Panică la Primăria din Curtea de Argeş

Panică la Primăria din Curtea de Argeş
📅 2025-01-15

Un tânăr din judeţul Argeş a fost reţinut de poliţişti, după ce a intrat în sediul Primăriei din Curtea de Argeş şi a ameninţat personalul din instituţie, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Potrivit acestora, bărbatul ar fi avut discuţii contradictorii cu personalul de pază, referitoare la respectarea normelor de acces în sediul instituţiei.

„Din cercetări s-a stabilit că bărbatul în cauză, de 28 de ani, din Mălureni, ar fi pătruns în holul instituţiei, unde ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă, având în mână un briceag, şi ulterior o cheie metalică, pe fondul unor discuţii contradictorii cu personalul de pază, referitoare la respectarea normelor de acces în sediul instituţiei”, au precizat oficialii IPJ.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi ameninţare.

Cercetările sunt efectuate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Trei orașe salvează onoarea României la Târgul de Turism de la Viena

Într-un efort de colaborare fără precedent, municipiile Sibiu, [...] The post Trei orașe salvează onoarea României la Târgul de Turism de la Viena appeared first on Cotidianul RO.

România, la limita crizei economice: Pericolele deficitelor gemene

Deficitele gemene sunt un semnal de alarmă economică pe care România [...] The post România, la limita crizei economice: Pericolele deficitelor gemene appeared first on Cotidianul RO.

Ce sancțiuni au fost aplicate în cazul furtului de picioare amputate

Direcția de Sănătate Publică a municipiului București [...] The post Ce sancțiuni au fost aplicate în cazul furtului de picioare amputate appeared first on Cotidianul RO.

Între ordonanțe

Între ordonanțe, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Între ordonanțe, Andografia zilei, In memoriam, Octavian Andronic [...] The post Între ordonanțe appeared first on Cotidianul RO.

Călin Georgescu, interviu cu Alex Jones. ”Vor să dividă NATO„

Georgescu a arătat că are dovezi cu [...] The post Călin Georgescu, interviu cu Alex Jones. ”Vor să dividă NATO„ appeared first on Cotidianul RO.

Testul de luciditate

Testul de luciditate, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Testul de luciditate, Andografia zilei, In memoriam, Octavian Andronic [...] The post Testul de luciditate appeared first on Cotidianul RO.

Petre Roman a ajuns la Parchetul General pentru audieri

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri dimineață la Parchetul General pentru a fi audiat [...] The post Petre Roman a ajuns la Parchetul General pentru audieri appeared first on Cotidianul RO.

”Particula lui Dumnezeu„ și premonițiile lui Eminescu

Mihai Eminescu a fost nu doar un geniu al poeziei, prozator [...] The post ”Particula lui Dumnezeu„ și premonițiile lui Eminescu appeared first on Cotidianul RO.

Ce am spus (113) – ultima

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Ce am spus“ apărută la Mirador, Arad, 2019. [...] The post Ce am spus (113) – ultima appeared first on Cotidianul RO.

Nu a mai avut timp. La -5 grade, bebelușul nu a reușit să supraviețuiască

Vara trecută, în fața Spitalului Municipal [...] The post Nu a mai avut timp. La -5 grade, bebelușul nu a reușit să supraviețuiască appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.