Cât va costa referendumul lui Nicușor Dan

Cât va costa referendumul lui Nicușor Dan
📅 2024-10-18

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că deputaţii PNL vor depune un proiect de lege în baza căruia organizarea unui referendum local să se poată desfăşura simultan cu alegerile prezidenţiale, parlamentare sau europarlamentare.

În acest fel, desfăşurarea alegerilor prezidenţiale şi a referendumului local ar fi asigurată de membrii aceloraşi secţii de votare.

Liderul PNL a menţionat că parlamentarii liberali vor depune proiectul legislativ săptămâna viitoare. Ciucă a explicat că, în cazul în care propunerea nu va fi adoptată de către Parlament, pentru referendum se vor organiza secţii de vot distincte.

„În democraţie trebuie să înţelegem că vocea poporului este suverană şi noi nu trebuie să blocăm, nu trebuie să punem pumnul în gură oamenilor, motiv pentru care legalitatea acestui demers este foarte clară. Ceea ce trebuie să rezolvăm este legat de acea prevedere legală conform căreia referendumul se poate efectua în acelaşi timp cu alegerile generale, prezidenţiale sau europarlamentare. (…) Se poate solicita urgenţa unui astfel de demers legislativ şi poate să treacă (proiectul de lege)”, a spus el, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul PNL, alături de primarul Capitalei, Nicuşor Dan.

Nicolae Ciucă a mai declarat că a semnat lista cu cele 20 de propuneri formulate de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, dar că are şi două „observaţii”. Una dintre ele vizează „respectarea şi stabilirea unor criterii obiective” în ce priveşte repartizarea bugetului între Primăria Capitalei şi primăriile de sector. A doua chestiune se referă la creşterea capacităţii administrative la nivelul Primăriei Generale, pentru a diminua timpul de obţinere a avizelor.

În ce priveşte transpunerea în legislaţie a măsurilor propuse de către primarul Capitalei, prin referendum, Ciucă a replicat că liberalii îşi asumă acest demers şi vor face „tot ceea ce depinde de ei”, astfel încât propunerile să se concretizeze.

„Nu îmi asumam prin semnătură un astfel de demers dacă nu aveam convingerea că trebuie să mergem cu demersul până la capăt”, a mai spus el.

Miercuri şi joi, Nicuşor Dan s-a întâlnit cu preşedinta USR, Elena Lasconi, şi cu liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, care au anunţat că susţin la rândul lor cele 20 de propuneri formulate de primarul general, precum şi organizarea unui referendum local în ziua alegerilor prezidenţiale.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că, în cazul în care referendumul local se va desfăşura distinct de alegerile prezidenţiale, va costa 7-10 milioane de lei.

„Costurile cele mai mari sunt pentru personal (dacă referendumul şi alegerile prezidenţiale se desfăşoară distinct, n.r.). În ambele variante, noi trebuie să plătim buletinele de vot, ceea ce înseamnă câteva sute de mii de lei. Costurile cele mai mari sunt de personal şi ele sunt de ordinul 7-10 milioane lei. În afară de asta sunt costuri mai mici: transportul sacilor până la birou şi toate astea. (…) (Amenajarea secţiilor, n.r.) este o decizie pe care trebuie să o ia primarii de sector. Eu, vorbind fără să cunosc situaţia în detaliu din fiecare şcoală, din moment ce există într-o şcoală patru-cinci săli în care să poată fi organizate birouri de secţie, îmi închipui că sunt şi alte patru-cinci săli de clasă în care să fie alte comisii. Nu cred că e o mare problemă”, a arătat el într-o declaraţie de presă susţinută la sediul PNL.

Nicuşor Dan i-a mulţumit liderului PNL, Nicolae Ciucă, pentru faptul că susţine cele 20 de măsuri referitoare la modul în care primarul Capitalei îşi exercită atribuţiile. De asemenea, i-a mulţumit pentru susţinerea acordată în vederea desfăşurării referendumului local, inclusiv prin iniţierea unui proiect de lege care să permită organizarea consultării locale simultan cu alegerile prezidenţiale.

„E absurd să existe o prevedere specială prin care poţi să ai aceleaşi secţii de votare la referendum naţional cu alegeri naţionale, să ai prevedere expresă prin care poţi să faci referendum naţional cu referendum local, dar să nu ai o prevedere expresă prin care să poţi să faci alegeri prezidenţiale cu referendum local”, a spus el.

Edilul general a subliniat că este legală desfăşurarea referendumului local simultan cu alegerile prezidenţiale, dar că singurul aspect rămas în discuţie este unul tehnic, şi anume dacă pot exista birouri electorale comune. Nicuşor Dan a mai precizat că într-o astfel de variantă, se vor reduce cheltuielile, deoarece vor fi implicaţi mai puţin oameni în procesul electoral.

„Pentru a fi organizat separat (referendumul local, n.r.) sunt nişte proceduri pe care legea le defineşte. În primul rând, se va constitui un alt Birou Electoral Municipal. În câteva zile, imediat după ce noi dăm hotărârea, sesizăm Tribunalul Bucureşti, care face toate demersurile. Mai departe, Biroul Electoral Municipal coordonează şi primarii de sector au principala atribuţie, ca şi la toate celelalte rânduri de alegeri, de a găsi spaţii, de a pune cabine şi toată logistica necesară. (…) Dacă facem referendum separat, costurile sunt între 7-10 milioane de lei. Imediat după ce vom vota în Consiliul General convocarea referendumurilor, vom vota şi o rectificare, pentru ca aceşti bani să fie în bugetul nostru, să putem să plătim toate cheltuielile”, a explicat edilul general.

El a respins afirmaţiile premierului Marcel Ciolacu, potrivit căruia prin organizarea referendumului local ar fi vizată desfiinţarea primăriilor de sector.

„Poate că domnul Ciolacu ştie mai bine ce este în capul meu decât ştiu eu singur? E scris cu subiect şi predicat ce cer prin acest referendum: o împărţire mai echitabilă a banilor care vin de la bucureşteni şi o autorizarea uniformă la nivel de Bucureşti. (…) În opinia mea nu există discuţia asta (desfiinţarea sectoarelor, n.r.) în spaţiul public la momentul aceasta şi atunci nu are niciun rost să emitem judecăţi”, a spus el.

În ce priveşte desfiinţarea Poliţiei Locale, Nicuşor Dan, şi-a reiterat convingerea că ar fi mai bine ca „ordinea publică” să fie asigurată de Poliţia Naţională. A menţionat însă că pe acest subiect „nu există o dezbatere administrativă” în momentul de faţă şi că, în acest context, trebuie eficientizată Poliţia Locală.

„Trebuie să distingem între a avea o opinie în spaţiul public şi a face ceva pentru ca acea opinie să se concretizeze. Ca opinie, în spaţiul public, eu cred că ar fi mai bine ca în întreaga arhitectură instituţională a statului român să avem ordinea publică asigurată de Poliţia Naţională. Pe moment, nu există o dezbatere administrativă pe subiectul acesta. Şi atunci trebuie să eficientizăm poliţiile locale”, a mai spus el.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Cum a ajuns din nou Gigi Becali să se uite la meciurile echipei naționale

Principalul finanțator al FCSB, latifundiarul Gigi Becali, a declarat că de ani buni nu a mai [...] The post Cum a ajuns din nou Gigi Becali să se uite la meciurile echipei naționale appeared first on Cotidianul RO.

Tomac. Integrarea în UE a R. Moldova, vot istoric

Rusia utilizează toate instrumentele și resurse [...] The post Tomac. Integrarea în UE a R. Moldova, vot istoric appeared first on Cotidianul RO.

Cazul copiilor dați dispăruți: Marțian, în cătușe

Adrian Marțian, tatăl celor trei copii din satul Sântandrei, judeţul Hunedoara, care au fost daţi dispăruţi timp de mai multe zile, a fost reţinut, vineri, pentru [...] The post Cazul copiilor dați dispăruți: Marțian, în cătușe appeared first on Cotidianul RO.

Hoție în numele Fiscului

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atenţionează cu privire la o nouă campanie de e-mailuri false, transmise în numele instituţiei, prin care [...] The post Hoție în numele Fiscului appeared first on Cotidianul RO.

Coreea de Nord trimite trupe în Ucraina

Coreea de Nord a decis să trimită 12.000 de militari pe frontul ucrainean pentru a sprijini Rusia în război, iar desfăşurarea [...] The post Coreea de Nord trimite trupe în Ucraina appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.