Pe Christoph Heusgen, fostul ambasador al Germaniei la ONU în 2018, l-au înecat lacrimile până acolo încât nu și-a mai putut termina discursul pe care l-a rostit la München, discurs în care înfiera faptul că America s-a ticăloșit sub Trump într-atât de mult încât Europa nu o mai poate recunoaște.
Desigur, a fost îmbrățișat, consolat și felicitat de toată floarea diplomației UE pentru că l-a batjocorit pe Trump.
Și ca terciul nemțesc să fie complet, s-a mai băgat în seamă și ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, să-l înjure ca la ușa cortului pe vicepreședintele Statelor Unite.
Văzând o asemenea atitudine pronunțat anti-americană, parcă aș dori ca Trump să se retragă complet dintr-o Europă ingrată și arogantă, o Europă condusă spre creolizare de Germania musulmană, Franța maghrebiană și Anglia afro-indo-pachistaneză.
Poate ar fi timpul ca în sfârșit Europa să se descurce fără America pe care o disprețuiește atât de mult.
Ucraina este supărată pe Administrația Trump că nu mai dorește să sponsorizeze războiul cu rușii.
Până când, cu ce preț și pentru ce?
Zelinski a avut un discurs profund patriotic și care s-a dorit a fi o îmbărbătare a națiunii ucrainene:
„Nu putem renunța la teritoriul nostru național.
Chiar dacă astăzi vom fi nevoiți să ne retragem, mâine ne vom reîntoarce”.
Frumos, emoționant că se gândește să-și apere Patria în care a adăugat și teritorii românești pe care locuiesc români, pământuri luate cu forța tot prin invazie și pe care nu se gândește să le înapoieze.
Îi cheamă pe americani și pe europeni, desigur și pe români, să apere niște principii, dar care li se aplică doar lor, ucrainenilor, în timp ce românii sunt considerați revizioniști numai pentru că îndrăznesc să-și amintească de frații lor ocupați.
Și m-am gândit că acest mesaj de verticalitate lipsește conducătorilor noștri.
România are părți din teritoriul său național înglobate cu forța în Ucraina, dar Bucureștiul renunță la dreptul său natural asupra pământurilor sale ocupate de frica Europei care poate arunca anatema de „STAT REVIZIONIST”.
Credeți că veți auzi vreun „pro-european” din coaliția de la București să rostească:
„Da, sunt teritorii care astăzi sunt înstrăinate, dar le vom revendica cândva.”?
Ne este frică să nu fim considerați revizioniști și acceptăm în schimb ca în această Ucraină cotropită și urgisită de ruși, populația românească să fie deznaționalizată.
Îi ajutăm necondiționat pe ucraineni dar nu mișcăm un deget pentru românii aflați sub călcâiul de fier al Ucrainei.
Aceasta este diferența între patriotismul conducerii de la Kiev și lașitatea „pro-europeniștilor” din conducerea de la București.
De diplomație, nici vorbă.
Diplomația pentru români nu se face la București.
Și între timp, condamnăm suveranismul mugind ca niște buhai în Parlament despre Dughin și despre Putin, anulăm alegerile și ne mirăm că America ne șterge de pe lista de prieteni deoarece înțelege că nu avem aceleași valori democratice.
Adio „parteneriat strategic”, dar reducem la tăcere populația speriind-o cu „pericolul rus”.
Lasă că vin să ne apere francezii lui Macron.
Mircea Popescu