La invitația președintelui interimar al României, dl. Ilie Bolojan, alături de colegii euro-parlamentari din delegația AUR, precum și de cei din celelalte partide politice reprezentate în Parlamentul European, am participat luni, 14 aprilie, între orele 10 – 12, la un schimb de idei cu instituția prezidențială în legătură cu situația actuală a României în Uniunea Europeană.
În general, discuțiile s-au purtat în jurul provocărilor bugetare ale Uniunii Europene și ale României, în contextul turbulențelor provocate de schimbarea fundamentală în politica tarifară a noii administrații a SUA, precum și în siajul noii curse a înarmării în care Uniunea Europeană s-a lăsat atrasă, totul grefat pe imaginea de fundal a luptei cu schimbările climatice și a tranziției la o economie „verde”.
S-a discutat, de asemenea, și despre anularea alegerilor. În ciuda faptul că, exceptând câțiva euro-parlamentari din partidele aflate la guvernare și din USR, concluzia generică a fost că evenimentul judiciar din 6 decembrie 2024 a afectat profund caracterul de stat de drept al României ca țară membră a Uniunii Europene, precum și încrederea cetățenilor români în sistemul democratic și în justiție, președintele interimar a spus că nu se mai poate face nimic în această privință, că nu se ajunge la nimic prin alte desecretizări (ale „probelor” utilizate de CCR pentru anularea alegerilor, n.n., Gh.P.) și că tot ceea ce se poate spera acum este ca scrutinul din 4 – 18 mai 2025 să fie corect și fără incidente (și fără alte surprize de la CCR, n.n., Gh.P.).
Am insistat ca în dezbatere să fie introdusă și problematica libertății de expresie, de credință și de opinie, libertate care suferă în aceste momente atacuri concentrate și restricții inimaginabile în urmă cu 5 ani. România se pretinde, totuși, a fi un stat de drept și democratic, în care demnitatea umană, dreptatea și libertatea credințelor și a opiniilor sunt valori fundamentale, garantate atât de instrumentele juridice și legale interne cât și de tratatele internaționale la care România este parte.
Am arătat, în esență, că instituții și autorități publice acționând ultra vires, în afara competențelor lor obișnuite, și pervertind legi interne, texte constituționale și instrumente juridice internaționale, au ajuns să practice pe față cenzura și persecuția birocratică, totalitară, sub pretextul combaterii dezinformării, a discursului incitator la ură și a publicității ilicite, totul la adăpostul unor texte legale sau interpretări excesive ale legii care nu dau cetățeanului simplu, politicianului sau vehiculului politic un drept real, prompt și efectiv de acces la justiție, în vederea eliminării și sancționării abuzului.
Instrumentele legale europene, cum ar fi Regulamentul Serviciilor Digitale (DSA), sau administrativ – birocratice, cum ar fi scutul „democratic” european, au oricum componente care pot genera abuzuri la adresa drepturilor și libertăților omului. De exemplu, conținutul ilegal, care ar trebui să fie doar informația falsă ilegală, de natură penală sau contravențională, poate fi ușor extins la simpla informație nesusținută de fapte, dar fără caracter ilegal în lipsa potențialului de a dăuna publicului și, mai departe, la opinia politică, religioasă sau de orice altă natură, adică la judecăți de valoare. Încurajând cetățenii să se comporte ca turnătorii regimurilor totalitare, ba chiar plătind sume mari de bani organizațiilor de turnători (anonimi sau oficiali), birocrația UE a deschis o cutie a Pandorei, care a înscris UE pe o pantă ce i s-ar putea dovedi fatală. Opinia simplă, judecata de valoare, nu poate fi ilegală (cu excepția cazurilor în care este expres și direct interzisă prin lege). Dimpotrivă, opinia liberă trebuie protejată, întrucât este exact substanța din care este făcută democrația. Cenzurarea și interzicerea opiniilor și delictele de opinie sunt proprii statelor totalitare, iar nu democrațiilor.
Cu atât mai puțin legile interne, jurisprudența națională și cutumele birocratice nu pot extinde teroarea, cenzura și vânătoarea de știri false dincolo de aceste limite europene fără a pune pe fruntea României de azi pecetea de stat polițienesc și represiv.
Din acest punct de vedere, președintele României, chiar interimar, ar trebui să fie prezent permanent în societate, ca mediator, și să ceară eliminarea sau măcar calmarea acestui elan securist, totalitar și auto-destructiv care ne-a parazitat și sufocat societatea.
Este clar că asistăm la un enorm deficit de democrație, de vreme ce legea, jurisprudența și cutumele birocratice au fost transformate în arme politice cu care se duce războiul (lawfare) contra opozanților regimului, iar instituții de anvergura președinției României sau a Parlamentului (dl. Bolojan este președinte interimar al României, dar și președinte al Senatului) rămân impasibile, părând că tolerează sau chiar se bucură de acest război.
Este important de spus că dl. Bolojan a exemplificat „necesitatea” unor astfel de arme legale (transformate, de fapt, în arme politice) cu cazul propriu. A reamintit că a fost defăimat atunci când s-a spus în mediul online că ar fi furat un TIR din Germania.
Iată explicația dată de mine dlui Bolojan : o opinie politică, fie ea chiar și mizerabil de injustă și cu zero credibilitate, este o judecată de valoare, iar nu un conținut ilegal. Dacă aduce atingere onoarei unei persoane, inclusiv unei persoane implicate politic, opinia politică poate fi nelegală, adică poate da naștere la procese individuale de daune, dar nu poate determina punerea în mișcare a autorităților de stat pentru a proteja demnitatea persoanei ofensate. Altfel am fi în plină dictatură, iar nu în democrație.
Ilegal, așadar, nu se confundă cu nelegal.
Faptul că minim 1000 de persoane anonime decid că acea opinie politică este conținut ilegal, care trebuie eliminat și care trebuie să determine sancționarea autorului opiniei, nu înseamnă decât că ne întoarcem la tribunalele poporului din anii 50 ai secolului trecut, unde oamenii muncii (a se citi oamenii șoaptelor și ai delațiunii) făceau „dreptatea”.
De altfel, am făcut pe scurt remarcată jurisprudența de peste 40 de ani a CtEDO de la Strasbourg relativă la politicieni. În cazul unui politician, este permisă chiar opinia injurioasă, de vreme ce face parte din jocul politic și contribuie la circulația opiniilor diverse, divergente, conflictuale. În cazul unui om normal, opinia ofensatoare și de natură a știrbi reputația este în limitele libertății de expresie, garantată de art. 10 din CEDO, dacă are o bază factuală. Desigur că, dacă se depășesc limitele, poate fi antrenată și răspunderea autorului. În orice caz, este vorba de procese individuale, în care atât victima, cât și autorul opiniei prejudiciabile au drept de liber acces la justiție. România a abrogat de multă vreme infracțiunea de ofensă adusă autorității – nu ne putem întoarce în timp, sub forma „luptei” contra știrilor false și contra discursului urii, la vechile metode de intimidare statală. Într-un sistem unde dreptul la liberă expresie este suprimat sau limitat, roata istoriei se poate oricând întoarce, iar opresorul poate deveni victimă.
România, o țară membră a UE și a NATO, se află azi între ciocan și nicovală, între noua administrație a SUA și birocrația UE. România nu mai este un adolescent de-abia intrat în aceste cluburi cândva sofisticate, azi aflate în degringoladă. Ne-am maturizat și nu putem permite nici stricarea alianței strategice cu SUA, nici periclitarea poziției noastre în UE doar din cauza unor orgolii sau capricii ale puternicilor geopolitici ai zilei.
Pentru că sunt un fan al libertății de opinie, am ascultat cu răbdare și opinia infantililor talibani din USR, care au spus, textual: trebuie ca România să stea lipită de nucleul dur al UE (Germania, Franța, Olanda), iar nu de americani. Dacă duritatea este reprezentată de Macron, eu zic pas …
În fine, mai mulți participanți, mai ales euro-parlamentari, au reliefat pericolul realocării către război, înarmare și tranziție climatică a fondurilor din PNRR și a fondurilor de adeziune. Să reținem că PNRR expiră în 31 august 2026, iar fondurile de adeziune în 31 decembrie 2027, fără posibilitatea de prelungire. Din PNRR, România nu a reușit să acceseze, deci va pierde, 8 miliarde de euro, cu titluri de granturi (sume nerambursabile) și 13 miliarde de euro cu titlu de împrumut. Din fondurile de adeziune, România nu a accesat nici măcar un miliard de euro, deci va pierde 32 de miliarde … Curând, România se va fi transformat, din beneficiar net, în contribuitor net la bugetul UE, deci vom plăti și pentru săracii din Germania, Franța și Olanda, precum și pentru Ucraina …
Discuția s-a finalizat cordial, cu o promisiune de reluare la nivel instituțional, periodic, a acestui schimb de vederi, atât la Cotroceni și la Parlament, cât și la Bruxelles.
facebook.com/profile.php?id=100000119722747&locale=ro_RO