţă
📅 2025-01-15

Casa Naţională de Pensii a transmis, joi, noi precizări în legătură cu pensiile şi deciziile de recalculare. Instituţia s-a referit la situaţiile în care pe talonul de pensie din luna septembrie valoarea nu corespunde cu cea din decizia de recalculare.

Diferenţele cuvenite între pensia recalculată şi pensia încasată vor fi achitate ulterior, inclusiv pewntru luna septembrie, potrivit sursei citate.

Casa de Pensii spune că în cazul pensionarilor care au primit decizia de recalculare iar pe talonul de pensie din luna septembrie valoarea nu corespunde cu cea din decizia de recalculare se disting două situații:

”1. Pensii care după recalculare au depășit pragul de 2.000 de lei și pentru care, în luna septembrie 2024, s-a calculat și reținut 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝟏𝟎% 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐮𝐦𝐚 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞𝐩𝐚̆𝐬̦𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝟐.𝟎𝟎𝟎 𝐥𝐞𝐢.
Ca și până acum, pe decizia de pensie se înscrie cuantumul brut al pensiei. Acest cuantum se regăsește și pe talonul de pensie, iar în situația în care cuantumul brut depășește plafonul de impozitare – în prezent de 2.000 lei – se 𝐦𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐝𝐢𝐬𝐭𝐢𝐧𝐜𝐭 valoarea impozitului. De asemenea, al treilea element, respectiv cuantumul net al pensiei este menționat distinct.
Reamintim că plafonul de impozitare se majorează de la 2.000 de lei la 3.000 de lei 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐚̂𝐧𝐝 𝐜𝐮 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐥𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒
Aceste aspecte pot fi observate din analiza deciziei și a talonului de pensii din fotografiile 1 și 2, în care de la o pensie netă de 1.900 de lei se ajunge, prin recalculare, la o pensie brută de 3.132 de lei, respectiv o pensie netă de 3.019 lei, după reținerea impozitului de 113 lei.
2. Pensii pentru care deciziile au fost emise după data comunicării la plată a drepturilor de pensii aferente lunii septembrie 2024. Astfel, pot fi întâlnite situații în care 𝐬𝐮𝐦𝐚 𝐝𝐞 𝐩𝐞 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐜𝐚𝐥𝐜𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞𝐜𝐚̂𝐭 𝐬𝐮𝐦𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐢𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐥𝐮𝐧𝐚.
În aceste cazuri, 𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐮𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐚 𝐫𝐞𝐜𝐚𝐥𝐜𝐮𝐥𝐚𝐭𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐚 𝐢̂𝐧𝐜𝐚𝐬𝐚𝐭𝐚̆ 𝐯𝐨𝐫 𝐟𝐢 𝐚𝐜𝐡𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐮𝐥𝐭𝐞𝐫𝐢𝐨𝐫, 𝐢𝐧𝐜𝐥𝐮𝐬𝐢𝐯 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐮𝐧𝐚 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞.
Acest caz este ilustrat prin decizia și talonul din fotografiile 3 și 4, unde deși pensia rezultată după recalculare a crescut de la 4.473 de lei la 6.823 de lei, pensionarul a primit în luna septembrie aceleași drepturi aferente lunii august: respectiv 4.473 de lei pensie brută, 4.226 de lei pensia netă și impozit reținut de 247 lei.
Așa cum am menționat anterior, decizia de recalculare a fost emisă după data comunicării la plată a drepturilor de pensie pentru luna septembrie, persoana în cauză urmând să primească și diferența cuvenită pentru această lună”, este mesajul postat.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Djokovic, un nou record. ”Iubesc acest sport”,

A fost o bătălie astăzi pe teren. Mulțumesc, Melbourne [...] The post Djokovic, un nou record. ”Iubesc acest sport”, appeared first on Cotidianul RO.

Ion Iliescu va fi audiat acasă de procurori

O echipă de anchetatori de la Parchetul General se va deplasa [...] The post Ion Iliescu va fi audiat acasă de procurori appeared first on Cotidianul RO.

Șut și Bîrligea, conflict serios la antrenamentul FCSB!

Colegi și la echipa națională doi dintre cei mai importanți [...] The post Șut și Bîrligea, conflict serios la antrenamentul FCSB! appeared first on Cotidianul RO.

Electric Castle și EXIT: Două mari evenimente din iulie 2025 pe care să le pui în calendar

Deși abia a început anul, acum este momentul perfect să începi să îți conturezi planurile pentru vară. [...] The post Electric Castle și EXIT: Două mari evenimente din iulie 2025 pe care să le pui în calendar appeared first on Cotidianul RO.

Trei orașe salvează onoarea României la Târgul de Turism de la Viena

Într-un efort de colaborare fără precedent, municipiile Sibiu, [...] The post Trei orașe salvează onoarea României la Târgul de Turism de la Viena appeared first on Cotidianul RO.

PNL pornește prin bălării după postaci

Mă așteptam ca după anvergura prostestului de duminică partidele politice, președintele României și premierul să fi dat semne că au înțeles ceva. [...] The post PNL pornește prin bălării după postaci appeared first on Cotidianul RO.

România, la limita crizei economice: Pericolele deficitelor gemene

Deficitele gemene sunt un semnal de alarmă economică pe care România [...] The post România, la limita crizei economice: Pericolele deficitelor gemene appeared first on Cotidianul RO.

Ce sancțiuni au fost aplicate în cazul furtului de picioare amputate

Direcția de Sănătate Publică a municipiului București [...] The post Ce sancțiuni au fost aplicate în cazul furtului de picioare amputate appeared first on Cotidianul RO.

Între ordonanțe

Între ordonanțe, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Între ordonanțe, Andografia zilei, In memoriam, Octavian Andronic [...] The post Între ordonanțe appeared first on Cotidianul RO.

Călin Georgescu, interviu cu Alex Jones. ”Vor să dividă NATO„

Georgescu a arătat că are dovezi cu [...] The post Călin Georgescu, interviu cu Alex Jones. ”Vor să dividă NATO„ appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.