Reactii politice după ce Crin Antonescu a anunţat, sâmbătă seară, într-o emisiune la Digi 24, că îşi suspendă „unilateral” candidatura din partea Coaliţiei.
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că anunţul lui Crin Antonescu potrivit căruia îşi suspendă candidatura la prezidenţiale „ne arată că România este condusă de politicieni vechi cu mize mici”, care acum nu mai ştiu „pe unde să scoată cămaşa” după ce au făcut tot soiul de „combinaţii dubioase”.
„Anunţul lui Crin Antonescu ne arată că România este condusă de politicieni vechi cu mize mici, care acum nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa după ce au făcut tot soiul de combinaţii dubioase. Ce combinaţii? Păi, cum zice domnul Simonis, cu gura lui, inclusiv cu voturile pentru Simion. Şi este doar un exemplu. În vreme ce se lăudau la TV că sunt responsabili, că-i interesează soarta românilor, la masa discuţiilor se tot străduiau să mă pună să semnez că nu voi mai candida. Ştiu că i-am deranjat tare şi sper ca noi toţi, oamenii de bună-credinţă, să-i deranjăm şi mai tare în următoarele luni”, a scris Lasconi pe Facebook.
Ea a adăugat că Marcel Ciolacu şi „protectorul lui”, Klaus Iohannis, „se joacă de ceva vreme cu democraţia din România”.
„Declaraţia domnului Crin Antonescu nu face altceva decât să întărească ce am spus de la bun început: nu interesul României, nu stabilitatea şi drumul proeuropean al ţării noastre au fost miza negocierilor din decembrie pentru formarea unei coaliţii de guvernare, ci păstrarea privilegiilor lor. Cu tot respectul pentru domnul Antonescu, dar nu este altceva decât o marionetă într-un joc pentru păstrarea puterii. Le e frică de democraţie, sunt depăşiţi complet şi de guvernare. Sunt complet rupţi de realitate, de nevoile cetăţenilor de la care iau taxe din ce în ce mai mari şi care suportă toate scumpirile. Lupta cu corupţia a rămas doar slogan, spitalele promise sunt tot pe hârtie, iar curăţenia în aparatul bugetar e lăsată, iar, pe mai târziu. La o lună după ce au anulat alegerile, nu doar că nu ne-au explicat cu dovezi solide de ce au făcut asta, dar nici măcar nu au dat un nou calendar pentru alegeri şi habar nu au pe cine să-şi pună candidat ca să nu le strice jocurile din spatele uşilor închise”, a afirmat Lasconi.
Elena Lasconi a mai spus că poate acum înţelege toată lumea că negocierile de luna trecută „au fost doar o mascaradă”, „că PSD şi PNL au arătat clar că nu vor să facă nimic bun pentru România şi că nu te poţi baza pe cuvântul lor”.
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, afirmă că ieşirea „aparent dură” a lui Crin Antonescu este „încă un episod din lupta din interiorul sistemului”.
Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale din 2025, a afirmat că anunţul făcut de Crin Antonescu prin care îşi suspendă candidatura la Preşedinţie din partea Coaliţiei de guvernare este „nerezonabil” deoarece în conducerile acestor partide se află oameni implicaţi în administraţie, care au de încheiat situaţiile de final de an, de făcut bugetele şi nu le poţi cere acestora să îţi valideze candidatura de la Crăciun şi până la Revelion.
”Organele de conducere ale partidelor sunt compuse din oameni, majoritatea implicaţi în administraţie ca primari, preşedinţi de consilii judeţene, miniştri. Toţi au de încheiat situaţiile de final de an, de făcut bugetele. Nu poţi să le ceri acestor oameni să-ţi valideze candidatura de la Crăciun şi până la revelion, e nerezonabil”, a declarat Nicuşor Dan, sâmbătă, pentru G4Media.
Primarul Capitalei a mai afirmat că şi-ar plăcea să aibă susţinerea partidelor pro-occidentale în cursa prezidenţială.
”Eu am făcut anunţ de candidatură, am spus de atunci că mi-ar plăcea să am susţinerea partidelor pro-occidentale, mai departe e decizia fiecărui partid. Eu o voi respecta”, a adăugat Nicuşor Dan.
El a mai afirmat că pentru democraţie trebuie lămurit ce s-a întâmplat în turul întâi al alegerilor prezidenţiale.
”Trebui sa lămurim însă ce s-a intamplat la 24 noiembrie, în turul 1 al alegerilor prezidenţiale. Eu voi candida în orice condiţie, dar pentru democraţie e important să lămurim ce s-a întâmplat, altfel încrederea în democraţie se pierde”, a mai declarat Nicuşor Dan.