O alianță Trump-Xi împotriva ”celeilalte Americi”?

O alianță Trump-Xi împotriva ”celeilalte Americi”?
📅 2025-04-19

Economia Americii este un castel de cărți de joc, spune afaceristul și comentatorul financiar Peter Schiff. Mersul economiei americane nu este singura miză, mai există lupta între puterea formala și statul profund – există doua Americi, mai degrabă decât două China (Republica Populară si Taiwan), iar Donald Trump poate încerca să se alieze cu China și Rusia împotriva dușmanului mai mare de acasă, spune Pippa Malmgren, fost asistent special al președintelui George W. Bush, membră a Council on Foreign Relations.

Oamenii de afaceri și strategii au opinii diferite despre agenda administrației Trump. Primii consideră că această agendă nici măcar nu există, că America este condusă de reacțiile impulsive la limita raționalului ale președintelui și că economia americană se poate prăbuși.

Întreaga noastră economie este un castel de cărți de joc construit pe un dolar supraevaluat și pe deficitul comercial, pe consumul în exces al americanilor și pe dobânzile ținute în mod artificial cât mai jos. Totul se poate prăbuși. Vom avea inflație mai mare și o economie mai slabă. Va fi recesiune și multă inflație în SUA. Asta pentru că tarifele mari se vor traduce în inflație. Până acum, am profitat de faptul că puteam, direcționa inflația pe burse și piața obligațiunilor. Acum, lucrurile s-au inversat. Acțiunile străine sunt în creștere – în Europa, în Asia, în America de Sud. Banii sunt absorbiți din Statele Unite și este exact opusul a ceea ce vrea Trump. Capitalul nu vine, ci pleacă din America.

Dolarul a ajuns la peste 3000 de dolari uncia. Va crește și mai mult, pe măsură ce lumea se de-dolarizează. Băncile centrale cumpără tot mai mult aur și tot mai puține obligațiuni suverane americane. Nu este bine pentru guvernul SUA. Este bine doar pentru companiile care sapă după aur. Cine va mai cumpăra datoria SUA? Deficitul va crește și mai mult în timpul actualei recesiuni. Federal Reserve va cumpăra această datorie și vom avea o inflație si mai mare. Prețurile vor fi umflate nu numai de tarife, ci și de inflația pe care o va provoca Fed. La durerea tarifelor se va adăuga și durerea unui doar slab”, spune Schiff.

Restul lumii va avea o sarcină mai ușoară decât America. Ei nu trebuie decât să consume mai mult. Munca cea grea va fi în America, pentru că va trebui sa consumăm fără a avea fabrici care să producă. Trebuie să construim o mulțime de fabrici care acum nu există. Asta va lua o mulțime de resurse și mult efort. Nu restul lumii, ci America este cea care un drum greu în față”, mai spune Peter Schiff.

Mulți politicieni și generali din Statele Unite vorbesc despre  apropierea unui război între America și China, iar războiul tarifar dintre Washington și Beijing poate întări această perspectivă. Însă exista și o interpretare alternativă.

În ciuda conflictului tarifar, președintele Donald Trump poate începe să atragă China și Rusia de partea sa, mai degrabă decât să antagonizeze aceste puteri. Vorbim deseori despre ”două Chine”, despre problema China/Taiwan. Însă, pe măsură ce statul profund american devine tot mai militant, cea mai mare problema a președintelui Trump nu va mai fi China sau Rusia. Va fi forța întunecată din America. Poate că reținerea președintelui Trump în chestiunea Taiwanului arată că sciziunea nu este în China, ci în America. Poate că avem ”o singură China” și ”doua Americi”. China, dar și Taiwanul consideră că statul profund războinic din SUA este o problema gravă. Și China, și Taiwanul observă că oamenii care sunt însărcinați cu democrația din America nu sunt aceiași care duc războaiele Americii peste tot în lume. Toata lumea se uită la disputa aprigă a tarifelor propuse și apoi suspendate, însă nu bagă de seamă negocierile subtile pentru atragerea Rusiei și Chinei de partea lui Trump, împotriva statului profund”, scrie Pippa Malmgren.

Malmgren observă că reacția Chinei la majorarea taxelor de import de către administrația Trump a fost cu aceeși monedă – ridicarea tarifelor pentru importurile din SUA -, și nu vânzarea uriașei datorii americane deținută de China. De ce? ”Pentru că în acest fel China și-ar trage un glonț în picior. China nu a vândut obligațiunile americane. Vânzarea acestora a fost cauzată mai degrabă de secretarul pentru Comerț al SUA și de consilierul pentru comerț al Casei Albe, precum și de japonezi! Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, îi cheama pe miniștrii de Finanțe ai lumii pentru a anunța că intenționează să reevalueze aurul deținut de America (evaluat ultima oară în 1973, când uncia valora sub 45 de dolari, în vreme ce acum este cotată la peste 3000 de dolari) și să introducă în trezorerie noi forme de monede, precum bitcoin. Asta este o veste foarte bună pentru China”, scrie Malmgren.

Marea îngrijorare a Chinei, ca deținător principal al datoriei SUA este că America s-ar putea folosi de inflație pentru a-și plăti datoriile și a-și păgubi creditorii. Până la urmă, cum a plătit SUA pentru Războiul de Independență? Printr-o mare inflație. Cum a plătit America pentru Războiul Civil? Printr-o inflație care a ajuns la 9000%. Cum a plătit pentru programele sociale și războiul din Vietnam? Prin ceea ce este numit în continuare Marea Inflație. Și cum a gestionat America criza din 2008? Introducând inflația. Inflația este un lucru care destabilizează China și piețele emergente.

Când secretarul Trezoreriei spune că SUA trebuie să limiteze inflația, creditorii se bucură. Aceasta este esența unui posibil Acord de la Mar-a-Lago. Cei care spun că Trump vrea să devalorizeze dolarul nu vor sa vadă agenda mai amplă: aceea de a împiedica Federal Reserve și politicienii să devalorizeze tot mai mult dolarul. Bessent și Trump oferă Chinei o protecție împotriva devalorizării dolarilor pe care China îi deține în obligațiuni. Acesta este un lucru de mare valoare pentru China”, scrie Malmgren.

În anii 1980, politicienii și afaceriștii americani au încercat să lupte împotriva importurilor auto din Japonia devalorizând dolarul, pentru ca mașinile Toyota să devină mai scumpe pentru americani. S-au înșelat – americanii au continuat să le cumpere, iar deficitul comercial cu Japonia a crescut și mai mult. ”Secretarul Bessent poate fi mai inteligent decât șefii Ford și IBM din anii 1980. El înțelege că investitorii vor să fie protejați împotriva inflației. De aceea, Bessent vrea să lege dolarul de active puternice – de aur și, într-o oarecare măsură de bitcoin. Dolarul se va devaloriza, în special în raport cu euro, însă aceste active puternice îi vor oferi o protecție. Strategia se bazează pe privarea Federal Reserve de puterea de a devaloriza dolarul. Și nu este o coincidență că Bessent și președintele Trump caută un înlocuitor pentru Jerome Powell, șeful Fed”.

Asta nu poate decât să-i bucure pe creditorii Americii. ”Trump face spectacol și amenință cu tarife, însă în același timp se poate apleca la urechea Chinei șoptind «îi vom împiedica pe tehnocrați să vă păgubească». Mai departe, Trump poate spune Chinei: «și vom face tot ce putem pentru a reduce din puterea statului profund, care provoacă războaie pentru profit; vom avea grijă de buzunarul nostru, dar și de al vostru». Iar Trump poate să le demonstreze chinezilor că a început să acționeze în acest sens: a interzis accesul la informații clasificate pentru o mulțime de foști oficiali neoconservatori, a lansat acțiuni în justiție pentru dosarele false prin care i-au paralizat primul mandat, a oprit fluxul de bani care a permis Departamentului de Stat să transforme în armă justiția din alte țări (prin intermediul USAID și al reformei justiției). Dacă China și Rusia vor ca America, cealaltă America, să nu se mai amestece în alegerile din întreaga lume și să nu mai devalorizeze dolarul, atunci oferta lui Trump și Bessent are sens.

În plus, Trump și Bessent se îndreaptă spre o lume în care Rusia își poate monetiza petrolul, iar China poate obține mult mai repede acces la petrol. Este important că prințul moștenitor saudit este de partea administrației Trump, pentru că asta permite Statelor Unite să coboare prețul petrolului, dacă va fi nevoie. În acest fel, Trump îl poate presa pe Putin să vină la masa negocierilor și, în același timp, în acest fel SUA ajută China, care are mare nevoie de petrol ieftin”, scrie Pippa Malmgren.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

De ce nu-l cred pe Antonescu?

Nu din cauza minciunilor sale politice rostite frumos, ca florile în buchetele de florar visător. Nu! [...] The post De ce nu-l cred pe Antonescu? appeared first on Cotidianul RO.

Gabriela Ruse, al treilea duel ratat cu Svitolina

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de ucraineanca Elina Svitolina cu 6-0, 6-2, sâmbătă, în semifinalele turneului WTA 250 de la Rouen [...] The post Gabriela Ruse, al treilea duel ratat cu Svitolina appeared first on Cotidianul RO.

Lumina Sfântă, adusă cu avionul de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit [...] The post Lumina Sfântă, adusă cu avionul de la Ierusalim appeared first on Cotidianul RO.

Ciolacu, mesaj de Paște: Să ne gândim la viitor cu speranță

Premierul Marcel Ciolacu a transmis sâmbătă un mesaj de Paște, în care menționează că, în acest an, toți creștinii din România, indiferent de confesiune, [...] The post Ciolacu, mesaj de Paște: Să ne gândim la viitor cu speranță appeared first on Cotidianul RO.

Premieră în războiul din Ucraina. Concesia făcută de Putin

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat o scurtă încetare unilaterală a focului în conflictul cu Ucraina cu ocazia sărbătorilor de Paște, începând de [...] The post Premieră în războiul din Ucraina. Concesia făcută de Putin appeared first on Cotidianul RO.

Cosmin Olăroiu, selecționer al echipei Emiratelor Arabe Unite

Tehnicianul de 55 de ani, care a calificat recent formația Sharjah FC în finala Ligii Campionilor Asiei 2, îl va înlocui pe portughezul Paulo Bento, demis luna [...] The post Cosmin Olăroiu, selecționer al echipei Emiratelor Arabe Unite appeared first on Cotidianul RO.

Ponta și-a pus cenușă în cap în Săptămâna Mare

Când am vorbit de inundațiile din 2014 de pe Dunăre, am păcătuit grav prin trufie şi laudă de sine în faţa lui Dumnezeu și a românilor. [...] The post Ponta și-a pus cenușă în cap în Săptămâna Mare appeared first on Cotidianul RO.

UE are de ales între război și pace și între SUA și China (1)

Distincția între puterile „hard” (războinice) și puterile „soft” (pacifiste) a fost făcută de ceva vreme. UE era cândva mândră de a fi o putere soft și nu pierdea nici [...] The post UE are de ales între război și pace și între SUA și China (1) appeared first on Cotidianul RO.

Cadastru sau Dezastru?

România la aproape 20 de ani de UE riscă să rămână codașa cadastrării propriului teritoriu. Ca să rezolve acest lucru, mai marii din ANCPI, în 2015 au decis [...] The post Cadastru sau Dezastru? appeared first on Cotidianul RO.

Incendiu de vegetație scăpat de sub control

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat sâmbătă că a fost reluată misiunea de stingere a incendiului de vegetație izbucnit cu o zi în urmă [...] The post Incendiu de vegetație scăpat de sub control appeared first on Cotidianul RO.

Good News

Only good and positive news.