Mandatul lui Renate Weber, expirat. Orban vrea să o dea jos

Mandatul lui Renate Weber, expirat. Orban vrea să o dea jos
📅 2025-01-15

Parlamentarii Forţa Dreptei vor solicita luni Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului declanşarea procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului, a declarat joi preşedintele partidului, Ludovic Orban.

Acesta a menţionat că mandatul actualului Avocat al Poporului, Renate Weber, a expirat pe 26 iunie.

„Renate Weber este menţinută în funcţia de Avocat al Poporului de majoritatea parlamentară PSD-PNL, deşi mandatul ei de 5 ani a expirat în 26 iunie 2024. (…) Parlamentarii Forţa Dreptei vor solicita luni Birourilor Permanente declanşarea procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului pentru a pune punct cât mai repede acestei negre perioade în care această instituţie s-a transformat într-o slugă a puterii”, a scris Orban pe Facebook.

El a susţinut că actualul Avocat al Poporului „a depăşit în slugărnicie şi partizanat politic” până şi pe predecesorul ei, Victor Ciorbea.

„Weber a fost îngerul păzitor al specialilor, atacând la CCR legile adoptate de Parlament în timpul gurvernării mele de desfiinţare sau de supraimpozitare a pensiilor speciale. Timp de 3 ani nu a deranjat cu nimic guvernele Ciucă şi Ciolacu. Ultimul cadou oferit PSD şi PNL de Weber a fost refuzul de declanşare a controlului de constituţionalitate pe ordonanţa comasării, în ciuda sesizării de către noi a neconstituţionalităţii mai multor articole, similare cu articole din alte ordonanţe, care au fost declarate anterior ca fiind neconstituţionale. Timp de peste 5 ani Renate Weber nu a fost Avocatul Poporului, ci avocatul PSD şi PNL, protectorul abuzurilor guvernamentale împotriva drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Am fi putut să oprim mai repede această stare de fapt şi să readucem această instituţie fundamentală în democraţie la dispoziţia cetăţeanului”, a mai spus liderul Forţa Dreptei.

Orban a menţionat că în anul 2021 a reuşit să coaguleze o majoritate parlamentară care a luat decizia de revocare din funcţie a lui Renate Weber dar, din păcate, Curtea Constituţională, „dominată de politrucii PSD”, a repus-o în funcţie.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Djokovic, un nou record. ”Iubesc acest sport”,

„A fost o bătălie astăzi pe teren. Mulțumesc, Melbourne, pentru energie și bine jucat Jaime Faria, un viitor strălucitor cu siguranță.Binecuvântat să sparg încă un record pentru cele mai multe meciuri de grand slam. Iubesc acest sport”, a scris Nole [...] The post Djokovic, un nou record. ”Iubesc...

Ion Iliescu va fi audiat acasă de procurori

O echipă de anchetatori de la Parchetul General se va deplasa [...] The post Ion Iliescu va fi audiat acasă de procurori appeared first on Cotidianul RO.

Șut și Bîrligea, conflict serios la antrenamentul FCSB!

Colegi și la echipa națională doi dintre cei mai importanți [...] The post Șut și Bîrligea, conflict serios la antrenamentul FCSB! appeared first on Cotidianul RO.

Electric Castle și EXIT: Două mari evenimente din iulie 2025 pe care să le pui în calendar

Deși abia a început anul, acum este momentul perfect să începi să îți conturezi planurile pentru vară. [...] The post Electric Castle și EXIT: Două mari evenimente din iulie 2025 pe care să le pui în calendar appeared first on Cotidianul RO.

Trei orașe salvează onoarea României la Târgul de Turism de la Viena

Într-un efort de colaborare fără precedent, municipiile Sibiu, [...] The post Trei orașe salvează onoarea României la Târgul de Turism de la Viena appeared first on Cotidianul RO.

PNL pornește prin bălării după postaci

Mă așteptam ca după anvergura prostestului de duminică partidele politice, președintele României și premierul să fi dat semne că au înțeles ceva. [...] The post PNL pornește prin bălării după postaci appeared first on Cotidianul RO.

România, la limita crizei economice: Pericolele deficitelor gemene

Deficitele gemene sunt un semnal de alarmă economică pe care România [...] The post România, la limita crizei economice: Pericolele deficitelor gemene appeared first on Cotidianul RO.

Ce sancțiuni au fost aplicate în cazul furtului de picioare amputate

Direcția de Sănătate Publică a municipiului București [...] The post Ce sancțiuni au fost aplicate în cazul furtului de picioare amputate appeared first on Cotidianul RO.

Între ordonanțe

Între ordonanțe, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Între ordonanțe, Andografia zilei, In memoriam, Octavian Andronic [...] The post Între ordonanțe appeared first on Cotidianul RO.

Călin Georgescu, interviu cu Alex Jones. ”Vor să dividă NATO„

Georgescu a arătat că are dovezi cu [...] The post Călin Georgescu, interviu cu Alex Jones. ”Vor să dividă NATO„ appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.