Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani. Acesta este titlul expoziției organizate la Palatul Suțu și care se poate vedea în perioada 11 decembrie 2024 – 30 martie 2025.
Delta Dunării ocupă un loc special în imaginația oamenilor, fiind asociată cu natura și sălbăticia. Dar este Delta neschimbătoare? A fost întotdeauna acolo? Cercetările arheologice și geografice efectuate de o echipă franco-română arată că, în urmă cu 6500 de ani, zona era intens locuită de comunități agro-pastorale. Săpăturile arheologice de la situl Taraschina (com. Maliuc, jud. Tulcea) arată că un peisaj vechi de 6500 de ani este în prezent scufundat de apele și sedimentele transportate de fluviu.
În timp ce populațiile calcolitice „Gumelnița” exploatau ecosistemele de-a lungul unui braț al Dunării, crescând animale, făcând agricultură și pescuind, creșterea lentă a nivelului Mării Negre a alterat ecosistemele, ducând la o criză ecologică majoră. Confruntate cu creșterea numărului de inundații, cu scufundarea zonelor joase și cu formarea de lacuri și zone umede, populațiile epocii cuprului s-au adaptat și și-au schimbat lent modul de viață. Dar, confruntate cu o criză ecologică majoră, care a dus la formarea primelor peisaje din Delta Dunării, populațiile au fost forțate să își părăsească habitatul și să se mute pe marginea continentală a Dunării, abandonându-și pentru totdeauna teritoriile dispărute.
Scopul acestei expoziții este de a reconstitui modul de viață al oamenilor din prima epocă a cuprului și de a evidenția legăturile strânse și fragile dintre societăți și mediul lor. Cercetarea societăților din trecut ridică întrebări cu privire la crizele de mediu și la modul în care societățile au fost capabile sau nu să răspundă constrângerilor externe. Ocupând un spațiu sensibil, alcătuit din pământ și apă, comunitățile epocii cuprului au trecut printr-o criză majoră, s-au adaptat temporar, dar au fost forțate să își părăsească satele și să se mute pentru a răspunde avansuluial Deltei Dunării.
Dar este Delta atât de naturală pe cât ne imaginăm? Arheologia și istoria mediului arată că zonele umede și Delta Dunării au fost întotdeauna zone atractive care au atras societățile umane. Așadar, traiectoriile naturale sunt modificate de activitatea umană. Societățile modifică, modelează și transformă medii considerate „marginale”, creând noi peisaje. Delta Dunării nu face excepție de la această istorie globalizată, care a atins probabil apogeul în perioada comunistă prin artificializarea unei părți foarte mari a Deltei Dunării, creând un mozaic de ecosisteme mai mult sau mai puțin naturale. Încă din neolitic, oamenii care trăiesc de-a lungul Dunării au păstrat legături strânse cu râul care îi hrănește. Fluviul, aparent îmblânzit, este totuși readus la cursul său natural.
Demersul propus ne invită să reflectăm asupra legăturilor reale și simbolice pe care le întreținem cu spațiile modelate de pământ și apă și asupra capacității oamenilor de a se adapta la schimbările ecologice profunde.
Acest proiect, susținut de Ambasada Franței la București, se desfășoară în cadrul centenarului Institutului Francez din București.
Expoziție organizată sub egida Ambasadei Franței în România și a Institutului Francez din București, realizată de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale « Gavrilă Simion » Tulcea, Muzeul Municipiului București și Mission « Archéologie du Delta du Danube ».
Albane Burens, Laurent Carroza, Laboratoire GEODE UMR 5602 Géographie de l’Environnement, Centre National de la Recherche Scientifique, Franța.
Cristian Micu, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea
Vasile Opriș, Muzeul Municipiului București