Din poeziile create in inchisori: O scurta prezentare
Dr. Nicolae (Nicholas) Dima
In timpul inchisorilor comuniste multi detinuti s-au hranit spiritual cu rugaciuni si poezii. Rugaciunea, poezia si speranta au fost painea noastra cea de toate zilele. Eu nu sunt poet sau critic literar si las critica pura pe seama specialistilor. Sunt insa amator de poezie si in timpul detentiei am avut privilegiul sa fiu martorul creierii unor capodopere lirice si sa le transmit mai departe.
In opinia mea, poezia reprezinta o forma de exprimare a nazuintelor, trairilor si simtamintelor sintetizate de geniul unui poet. Poeziile sunt create de multe ori de visatori; se raspandesc prin rapsozi; si intra in cultura populara pentru ca oamenii au fost intodeauna indragostiti de frumos, de arta, de poezie. Personal, ma regasesc in veriga de mijloc a acestui lant. Sunt unul din cei care in inchisoare au memorat zeci de poezii si le-am purtat in suflet toata viata. Cum au fost create si salvate insa aceste comori ale literaturii noastre cand se stie ca in detentie nu aveam voie nici sa scrim si nici macar sa citim? Raspunsul e ca atata timp cat inima pulseaza in noi nimic nu poate stinge scanteia divina sadita de Atotputernic in fiecare om si dorinta de a ne exprima si manifesta.
***
In inchisoare erau printre noi poeti si scriitori consacrati, dar si detinuti care s-au dedicat poeziei. Toti isi compuneau versurile mai intai in gand si apoi le impartaseau celor din jur. Versurile au circulat oral, s-au raspandit in toate penitenciarele, si in final, au ajuns in libertate. Multe poezii s-au „eliberat” inaintea poetilor care le-au creat. Unii dintre poeti nu s-au mai eliberat nici odata. In ce ma priveste, am avut noroc. M-am eliberat si din inchisoare si din comunism. Altfel, am inceput sa invat poezii inca din primele saptamani de detentie la inchisoarea din Timisoara, dar cele mai multe le-am memorat la Aiud.
La inchisoarea din Aiud, in special in cladirea principala numita Celular, unde se aflau unii dintre marii nostri poeti intre care Radu Gyr si Nichifor Crainic, poeziile circulau prin alfabetul Morse si se trasmiteau ciocanind in zid si in calorifere. Atunci cand a fost posibil, ele au fost transmise si in forma scrisa si aici intervine ingeniozitatea detinutilor. Unii din autori isi scrijeleau versurile pe peretii celulelor in timp ce altii le scriau cu un ac pe o petic de sapun. Odata, cand eram pedepsit intr-o carcera de sub Celular, am gasit o asemenea poezie scrisa pe usa metalica a celulei. O scrisese cineva care fusese pedepsit inaintea mea. Si cum o scrisese? Dupa o procedura cunoscuta in inchisori. Udase cu apa o mica parte a usii si suflase pe ea praf de var razuit de pe pereti. Dupa ce s-a uscat a scris probabil cu coada unei linguri…
Ardealul de azi nu-si mai canta senin, rapsodia unui eroic destin,
Un cantec doare se-aude si acela zalud, Aici e Aiudul. Aici e Aiud.
Aici e Aiudul. Aici e Aiud, Rasuna din piepturi cuvantul durut
Aici unde viata-si canta imnul sfant, Un neam se coboara cu fruntea-n pamant…
***
In inchisoare ne-am hranit spiritual cu poezii pentru ca foamea fizica plutea tot timpul peste noi… asa cum spunea si se ruga poetul in poezia Flamand:
O Milostivule, Tu care, din trei colaci si cinci ciortani,
Facusi un munte de mancare, sa saturi gloata de sarmani.
Repeta Bunule minunea, si ospateaza mii de guri,
Iar mie, asculta-mi rugaciunea: da-mi cosul cu faramituri…
***
De multe ori scriam poeziile pe fundul gamelei in care primeam putina noastra hrana. Il udam cu apa, il sapuneam, si pe acel fond inchis la culoare suflam praf de var. Gamela devenea astfel o tablita pe care scriam cu un betigas sau cu un oscior gasit in mancare.
In cursul transmiterii orale poeziile sufereau si mici modificari inerente memorizarii. Si imi amintesc ca in detentie se vorbea ca Radu Gyr isi asculta poeziile retransmise din gura in gura si se amuza de modul in care detinutii le modificasera. Cred ca asa s-au modificat de-a lungul istoriei si baladele populare transmise din generatie in generatie. Desi initial fusesera create de oameni talentati, cu timpul au devenit o mostenire colectiva a intregii natiuni.
Atunci cand insa conditiile au fost propice, ca in fabrica inchisorii din Aiud sau in situatii ca aceea pe care am descris-o in articolul Aiud-Camera 354 (Revista Memoria Nr. 122, 1/2023) s-a putut scrie si pe hartie. Au fost insa cazuri rare si daca eram prinsi eram pedepsiti, ceace mi s-a intamplat. Am primit cinci zile de izolare pentru ca am fost surprins cu o foaie de hartie pe care scrisesem o lectie de limba germana. Raportul de pedeapsa l-am gasit zeci de ani mai tarziu in dosarul penal de la CNSAS.
***
Cele mai multe poezii le-am memorat in fabrica inchisorii Aiud, unde serile si duminicile eram liberi sa ne intalnim in dormitoare sau sa ne plimbam in curtea dormitoarelor. Ne adunam in mici grupuri si ascultam povesti, amintiri, poezii si uneori cantece. Din acele zile mi-l amintesc bine pe Patru David, un taran ardelean hatru cu numai patru clase primare, dar cu mare dar oratoric; un adevarat rapsod popular. Nea Patru invatase pe dinafara peste o suta de poezii si le recita cu talent ori de cateori se ivea prilejul. L-am admirat si l-am invidiat pentru ca stia mai multe poezii decat mine.
Nea Patru avea si humor. In fabrica lucra in echipa de corvezi. Impreuna cu alti trei detinuti avea o caruta fara cal cu care transportau diverse materiale prin curtea fabricii. Intr-o zi plouase si caruta incarcata s-a blocat in usa unui atelier. Sergentul care ii supravgehea i-a strigat alarmat: Tine contra, Patrule. Tine contra! Sunt contra domn sergent, a raspuns nea Patru, ca d-aia sunt aici. Si la proces am fost contra. Si acum tot contra sunt..! S-a amuzat toata lumea.
Nea Patru avea parul roscovan si taranii din satul lui, unii dintre ei aflati si ei acum la inchisoare, se intrebau zambind cu inteles: de unde mostenea parul rosu? El le raspundea cu haz sa nu se mai mire ca odata a trecut prn sat un negustor roscovan; si adauga sugubat. Nu stiu cum se face dar o vecina a nascut o fetita care are si ea parul rosu..! Se intampla prin 1957 intre doua perioade lugubre ale experientei penitenciare din tara.
***
La acest punct sunt necesare cateva observatii despre evolutia vietii de inchisoare; observatii si concluzii la care am ajuns insa mult mai tarziu.
In primul rand, nimeni nu s-a asteptat ca regimul comunist si detentia sa dureze atatea decenii. Se stie ca in Romania arestarile politice in masa au inceput in 1948 si detentia a durat pana in 1964. In acei ani, unii detinuti au fost eliberati temporar si rearestati, iar altii, intre care legionarii arestati in 1941, au executat 23 de ani de inchisoare neintrerupta.
Experienta penitenciara romaneasca se poate imparti insa in trei etape, fiecare cu trasaturile ei. Prima a inceput in 1948-49, imediat dupa infiintarea securitatii, si a durat pana prin 1954. Acea etapa a fost de-a dreptul criminala si a reprezentat incercarea de exterminare fizica a detinutilor. Si in multe cazuri s-a reusit. Ma refer intre altele la conditiile sinistre de la Canalul Dunare-Marea Neagra si la inumanul experiment de la Pitesti. Marele scriitor rus laureat al premiului Nobel, Alexander Solzhenitsin, a afirmat in scrierile sale ca in nici o alta tara comunista nu au avut lor asemenea barbarii. Cine le-a gandit si le-a condus din umbra? Istoriografia romaneasca are obligatia morala sa elucideze acest subiect… In acele conditii draconice s-au creiat poezii cu adevarat cutremuratoare. Redau cateva strofe ilustrative:
Din poezia Amin
De as avea o aripa de inger
Si cerneala din bezne
Poate atunci mi-ar fi lezne
Sa m-adun din toate risipirile
Sa-mi scriu amintirile
Si sa spun tuturor decxe sanger…
Din poezia Canalul,
Aici am plans si am sangerat cu anii
Si ne-am scuipat plamanii in tarana,
Aici ne-am logodit cu bolovanii
Cate-un picior uitat, sau cate-o mana…
Iar cartile pe care le vom scrie
Vor ctitori in anii care vin,
Din cantecele noastre de robie,
O noua Tristia la Pontul Euxin.
Din poezia Aiud
Iti scriu o carte mama din Aiud,
Din temnita cu ziduri si zabrele,
De unde nu se vad si nu se-aud
Cum mor in lanturi visurile mele…
Iti scriu o carte, poate cea din urma
Cand dansul Salomeei e in toi,
Caci zi si noapte moartea-i printre noi…
Din poezia Craciunul
A venit si-aici Craciunul sa ne mangaie surghiunul
Cade alba nea peste viata mea, peste suflet ninge,
Cade alba nea peste viata mea care aici se stinge…
Din poezia Razvratire
Pe care stea, pe ce planeta Doamne
Batran, fara vedere si auz,
Ai adormit trudit de vesnicie
Ca-n dezandejea-mi oarba sa te-acuz?
Pe ce inalta insula cereasca
In desfatarea visului stelar
Tu lasi in mine astazi sa se stinga
Ca un crepuscul, crezul milenar…
…Si dupa cate-am patimit in viata,
Nou Lucifer, calcand printre porunci,
Cu spadele de foc si cu Arhangheli,
In iad nu vei putea sa mai m’arunci…
Din poezia La Judecata din urma…
Cand glasul Tau Doamne va spune:
Omule, haide. vorbeste. E marea ta judecata.
Sleit voi cadea pe inaltele trepte,
Pe buze cu-n zambet de sange inert:
Pentru toate ranile mele nedrepte,
Eu Doamne… Te iert!
***
A doua etapa a vietii de inchisoare a fost caracterizata printr-o oarecare acalmie si expectativa si a durat de prin 1954 pana prin 1960. Soarta a facut ca eu sa fiu inchis in acea perioada mai usoara in comparatie cu celelalte si favorabila din punct de vedere al memorarii si raspandirii poeziilor. In 1956, in timp ce eram in inchisoare, am implinit varsta de 20 de ani. In aei ani s-au compus poeme de resemnare, de dragoste de tara, de neam, si de credinta. Iata cateva exemple:
Din poezia Cantec de dor.
Mi-e dor de tine prea frumoasa tara,
Mi-e dor de muntii verzi de primavara,
Mie- dor de holdele scaldate-n soare
Mie-dor de turme albe de mioare…
Din poezia Daniil Sihastru
Ajuns in vale, pe un rau in spume
Asa cum scris-a pana de poet,
Batranul Stefan glasui incet
Catre sihastrul ce-a fugit de lume.
Cand am simit ca trupul tarii zace
M-am rasucit la Putna in mormant
Si-am rasturnat cinci veacuri de pamant
De pe pieptarul meu, sa vin incoace.
Au, ma sminteste ochiul ce se zbate?
Ori nu m-ajuta mintea sa-nteleg?
Hotarul tarii l-am lasat intreg,
Si aflu-acum Moldova jumatate…
Din poezia Tu
Tu care Te-Ascunzi in eterna-Ti amiaza
Si lumea o spanzuri in haos de-o raza
Matanie Tie si slava.
Izvor nevazut al vazutelor linii
Ma scalzi si pe mine in baia luminii
Un mugur de carne jilava…
Poezia Despartire
De pe un varf de munte ma voi sui pe-un nor,
Zi grea, posomorata, va fi o zi de adio
Cand inima de mine fasii mi-oi deslipi-o,
Amara frumusete, pamant ratacitor.
Si voi strivi sub pleoape tot spatiul dimprejur,
Si voi lua durerea pe norul meu salupa,
Ritmata de arhangheli la prora si la pupa,
Cu aripile vasle pe valuri de azur.
Oceane de lumina m-or lumina rotund,
Prin stele-arhipelaguri salupa mea sa treaca,
Iar tu, sarmana lume, sa-mi pari o piatra seaca
Pe veci rostogolita in hauri fara fund.
Ma vor purta tacuta pe crestele de hau
O pretutindeneasca vibrare de lumina,
Ma va topi o boare de muzica divina,
Despovarat de zgura parerilor de rau.
Din poezia Ruga
Esti Doamne bun, eu pamantean si rau?
In dragoste nu-Ti seaman, nici in mila
Dar dupa chip, sunt trup din trupul Tau
Si par dospit din cer, nu din argila…
Din poezia Amin
Oh Doamne, iata-ma ajuns la ceasul comorilor
Sub lespedea grea de patimi si chin
Strigandu-mi durerea astept invierea
Astept Arhanghelul zorilor.
In numele Tatalui si al Fiului
Si al sfantului Duh–Amin!
***
A treia perioada a inceput prin 1960, cand Securitatera, convinsa de iminenta eliberarii detinutilor datorita presiunilor internationale, a lansat un nou proces de asa-zisa reeducare. Experimentul a avut loc in special la inchisoarea din Aiud si a fost o incercare diabolica de pervertire a sufletelor. Unii dintre detinutii care au respins reeducarea au fost suprimati fizic prin infometare, prin imbolnavire si prin lipsa oricarei asistente medicale. In acele conditii foarte putini detinuti au reusit sa spravietuiasca fara sa faca nici un compromis. Cunosc bine perioada pentruca fratele meu Ion a facut zece ani de inchisoare si a fost la Aiud. In acea perioada draconica nu s-a mai putut creia. Totul a ramas inghetat in sufletele martirilor.
Si totusi, detinutii maltratati sufleteste in acei ani, s-au refacut si ulterior unii au publicat marturii cutremuratoare. Unul dintre ei este Demostene Andronescu, care a fost in lot cu fratele meu. In prezent are 96 de ani si e retras la o manastire din tara. Suntem prieteni si am vorbit recent cu el. Este si poet si a ramas un suflet optimist. Cartea lui Reeducarea de la Aiud–Peisaj Launtric (Editura Christiana, Bucuresti-2009) reprezinta un rechizitoriu cutremurator al acelui experiment sinistru. Asemenea carti ar trebui studiate in scoli, licee si facultati.
***
Apropiindu-ma si eu de… ceasul comorilor, afirm fara ezitatare ca noi romanii am rapus istoria nedreapta care ni s-a harazit prin credinta si am invins prin doine, balade, si poezii. Si acelor pigmei care sustin ca oameni ca mine sunt depasiti si au ramas incremeniti in timp le raspund simplu: Si Iisus e incremenit in timp; si totusi El e singura si ultima noastra speranta. Patimile suferite de fratii nostri in inchisori reprezinta plata in avans a mantuirii neamului romanesc!
…Puteti sa napustiti tot iadul
Ca sa ma franga pana-n miez
Eu stau in viscol precum bradul
Si tare! Tare ca un Crez!
***
Si totusi, nu pot incheia fara sa ma refer si la poeziile proletcultiste scrise de versificatorii de curte ai regimului comunist. Iata o strofa compusa de cineva ascuns sub pseudonimul Alexandru Jar, scrisa cu ocazia lansarii primului satelit sovietic si publicata in ziarul Scanteia.
Pe lume nu exista dumnezeu,
Si de- ar fi existat, neindoios,
La pensie noi astazi l-am fi scos.
In aceiasi perioada, in inchisoare, circula poezia Doina de Jale
Toti talharii, toti codosii
Joaca hora tarfei rosii
Hora temnicerilor
Pe jalea durerilor…
PS: Versurile alese pentru ilustrare sunt din memorie si din volumul Poeme din Inchisori. Poeziile le-am asternut pe hartie in lagarul de refugiati de langa Viena in 1969 impreuna cu Octavian Sigarto, deasemenea fost detinut politic. Ele au fost redactate si publicate de Vasile Posteuca la Editura Drum si tiparite la Madrid in 1970. Ulterior, poeziile au fost preluate de Zahu Pana imprena cu multe alte poezii si publicate in volumul antologic Poezii din Inchisori (Prefata de Vintila Horia), Editura Cuvantul Romanesc, Hamilton, Ontario, Canada, 1982. Am inmanat personal doamnei Elena Solunca de la Academia Romana cate un exemplar din ambele carti.
NB: Cercetând colecțiile Bibiotecii Academiei Române am desoperit ca numai prima carte există în cataloage, cea de a doua tipărita de Zahu Pană nu apare la cercetare. Din fericire, aceasta antologie unica exista in Internet Archives si poate fi consultata și citita de oricine– https://archive.org/stream/zahupanaed.poeziidininchisori1982/Zahu%20Pana%20%28ed.%29%20-%20Poezii%20din%20inchisori%20-%201982_djvu.txt
Iată ce scrie Vintilă Horia în finalul prefaței intitulată CQNTRA NATURAM – datată Septembrie 1982, Madrid — Cetitorul acestor comori de înţelepciune atât de autentice şi de direct concepute în strâns contact cu realitatea cea mai crâncenă încât par uneori scoase din străfundurile cele mai chinuite şi mai geniale ale poesiei populare (…) din hora cea mai teribilă a destinului, cetitorul va şti să le iubească şi să şi le însuşească dincolo de orice criteriu propriu zis literar. Nu e aici nici urmă de literatură, ci numai o lungă trăire dominată de suferinţă; de cea mai nejustificată suferinţă. O punere la încercare. Popoarele au fost puse la încercare. Poate cele mai nevinovate, poate că cele destinate unui viitor meritat. Demonii din contra naturam s’au năpustit asupra noastră. Ne-au schingiuit, ne-au umilit, ne-au înfometat, ne-au stricat limba, ne-au băgat poeţii în închisoare, au muşcat din trupul Tării, însă din toată această ţintuire pe Cruce a ţâşnit sângele sfânt care a făcut posibilă poesia din acest nou Graal.
Nicolae Dima, USA, Noiembrie 2024
https://guestcourses.rau.ro/index.php/faculty/49-nicholas-dima