Papa Francisc va fi înmormântat într-un singur sicriu din lemn.Suveranul Pontif, care a evitat în timpul pontificatului său o mare parte din fastul şi privilegiile asociate liderului global al Bisericii Catolice, şi-a anunţat dorinţa de a fi înmormântat într-un sicriu simplu, din lemn.
Potrivit unui document despre ritualul formal publicat miercuri, Vaticanul a precizat că papa Francisc va renunţa la o practică veche de secole, care presupune înmormântarea defunctului papă în trei sicrie introduse unul în altul şi realizate din lemn de chiparos, plumb şi stejar. În schimb, papa Francisc va fi înmormântat într-un singur sicriu din lemn, căptuşit cu zinc.
De asemenea, trupul neînsufleţit al papei nu va fi expus pe o platformă ridicată sau pe un catafalc instalat în Bazilica Sfântul Petru pentru a fi văzut de vizitatorii din Roma, aşa cum a fost cazul cu papii precedenţi.
Vizitatorii vor putea în continuare să îi aducă un ultim omagiu, însă trupul papei Francisc va rămâne în interiorul sicriului deschis.
Papa Francisc, care împlineşte vârsta de 88 de ani pe 17 decembrie, s-a confruntat ocazional cu probleme de sănătate în ultimii ani, dar în ultimele luni a părut că este într-o stare bună.
În prezent, suveranul pontif se deplasează într-un scaun rulant din cauza durerilor de genunchi şi de spate, dar a realizat două călătorii externe solicitante în septembrie şi a fost gazda unui summit cu durata de o lună al liderilor catolici la Vatican, în octombrie.
Anul trecut, papa s spus că doreşte să simplifice ritualurile funerare elaborate şi lungi folosite în cazul predecesorilor săi.
Papa Francisc a anunţat atunci că va fi primul papă care va fi înmormântat în afara Vaticanului după mai bine de un secol.
În loc să fie înmormântat alături de alţi 91 de papi în Bazilica Sfântul Petru, Francisc a spus că doreşte să fie înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, dedicată Fecioarei Maria.
Bazilica Santa Maria Maggiore este biserica în care papa Francisc se roagă în mod tradiţional înainte şi după fiecare dintre călătoriile sale în străinătate.
Ultimul papă înmormântat în afara zidurilor Vaticanului a fost papa Leon al XIII-lea, care a murit în 1903 şi este îngropat în Bazilica Sfântul Ioan din Lateran.
În mod tradiţional, trei sicrie au fost folosite la funeraliile papilor, astfel încât să asigure o închidere etanşă în jurul trupurilor neînsufleţite ale foştilor suverani pontifi. De asemenea, acest sistem permitea ca diverse obiecte, cum ar fi monede sau documente emise de respectivul papă în timpul pontificatului său, să fie îngropate alături de trupul neînsufleţit.